Iohannis mai aşteaptă până la verdictul pe incompatibilitate

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au amânat pentru 30 septembrie dezbaterile pe admisibilitatea recursului declarat de Agenția Națională de Integritate în procesul de incompatibilitate al președintelui PNL, Klaus Iohannis. Magistrații ar fi trebuit astăzi să analizeze, într-o ședință care nu este publică, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ANI, însă analiza a fost amânată 5 zile.

Dacă recursul ANI va fi declarat admisibil în principiu, magistrații vor stabili apoi un alt termen pentru judecarea pe fond a dosarului.

Procesul lui Iohannis a ajuns la instanța supremă după ce, pe 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate. Aceeaşi Curte a dat sentinţe similare în alte 23 de cauze în care aleşi locali deţin, simultan, calitatea de membru în CA sau AGA ale unor regii locale de stat.

Numai că alte instanţe de acest fel, respectiv Curțile de Apel București, Ploiești, Oradea, Craiova și Constanța, au menținut rapoartele de evaluare ale ANI într-un număr de 38 de cauze.

Acesta este şi argumentul ANI pentru care solicită instanţei supreme să judece contestaţiile ANI asupra dosarelor soluţionate de Curtea de Apel Alba Iulia în favoarea incompatibililor: “Menționăm și faptul că interpretarea instanțelor de fond nu a fost una unitară, context în care soluționarea în regim de urgență a acestor dosare de către Înalta Curte de Casație ar avea ca efect o unificare a jurisprudenței curților de apel”.

Cum dosarul lui Iohannis a întârziat foarte mult iar el s-a înscris deja în cursa electorală pentru Preşedinţie, şeful ANI, Horia Georgescu, a trimis vinerea trecută, în 19 septembrie, o cerere conducerii ÎCCJ, prin care solicita acestei instanțe să stabilească un prim termen în vederea judecării urgente a 33 de dosare care au ca obiect incompatibilitățile de tip “RAJA”, printre care și cel al lui Iohannis.

Candidat cu probleme, marca PNL

În aceste condiţii, PNL şi PDL riscă să se trezească înaintea votului din primul tur de scrutin cu un candidat incompatibil. Au scos la înaintare un om cu probleme în justiţie iar acum acuză că “nu este nimic întâmplător” în judecarea dosarului de incompatibilitate.

Nu ar fi însă prima dată când PNL procedează aşa: Mircea Diaconu a fost numit ministru al Culturii deşi aştepta un verdict în dosarul incompatibilităţii. A pierdut în instanţă şi a părăsit funcţia după numai o lună şi jumătate.

E drept că Diaconu a fentat apoi justiţia şi a rămas senator cu leafă şi vot încă 6 luni, până la încheierea mandatului, în decembrie 2012, pentru a beneficia de pensia grasă de parlamentar, iar anul acesta i s-a permis să candideze la europarlamentare.

Însă şmecheria actorului nu va deveni precedent; Curtea Constituţională a emis o decizie, în 7 iulie a.c., prin care a clarificat interprezările din lege: cine e incompatibil nu mai poate fenta legea.

Pe tuşă până în 2020

Să ne amintim însă că raportul ANI privind incompatibilitatea primarului Iohannis a fost emis în 24 aprilie 2013 iar de la prima sentinţă, cea a Curţii de Apel Alba Iulia, a trecut deja un an.

La rândul său, Iohannis riscă să nu mai fie nici primar până în anul 2020, deoarece un verdict nefavorabil îi va interzice să mai ocupe vreo funcţie publică timp de 3 ani, iar cum viitoarele alegeri locale sunt peste 2 ani, va rata obţinerea unui nou mandat de 4 ani la Sibiu, în ciuda susţinerii masive a alegătorilor.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.