Judecat în dosarul lui Nicușor Constantinescu, producătorul general al TVR s-a autosuspendat din funcţie

Cristian Zgabercea a fost suspendat la cerere, astăzi, din funcţia de producător general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), la două săptămâni după trimiterea în judecată a dosarului în care DNA îl acuză, printre altele, de constituire de grup infracțional organizat alături de baronul PSD de Constanța, Nicușor Constantinescu.

„Este o suspendare la cerere, pe motive personale”, a spus Cristian Zgabercea, precizând că nu va mai desfăşura nici o activitate în Televiziunea Română.

Întrebat dacă, după judecarea dosarului, îşi va putea relua activitatea în TVR – în caz că va scăpa de condamnare -, Cristian Zgabercea a confirmat acest aspect. Este însă puțin probabil ca acest lucru să se întâmple, deoarece acuzațiile procurorilor DNA sunt extrem de grave: complicitate la abuz în serviciu, constituire a unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală.

Zgabercea a fost trimis în judecată pe 16 aprilie, faptele comise de el fiind de pe vremea când era consilier al preşedintelui CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu. I-a rămas însă fidel până în prezent, însoțindu-l și în SUA anul trecut, la tratament, deși avea funcție importantă de conducere în TVR.

Cristian Zgabercea lucrează în TVR din anul 2012, în timpul mandatului fostului preşedinte-general al SRTv Claudiu Săftoiu, al cărui consilier a fost.

În 2013, Cristian Zgabercea a fost desemnat câştigător al unui concurs organizat în TVR pentru funcţia de producător general al Televiziunii Române. Zgabercea a mai lucrat în TVR între anii 1981 şi 1996, ca operator imagine.

Conform rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupţie din Constanţa, în cursul anului 2012, Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Carmen Florentina Oproiu şi Fundaţia Fantasio au constituit un grup infracţional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului judeţului Constanţa, precum şi a unor infracţiuni de evaziune fiscală. În perioada respectivă, Nicuşor Constantinescu, ajutat de Cristian Zgabercea şi Florentina Oproiu, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi a plătit, în mod nelegal, finanţări nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi fundaţii în sumă de 5.094.836 de lei, potrivit unui comunicat transmis pe 16 aprilie de DNA. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.