Oamenii lui Dragnea din Teleorman, acuzaţi de evaziune. Deputatul Simionescu, complice

Doi apropiaţi ai vicepremierului Liviu Dragnea – deputatul PSD Adrian Constantin Simionescu şi omul de afaceri Marian Fişcuci, fostul patron al Tel drum – sunt urmăriţi penal de procurorii DNA într-un dosar de corupţie şi de evaziune fiscală. Simionescu este acuzat de complicitate le evaziune fiscală şi de efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia de deputat, iar Fişcuci, de evaziune fiscală. Anchetatorii au declanşat urmărirea penală şi împotriva lui Florinel Marinaş, administrator de firmă, complice alături de cei doi. Ieri, anchetatorii au făcut 10 percheziţii în judeţele Teleorman, Giurgiu şi Ilfov.

Întrebat de jurnalişti cum vor vota deputaţii când DNA va cere ridicarea imunităţii lui Simionescu, Liviu Dragnea a dat un răspuns evaziv: “Să ajungem noi acolo…”.

Aceasta înseamnă că votul Camerei Deputaţilor ar putea fi amânat până după alegeri, deoarece “aleşii neamului” îşi vor lua concediu toată luna octombrie, pentru a-şi susţine fiecare, în campania electorală, candidatul la Preşedinţie.

Dar iată faptele: între o firmă din Alexandria şi una din Bulgaria s-a organizat un circuit economico-financiar fictiv pentru eludarea plăţii TVA. Este vorba despre achiziţionarea din spaţiul intracomunitar de utilaje agricole, de la firme consacrate în domeniu, care au fost livrate apoi unor firme româneşti, prin intermediul firmei fictive din Bulgaria.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârşire, în perioada 2012-2014, a unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie şi de evaziune fiscală cu componenta transfrontalieră, prejudiciul estimat fiind de peste 1.000.000 euro”, arăta, ieri, DNA.

Percheziţii ieri, urmărire penală astăzi

„În dimineaţa zilei de 24 septembrie 2014, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 10 locaţii situate în judeţele Teleorman, Giurgiu şi Ilfov, la sedii şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, precum şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei”, mai preciza DNA.

Parlamentar român, acţionar la o firma bulgărească

Potrivit ultimei declaraţii de avere, completată în data de 03.06.2014, deputatul PSD Adrian Constantin Simionescu este acţionar cu 93,25% din acţiuni la o firmă din România, SC Sady Com SRL, şi cu 100% la o firmă din Bulgaria, SC Fan Speed SRL.

Anchetatorii susţin că aceasta din urmă este cea implicată în „afacerea” cu utilajele agricole.

Simionescu se află la primul său mandat de parlamentar, el fiind ales în decembrie 2012, pe listele USL. El a fost viceprimar în Turnu Măgurele în perioada 1996-1997 şi vicepreşedintele CJ Teleorman, în perioada 2008-2009.

Aşa cum îi stă bine unui traseist politic, Simionescu a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PD Teleorman din 1996 până în 2001. După aceea el a trecut la PSD direct pe postul de vicepreşedinte al PSD Teleorman. Adică mâna dreaptă a lui Dragnea – la nivel local

Fişcuci, de la TelDrum la Dosarul „Referendumul”

Un alt apropiat al viepremierului Liviu Dragnea – prieten din copilărie – intrat în vizorul procurorilor este omul de afaceri Marian Fişcuci. Numele său apare alături de cel al lui Dragnea şi în dosarul fraudării referendumului de suspendare a lui Traian Băsescu din 2012.

Fişcuci deţine o firmă în Alexandria, SC Proinvest SRL, care are, printre altele, un depozit auto de camioane şi utilaje agroindustriale. Aceeaşi firmă este dealer autorizat CLAAS – firmă germană de utilaje agricole.

Marian Fişcuci a fost patronul firmei Tel Drum, cea mai cunoscută firmă de drumuri abonată la bani publici din judeţul Teleorman. Presa locală a relatat că Tel Drum s-a aflat în portofoliul CJ Teleorman, însă după ce Liviu Dragnea a ajuns, în 2001, şeful CJ, a fost privatizată la un preţ mult subevaluat şi, printr-un simulacru de proces de vânzare, firma a ajuns în proprietatea lui Fişcuci, prietenul său din copilărie. Peste numai trei luni de la privatizare, Fişcuci a vândut compania către alte persoane, şi acestea apropiate de Dragnea.

DNA oferă astăzi, într-un comunicat, mai multe informaţii despre caz:

“În completarea comunicatului nr. 1320/VIII/3 din 24 septembrie 2014, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele: 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecții:

SIMIONESCU ADRIAN CONSTANTIN, deputat în Parlamentul României și administrator de fapt al societății comerciale FAN SPEED Nikopole, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor concurente de:

– efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută; 
– complicitate la evaziune fiscală; 

FIŞCUCI MARIAN, administrator al SC PROINVEST SRL, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de evaziune fiscală; 

MARINAŞ FLORINEL, administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală; 

Din ordonanța de efectuare a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora : 

În perioada 2012 – 2014, suspectul Fişcuci Marian, prin SC PROINVEST SRL, a achiziţionat din spaţiul intracomunitar utilaje agricole de la firme consacrate în domeniu, pe care le-a livrat beneficiarilor – firme româneşti. În acest lanţ economico – financiar, a introdus o verigă fictivă, respectiv firma bulgărească FAN SPEED Nikopole căreia îi erau livrate utilajele agricole, iar aceasta le livra beneficiarilor finali din România.

Ca mod de operare, iniţial se identificau beneficiarii – firme româneşti şi se perfectau înţelegeri cu administratorii acestor societăţi, interesate în achiziţionarea de utilaje agricole, promiţându-li-se vânzarea unor astfel de utilaje, procurate preponderent din Germania şi Franţa, prin intermediul SC PROINVEST S.R.L. care este și dealer-ul autorizat al firmelor producătoare.

După identificarea firmelor interesate care erau şi beneficiari finali, utilajele erau achiziţionate din statele menţionate şi transportate, apoi depozitate la sediul SC PROINVEST S.R.L..

Dacă la momentul aducerii utilajelor agricole în România, fiind vorba de achiziţiile intracomunitare, s-ar fi procedat direct la revânzarea acestora către firmele româneşti – destinatarii finali, tranzacţia comercială ar fi fost generatoare a obligaţiei de plată a TVA.

Schema infracţională de eludare a obligaţiilor fiscale, s-a realizat pe următorul circuit: SC PROINVEST S.R.L. Alexandria, controlată de suspectul Fişcuci Marian, realiza o vânzare fictivă (tranzacţie intracomunitară) către firma FAN SPEED Nikopole, controlată de suspecții Simionescu Adrian Constantin şi Marinaş Florinel, (operaţiune scutită de TVA), după care, agentul economic din Bulgaria proceda la revânzarea utilajelor către clienţii din România, identificaţi anterior şi cu care se negociase deja vânzarea utilajelor, încă de când acestea erau proprietatea PROINVEST SRL sau urmau să devină proprietatea acesteia.

În cadrul acestei operaţiuni comerciale fictive, utilajele erau transportate de la sediul SC PROINVEST S.R.L. Alexandria pe teritoriul Bulgariei, ulterior fiind reintroduse în România şi livrate beneficiarului final.

Tranzacţiile realizate cu firma din Bulgaria nu aveau un scop economic real, fiind efectuate exclusiv pentru a crea o aparenţă de legalitate şi a beneficia de regimul de scutire de TVA aplicabil operaţiunilor intracomunitare.

În cursul anului 2014, suspectul Simionescu Adrian Constantin, deputat în Parlamentul României, prin demersurile efectuate, direct sau cu sprijinul altor persoane, a controlat întreaga activitate comercială a două societăți comerciale, una dintre ele fiind FAN SPEED Nikopole.

Potrivit datelor existente în cauză, suspectul Simionescu Adrian Constantin a realizat în mod efectiv activităţile de administrare a celor două firme, el fiind atât factorul decizional în respectivele societăţi comerciale, cât şi administratorul “de facto”, realizând atribuţiile specifice administratorului.

Până la acest moment al urmăririi penale, s-a stabilit că, în intervalul 2012 – 2014, valoarea utilajelor (bunurilor) – simulat ca fiind livrate intracomunitar este de 20.854.508 lei.

Prin simularea livrărilor intracomunitare de bunuri către FAN SPEED Bulgaria, SC PROINVEST SRL Alexandria a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 5.005.082 lei, reprezentând TVA de plată, administratorul societăţii în toată această perioadă fiind FIŞCUCI MARIAN.

Suspecților Simionescu Adrian Constantin, Fişcuci Marian și Marinaş Florinel li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.