UPDATE! Judecătorul Florică Duţă îi dă o mână de ajutor lui Voiculescu: SE PENSIONEAZĂ

Când, în sfârşit, părea că apelul lui Dan Voiculescu împotriva condamnării la 5 ani de închisoare va fi judecat, magistratul Florică Duţă de la Curtea de Apel Bucureşti face (ca la fotbal) “o figură frumoasă”: se pensionează. Dar cererea a depus-o abia la 1 iunie, iar la termenul de astăzi a acordat încă o amânare dosarului, pentru 1 iulie. Florică Duţă este coleg cu arestatul Stan Mustaţă şi a rămas preşedinte al completului deşi ar fi putut să ceară schimbarea încă din 26 aprilie, dacă tot ştia că vrea la pensie – lucru anunţat special  în şedinţa de judecată de astăzi.

Mai mult, magistratul Florică Duţă consideră că judecătoarea – următoarea pe lista magistraţilor – care i-a luat locul fostului său coleg Stan Mustaţă nu poate intra în complet, deoarece mi a fost desemnată aleatoriu.

Acelaşi lucru ar fi dorit să ceară şi apărătorii lui Dan Voiculescu la termenul de astăzi, dar judecătorul le-a luat-o înainte.

UPDATE: Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat în această seară, la TVR 1, că în dosarul ICA important este să se dea o soluție, indiferent care, achitare sau condamnare, nu să intervină prescripția răspunderii penale.

Kovesi a precizat că în acest dosar, aflat pe rolul Curții de Apel București, faptele se vor prescrie în luna decembrie 2014.

“Cred că aici trebuie să va dea răspunsul cei care judecă acest dosar. Noi, ca procurori, putem participa doar la ședințele de judecată. Ceea ce vă pot spune este că un dosar care a fost pe rolul instanțelor de judecată mai mult de șase ani este important să se soluționeze printr-o hotărâre. Indiferent că este de condamnare, de achitare, important este să nu stăm și să așteptăm ca într-un dosar să intervină prescripția răspunderii penale, pentru că atunci putem să fim suspicioși cu privire la activitatea celor care trenează judecarea unui dosar așteptând să intervină prescripția. Este important să se dea o soluție indiferent care este”, a declarat Kovesi.

Următorul termen acordat pentru discutarea excepţiilor ridicate de avocaţi – inclusiv retrimiterea dosarului la DNA pentru refacerea anchetei – este 1 iulie, când va trebui desemnat un nou complet de judecată. Dar cum va veni vacanţa judecătorească, cel mai probabil că primul termen adevărat va fi abia în septembrie.

Jumătate de an de amânări după 5 ani de judecată 

Până acum, tertipurile lui Voiculescu i-au ieşit: anul acesta a obţinut 5 amânări ale judecării apelului făcut împotriva sentinţei din 26 septembrie 2013, pronunţată după 5 ani de judecată (dosar trimis în instanţă în decembrie 2008).

Astfel:

– la primul termen, în 7 martie 2014, Voiculescu şi ceilalţi inculpaţi au cerut amânare pe motiv că… nu au avocaţi;

– la al doilea termen, în 8 aprilieStan Mustaţă, unul dintre cei doi magistraţi din complet, a formulat o cerere de abţinere pe motiv că ar fi fost implicat într-un alt caz privind fapte de coruptie ale unora dintre inculpaţi. Mustaţă a solicitat acest lucru după ce în presă au apărut informaţii că numele lui se află şi în dosarul de mită al judecătoarei Viorica Dinu (care a luat şpagă 600.000 de euro). Solicitarea nu i-a fost însă aprobată, aşa că a trebuit să judece în continuare procesul ICA.

Dan Voiculescu a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Mustaţă: „Cred că judecătorul a observat că în spaţiul public a fost acuzat că ar fi părtinitor. Nu ştiu de unde a apărut porcăria asta, dar din punctul meu de vedere eu îl felicit pentru că a avut tăria să nu cedeze”.

– în 15 aprilie, la al treilea termen, apărătorii lui Voiculescu au venit şi ei cu cereri, deşi ar fi putut să le facă deja până acum. Astfel, pe lângă trocul propus de “Felix”: să se anuleze privatizarea ICA, el să dea terenul şi clădirile înapoi (GRIFCO) dar săşi recupereze banii investiţi în 12 ani (“Ei să-și ia terenul și clădirile alea superbe, să le vândă cu 60 de milioane, cât cred ei că valorează, iar eu să-mi recuperez toți banii pe care i-am băgat în ICA în 12 ani”, a declarat Dan Voiculescu, la ieşirea din sala de judecată), avocații au invocat mai multe excepții: anularea unei hotărâri de guvern prin care ICA a fost transformat din institut în societate comercială, introducerea Ministerului Finanțelor ca parte civilă în dosar și trimitere la ÎCCJ a unei cereri privind rezolvarea unei probleme de drept.

– în 29 aprilie, la al patrulea termen – când decizia de admitere sau respingere a cererilor avocaţilor ar fi trebuit să fie luată iar procesul să nu mai dureze mult, urmând să aibă loc şedinţa de judecată cu ultimul cuvânt al procurorului DNA, al apărătorilor şi al inculpaţilor, apoi verdictul, judecătorul Stan Mustaţă a fost ridicat de procurorii DNA.

Un judecător arestat

Oricum, el ar fi acordat o nouă amânare, pe motiv că celălalt coleg din completul de judecată se află în concediu. “Astăzi amânam oricum pronunţarea, deoarece colegul meu are concediu. (…) N-am făcut promisiuni, n-am dat soluţii”, le-a spus Mustaţă jurnaliştilor, la intrarea în sediul DNA, întrebat ce soluţie ar fi dat în dosarul lui Voiculescu.

A doua zi de la reţinerea de către anchetatori, el a fost arestat preventiv pentru fapte de corupţie iar în 26 mai, la nici o lună de la arestare, Mustaţă, grefiera Curea şi alţi 3 complici au fost trimişi în judecată, cu principala acuzaţie de constituire de grup infracţional organizat. 

STENOGRAMELE discuţiilor ambientale dintre magistrat şi complici arată obişnuinţa acestora de a percepe tarife pentru soluţii favorabile în dosare, iar magistratul vorbea inclusiv despre dosarul ICA, arată anchetatorii.

Altul încurcă 

Când totul părea că va intra pe un făgaş normal iar termenul de 10 iunie era bătut în cuie, cu un judecător desemnat în locul lui Mustaţă, lucrurile au luat o întorsătură suspectă: Florică Duţă, fostul coleg de complet al lui Stan Mustaţă, a cerut pensionarea.

Nu a făcut-o însă mai înainte, când s-ar fi putut stabili un complet cu totul nou pentru dosarul ICA, ci la 1 iunie, când a depus cererea la CSM. Reprezentanţii Consiliul Superior al Magistraturii au precizat că o vor dezbate într-o şedinţă viitoare.

Fapta de spălare de bani i se va prescrie lui Voiculescu la sfârşitul anului – după ce alta (folosirea calităţii de preşedinte de partid în vederea obţinerii de foloase necuvenite) i s-a prescris chiar înainte de prima sentinţă -, astfel că inculpatul va scăpa dacă până atunci nu va fi pronunţată sentinţa definitivă.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.