Inspectorul șef teritorial ISCTR Rareş Pop a fost ARESTAT

Rareş Pop, inspector șef teritorial (7 județe: Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj) în cadrul ISCTR – dar şi consilier judeţean şi vicepreşedinte al PNL – a fost arestat preventiv aseară, pentru fapte de corupţie săvârşite încă de la numirea în funcţie la Inspectorat, iar Claudiu Crişan, coordonator al Biroului judeţean Cluj din cadrul ISCTR, a fost arestat la domiciliu. Avocatul lui Pop a contestat decizia Tribunalului Cluj, iar după ce va apărea motivarea, Curtea de Apel Cluj va hotărî dacă şi clientul său va fi plasat în arest la domiciliu, deşi faptele sale sunt mult mai grave: luare de mită, şantaj, abuz în serviciu, trafic de influenţă şi desfăşurarea de activităţi ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia.

Pop, Crişan şi încă un inspector coordonator în cadrul ISCTR – cel al Biroului judeţean Bistriţa Năsăud,  Radu Ioan Dohotar – au fost reţinuţi miercuri seara de procurorii DNA Cluj, după percheziţii la locuinţele şi birourile acestora.

Crişan şi Dohotar sunt acuzaţi de abuz în serviciu, comis în formă continuată cu obţinere de foloase necuvenite, şi de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată.

La intrarea în sala de judecată, Rareş Pop a declarat că a fost reţinut “pentru nişte probleme legate de activitatea instituţiei”. Sentinţa de arestare preventivă pentru 30 de zile a fost pronunţată de judecătoarea Luminiţa Firicel cu puţin înainte de miezul nopţii, după circa 5 ore de audiere a inculpatului.

Înainte de a fi dus la tribunal din arest, unde şi-a petrecut noaptea de miercuri spre joi, Rareș Pop a demisionat din funcțiile de consilier județean şi de vicepreședinte al PNL Cluj-Napoca.

Consilier la CJ Cluj pentru o săptămână

El a fost pentru doar pentru o săptămână membru al Consiliului Judetean Cluj, suplinind locul liber rămas în urma demisiei unui alt liberal, Eugen Cecan. Întâmplarea face să fi fost numit în funcţie exact în ziua de 28 mai, când Horea Uioreanu a fost reţinut şi de procurorii DNA Cluj, într-un alt scandal de corupţie, alături de oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean.

Arestat o zi mai târziu, preşedintele şpăgar al CJ, Horea Uioreanu, şi el membru al PNL, şi-a recunoscut faptele iar astăzi va afla dacă va mai rămâne sau nu după gratii. Concret, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza contestaţiile depuse de el şi de ceilalţi doi arestaţi şi va decide dacă îi va elibera sau plasa sub control judiciar sau în arest la domiciliu, ori dacă va menţine măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Fapte comise încă de la numirea în funcţie

Potrivit procurorilor DNA, Rareş Pop a comis fapte de corupţie încă de la numirea în funcţia de şef teritoriel la ISCTR – evident, pe criterii politice.

Astfel, “în perioada 2012-2014, împreună sau prin intermediul persoanelor având funcții de conducere în cadrul birourilor județene ale ISCTR, cum este situația lui Dohotar și Crișan, au desfășurat operaţiuni repetate de influențare a activității inspectorilor aflați în trafic, în vederea efectuării controlului rutier”.

Protecţie pentru “clienţi”

Este vorba despre “neluarea măsurilor legale pentru sancționarea utilizatorilor mijloacelor rutiere, în scopul protejării unor societăți aflate în sfera de interes a inspectorilor județeni”.

Anchetatorii arată că Pop “a dezvoltat relații cu numeroși operatori economici ce activează în domeniu, asigurând acestora protecție în schimbul obținerii de avantaje patrimoniale, fie direct fie prin impunerea folosirii serviciilor prestate de societăți comerciale controlate de acesta prin rude ale sale sau afini sau deținute de membri ai familiei sale”.

Firmele lui Pop, plasate de formă soţiei

Din vara anului 2012, când a fost numit în actuala funcție, atribuțiile sale din cadrul firmelor pe care le administra au fost transferate soției sale, precizează DNA.

“Calitatea de asociat a acesteia este însă una formală, întrucât probele administrate au atestat că suspectul Pop este factorul decident, consultat telefonic cu privire la clienții societăților, prețurile la care sunt efectuate serviciile etc.”, au descoperit investigatorii.

Divulgarea controalelor

În aceeași perioadă, cei trei au încălcat obligația de păstrare a secretului acțiunilor de control, comunicând în mod repetat operatorilor economici de transport date privind locul și timpul desfășurării verificărilor în trafic, la sediul acestora, ori a unor date ce permit identificarea autorului unor sesizări privind existența unor încălcări ale normelor.

Anchetatorii menționează că Pop, Crişan şi Dohotar “au urmărit obținerea de foloase pentru operatorii economici în domeniul transportului rutier, constând în eludarea activității de control efectuată de inspectorii de specialitate, respectiv evitarea aplicării sancțiunilor pecuniare și a măsurilor complementare”.

Şpagă pentru “bunăvoinţă”

“În 9 decembrie 2013, suspectul Pop a pretins și primit de la doi martori denunțători suma de 1.500 lei, bani oferiți pentru a se asigura de bunăvoința și ajutorul lui în cazul unor controale ale inspectorilor din subordine”, arată DNA.

Totodată, în 27 martie 2014, inspectorii Inspectoratul Județean Alba au efectuat un control la o școală generală pentru a verifica existenţa licenței de transport necesară autovehiculului Aro pe care îl utiliza, precum şi modul de efectuare a transportului cu această maşină.

“Echipa de control formată din 2 inspectori a întocmit o notă de constatare, reținând încălcarea normelor privind obligația echipării vehiculului cu tahograf și limitator de viteză, pentru care s-a stabilit sancțiunea amenzii în sumă de 9.000 lei și a impus școlii remedierea încălcărilor”, precizează anchetatorii.

Numai că lucrurile nu au rămas aşa.

Inspector dat afară pe nedrept

Rareş Pop i-a cerut inspectorului coordonator al județului Alba, sub amenințarea că îl va destitui din funcție dacă nu se va conforma, să anuleze nota de constatare și să refacă controlul prin desemnarea unei noi echipe, care să nu consemneze neregulile constatate.

“În pofida amenințărilor, inspectorul coordonator Alba a refuzat să dea curs solicitării. Într-un final, în 10 aprilie, acesta a fost revocat din funcția de inspector coordonator al Inspectoratului Județean Alba”, subliniază DNA.

Magda SEVERIN

Sursă foto: Vocea Transilvaniei

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.