Condamnaţi la închisoare pentru mită la locale

Trei constănţeni au fost condamnaţi la închisoare de Judecătoria Constanţa – doi dintre ei cu suspendare, iar al treilea cu executare – pentru dare de mită în scop electoral, după ce au oferit mai multor persoane bani la alegerile locale din vara anului trecut. Astfel, Liviu Ghiorţu a primit 1 an şi 4 luni cu executare, Daniel Bîrcu 1 an şi 2 luni cu suspendare, şi Ştefan Caracostea 1 an şi 3 luni cu suspendare, ultimii doi având termen de încercare 4 ani. De asemenea, cei trei trebuie să plătească fiecare câte 10.000 de lei, cheltuieli judiciare. Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs în termen de zece zile.

Potrivit anchetatorilor, Daniel Bîrcu, Liviu Ghiorţu şi Ştefan Laurenţiu Caracostea au oferit, în perioada 31 mai – 02 iunie 2012, sume cuprinse între 200 şi 400 de lei, către 7 persoane din comuna Mihail Kogălniceanu, cu scopul de a le determina să voteze în favoarea unui candidat la alegerile locale din 10 iunie.

La scurt timp de la depistarea lor, cei 3 au fost arestaţi preventiv sub acuzaţia de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri ori alte foloase, în timpul campaniei electorale, precum şi în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat pentru funcţia de primar, consilier sau preşedinte al consiliului judeţean.

Ulterior ei au fost eliberaţi, dar Liviu Ghiorţu a fost arestat preventiv din nou, în decembrie 2012, pentru că a încălcat obligaţiile impuse de judecători. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.