Mugurel Surupăceanu, 7 ani la închisoare

Fostul deputat PSD Mugurel Surupăceanu a fost condamnat, marţi, la 7 ani de închisoare cu executare, în dosarul de corupţie în care, cu complicitatea foştilor directori ai complexului energetic Turceni – condamnaţi şi ei (2 la câte 6 ani cu executare şi 2 la câte 4 ani cu suspendare) a cumpărat o căzătură de utilaj din Ucraina, pe care l-a supraevaluat şi l-a vândut complexului de la Turceni. Instanţa Tribunalului Gorj a dispus ca toţi inculpaţii să plătească 836.570 lei actualului Complex Energetic Oltenia, care îl înglobează acum pe cel de la Turceni. Sentinţa poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Craiova.

Povestea este o escrocherie pe modelul celei comise de colegul de partid Ion Dumitru din Dâmboviţa, fost şef la RNP Romsilva, care a cumpărat un buldozer multifuncţional după ce l-a supraestimat cu 1.774%, deşi nu l-a folosit apoi niciodată. Dumitru a scăpat cu o condamnare de 3 ani de închisoare cu suspendare.

Surupăceanu pare să nu aibă noroc, deşi a supraevaluat de 4 ori utilajul multifuncţional. Concret, el a impus prin intermediari, în 2007, cumpărarea de către fostul complex energetic Turceni a unui tractor forestier, importat din Ucraina la preţul de 50.000 de dolari şi vândut cu peste 832.000 de lei, procedurile de achiziţie fiind ilegale, conform rechizitoriului întocmit de DNA.

Iată celelalte condamnări din sentinţa pronunţată de instanţa Tribunalului Gorj:

  • Dumitru Cristea, fostul director general de la fostul complex energetic Turceni să fie condamnat la 6 ani de închisoare cu executare.
  • Sorin Buşan Cocora, impus de Surupăceanu ca administrator la firma din Mediaş care a importat utilajul şi l-a vândut apoi către CE Turceni, a fost condamnat la 6 ani de închisoare.
  • Ioan Viorel Vasile, şeful Direcţiei Comerciale, a fost condamnat la 4 ani cu suspendare
  • Silvică Boiangiu, şeful Direcţiei Investiţii, au fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare.

Tuturor celor condamnaţi le-au fost interzise o serie de drepturi pentru o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

Sechestru asigurător pe averea fostului director general

De asemenea, instanţa a menţinut sechestrul asigurător pe o vilă de 540 mp, cu o valoare de impozitare de 774.702 lei, aparţinându-i fostului director general Cristea. În plus, instanţa a dispus impunerea unei popriri pe un cont de 61.867 de lei pe care acesta îl are la sucursala din Târgu Jiu a unei bănci.

Dumitru Cristea a fost reţinut şi arestat preventiv în noiembrie 2008 pentru 3 zile, ulterior el fiind cercetat în libertate, alături de ceilalţi inculpaţi în acest dosar.

Rechizitoriu

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) arată, în rechizitoriu, că Surupăceanu, aflându-se în relaţii bune cu fostul director general de la Turceni, a stabilit cu acesta modalitatea de achiziţionare la un preţ de 4 ori mai mare decât cel de cumpărare din Ucraina a tractorului forestier, furnizorul fiind o firmă din Mediaş care nu avea nici experienţa necesară, nici numărul de angajaţi, dar îl avea ca administrator pe Cocora, impus ca administrator de fostul deputat PSD de Gorj.

“Ca urmare a înţelegerii, inculpatul Cristea Dumitru, în calitate de director general al SC Complexul Energetic Turceni S.A., a dat dispoziţii personalului aflat în subordine, Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Terenuri şi Direcţiei Comerciale, a transmis datele necesare (caracteristici tehnice, denumirea firmelor care să fie invitate) în vederea întocmirii documentaţiei de achiziţie astfel încât să se realizeze achiziţia utilajului de la S.C. Voron Trans S.R.L.. Totodată, inculpatul a semnat/aprobat documentele întocmite, respectiv adresele privind necesitatea şi urgenţa achiziţiei unui utilaj terasier multifuncţional, adrese ale Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Terenuri şi anexele acestora privind modificarea programului anual de achiziţii produse prin introducerea achiziţiei utilajului terasier şi majorarea valorii estimate. De asemenea, inculpatul a semnat si aprobat documentele în baza cărora, în mod nelegal, s-a stabilit procedura de achiziţie prin negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare, s-a hotărât acceptarea ofertei S.C. Voron Trans S.R.L., fără a fi respectate dispoziţiile legale privind achiziţiile publice”, se arată în rechizitoriul DNA.

Rablă de lux

În acelaşi document se menţionează că utilajul era învechit şi avea defecţiuni, recepţia lui şi plata achiziţiei făcându-se cu implicarea celorlalţi doi directori de la fostul complex energetic Turceni.

O parte din banii proveniţi din tranzacţia respectivă au ajuns la o firmă din Târgu Jiu, controlată tot de fostul deputat PSD, procurorii DNA menţionând că totul a fost “mascat” de o tranzacţie a unui circular folosit în prelucrarea lemnului.

“Pentru a se da aparenţă de legalitate transferului acestei sume din contul S.C. Voron Trans S.R.L. în contul S.C. Tutto Mobili S.R.L., s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care S.C. Voron Trans S.R.L. a cumpărat de la S.C. Tutto Mobili S.R.L. un circular pentru formatizat (utilaj folosit în prelucrarea lemnului) în valoare de 586.570,04 lei. În realitate, S.C. Voron Trans S.R.L. nu avea nevoie de un astfel de circular, motiv pentru care nici nu a fost folosit vreodată”, se mai menţionează în rechizitoriul DNA.

Spălare de bani şi abuz în serviciu

Foştii şefi de la fostul complex energetic Turceni au fost judecaţi pentru abuz în serviciu, în timp ce Surupăceanu şi Buşan au fost acuzaţi de spălare a banilor şi complicitate la abuz în serviciu.

Mugurel Surupăceanu a fost prefect de Gorj în 2004, în Guvernul Năstase, iar în mandatul 2008-2012, deputat de Gorj şi preşedintele PSD al acestei organizaţii. În toamna lui 2012, cu puţin înainte de alegerile parlamentare, Surupăceanu a demisionat din Parlament, pentru ca procesul său aflat pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu încurce PSD în campania electorală, dar şi ca să mai tragă de timp, pe modelul lui Dan Voiculescu.

În aceste condiţii, dosarul s-a mutat la o instanţă inferioară. Iată că, după aproape 1 an, a venit şi sentinţa. Surupăceanu et comp. Au două căi de atac, iar verdictul final va fi dat cel târziu după încă 1 an.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.