Ministrul Rus i-a arătat Master Planul comisarului european Corina Crețu

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, i-a prezentat astăzi comisarului european pentru Politici Regionale, Corina Crețu, proiectul Master Planului General de Transport, pentru care așteaptă ok-ul experților Comisiei Europene, cu care se va întâlni mâine și poimâine la Bruxelles. Documentul va fi finalizat, cel mai probabil, la finele lunii aprilie, a precizat Rus.

”A fost finalizată lista de proiecte pentru toate domeniile de transport – rutier, aerian, feroviar, naval și centre multimodale -, respectând criteriile economice, sociale și de mediu impuse de Comisia Europeană, astfel încât să avem un document – Master Planul General de Transport – care să răspundă nevoilor de dezvoltare economică a României”, a anunțat Rus, după întâlnirea cu Crețu.

Ministrul Transporturilor a precizat că Guvernul a aprobat o contribuție suplimentară de 7 miliarde de euro de la bugetul de stat – „atât cât spațiul fiscal permitea, ca să putem genera un număr cât mai mare de proiecte începând din acest an, bazându-ne pe o structură financiară de 25% bani europeni, 15% cofinanțare de la Bugetul de stat – până la 20%, diferența până la 100% fiind asigurată din credite BEI BERD”.

Ioan Rus nu a amintit însă nimic despre acciza la carburanți, din care Guvernul vrea să ia o parte – nestabilită încă – pentru a acoperi cei 7 miliarde de euro prevăzuți anual pentru investițiile în infrastructura de transport rutier – mai precis autostrăzile.

”Am discutat cu BEI și cu BERD din faza zero de structurare a proiectelor, să utilizăm și expertiza lor, să nu avem probleme legate de unele din criteriile pe care Comisia Europeană le impune. Sunt optimist că vom reuși să parcurgem calendarul propus și foaia de parcurs a MPGT. Structura lui e una rezonabilă și acest lucru va permite ca România să fie un mare șantier începând din acest an, pe toate tipurile de transport”, a adăugat Ioan Rus.

”Strategia nu mai poate fi modificată de nimeni”

“Vom reuşi, probabil la finele lunii aprilie, să ne apropiem de aprobarea finală, şi atunci putem vorbi despre strategia de implementare la modul adevărat, fără ca ea să mai poată fi modificată de către nimeni. În acea structură de proiecte şi priorităţi, şi Comisia ne va finanţa, şi instituţiile financiare internaţionale, şi bugetul statului. Deci cred că la finele lunii următoare vom avea un document care chiar dacă pică Guvernul sau pleacă ministrul, nu va mai fi modificat”, a mai spus ministrul.

La rândul său, Corina Crețu a arătat că “Master Planul General de Transport reprezintă o precondiție pentru accesarea fondurilor Uniunii Europene pentru marile proiecte de transport în perioada 2014-2020”.

”O condiție normală înainte de a porni la drum e să avem o hartă și să știm care sunt traseele pe care putem merge. Această hartă, acest Master Plan, nu se referă doar la actuala perioada de finanțare, la următorii 7 ani, ci se referă la dezvoltarea economică a României pentru următorii 15-20 de ani”, a precizat comisarul european pentru Politici Regionale.

ioan rus si corina cretu 2

“Comisia Europeană apreciază că acest Master Plan este detaliat şi acoperă toate tipurile de transport şi de finanţare. (…) Desigur, din punctul nostru de vedere mai sunt subiecte care trebuie clarificate, unele dintre ele extrem de importante; le-am discutat cu domnul ministru, este vorba despre stabilirea criteriilor după care proiectele vor fi sortate în ordinea priorităţii, şi înţeleg că reprezentanţii ministerului vor avea o discuţie mâine (miercuri – n.r.), pe această temă, la Bruxelles cu DG Regio şi DG Transport, şi, de asemenea, evaluarea strategică a impactului asupra mediului înţeleg că va fi gata în foarte scurt timp”, a mai spus Creţu.

Guvernul a aprobat în 25 februarie Memorandumul privind Master Planul General de Transport, ce urmează să primească avizul Comisiei Europene și apoi să fie aprobat prin lege, de Parlamentul României.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.