Centura Bacău a intrat în șantier după 1 an și o lună de la semnarea contractului

“Cea mai importantă investiție din ultimii 25 de ani din zona Moldovei a fost demarată astăzi, la Bacău”, anunță ministrul Transporturilor, Dan Costescu, prezent la evenimentul de deschidere a șantierului, împreună cu autoritățile locale aflate în plină campanie electorală.

Este vorba despre Varianta Ocolitoare a Municipiului, care va avea 30,7 km, dintre care 16,2 km la profil de autostradă.

Contractul a fost semnat în luna aprilie anul trecut cu o firmă turcească – EKO INSAAT VE TIC A.S. – dar lucrările au rămas blocate 7 luni în Guvernul Ponta și 6 luni în Guvernul Cioloș.

Valoarea contractului este de 393.000.000 lei (fără TVA) iar finanțarea va fi asigurată 85% de Comisia Europeană și restul de la Bugetul de Stat. Perioada de execuție prevăzută în contract este de 24 luni, dar va fi decalată.

Proiectul a fost suspendat în cursul anului 2015 “din cauza încadrării acestuia într-un program de finanțare ce nu mai era viabil”.

Costescu: “Este genul de proiect de succes”

“Prin eforturile susținute ale Ministerului Transporturilor și ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a fost posibilă deblocarea, fapt ce a permis începerea lucrărilor”, susține ministrul Costescu, el asigurând că “este genul de proiect de succes”.

„Rezultatele Ordonanței de Urgență din primăvară (nu precizează despre care OUG este vorba – n.r.) ne-au permis să abordăm mai flexibil și acest proiect, fără a mai aștepta ca autorizația să fie emisă pe întreg lotul, ci eliberând autorizații pe tronsoane, dând astfel constructorului front de lucru și permițându-i să lucreze fără întrerupere. Acesta este genul de proiect de succes care ne-a ajutat să facem o execuție bugetară cu 40% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, se va investi mai mult, iar România nu va mai fi în situația de a pierde bani europeni ca în anii trecuți. Acesta este doar un exemplu de proiect care ne-a permis să deschidem încă un șantier. E un proiect care are o dinamică foarte bună, iar gradul de mobilizare este maxim”, declară ministrul Transporturilor, în comunicatul remis redacției.

costescu, lucrari, centura bacau“Autoritățile locale au subliniat importanța demarării acestui proiect atât pentru județul Bacău, cât și pentru regiunea Moldovei. Aceștia au apreciat noua atitudine a Ministerului Transporturilor și a CNADNR din ultimele luni, prin care a fost accelerată începerea acestui proiect semnificativ. Reprezentanții administrației locale și-au exprimat dorința ca ministrul Dan M. Costescu să fie prezent și la receptarea lucrărilor la termen, peste doi ani”, se mai arată în comunicatul MT.

Cu alte cuvinte, ministrul Costescu, preluat din Guvernul Ponta, se vede și în guvernul viitor.

Magda SEVERIN 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.