Percheziții la CJ Dolj, pentru fraude la atribuirea unor contracte. Prioteasa şi 7 funcţionari, acuzaţi de corupţie

Procurorii DNA au percheziţionat, miercuri dimineaţă, birouri din sediul Consiliului Județean (CJ) Dolj şi mai multe locuinţe ale inculpaţilor din dosarul fraudării unor proceduri de achiziţii, de către 8 funcționari, în frunte cu preşedintele CJ, Ion Prioteasa. Toţi sunt cercetați pentru corupție. Prioteasa se află la al treilea mandat şi a deţinut şi calitatea de președinte al PSD până în luna aprilie, când a demisionat.

Procurorii anticorupție au descoperit că cei 8 funcționari au fragmentat lucrările pe care urmau să le contracteze, astfel încât valoarea lor să nu depăşească pragul valoric ce i-ar fi obligat să organizeze licitaţii.

În schimbul acestei manevre, ei “au pretins cotă procentuală din valoarea unora dintre contracte” – probabil cea arhicunoscută, de 10%.

“Din cercetările efectuate de procurori până în acest moment a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, prin eludarea cadrului legal în domeniul achiziţiilor publice, funcţionarii publici din cadrul Consiliului Judeţean Dolj implicaţi au favorizat agenţi economici cărora le-au fost atribuite lucrări direct, fără publicarea anunţului de intenţie (ex – contracte de prestări servicii prin “fragmentarea” lucrărilor, în scopul justificării procedurii de achiziţie atribuite direct la 3 societăţi comerciale preferate pentru Centrul de recuperare şi reabilitare a persoanelor cu handicap “Sfântul Dimitrie cel Nou” Filiaşi) ori prin interpunerea unor societăți comerciale “preferate””, precizează Direcţia Naţională Anticorupţie.

Bani publici pe ochi frumoşi

De asemenea, funcţionarii publici implicaţi “au aprobat și avizat plăţi nejustificate, solicitate de firmele cărora le-au fost acordate lucrări cu încălcarea cadrului legal, susţinând astfel interesele societăţilor “protejate” în detrimentul obiectivelor publice”, arată anchetatorii.

Ghinionul cellor ce au pâinea şi cuţitul în mână la CJ Dolj este că lucrările au fost finanţate parţial din fonduri europene iar acestea se fură mai greu.

Contractele

DNA precizează şi care sunt contractele acordate “cu eludarea cadrului legal în domeniul achiziţiilor publice”: proiecte de consolidare/restaurare ale unui muzeu, ale Centrului Cultural Brâncuşi – Centru Turistic Interactiv, un punct de operare aeromedicală SMURD, reabilitare, modernizare şi echipare a ambulatoriului de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Centrul de coordonare şi conducere a intervenţiei în caz de dezastre în regiunea transfrontalieră (proiecte realizate, în parte, din fonduri europene).

“Având în vedere că lucrările respective erau finanțate din fonduri publice și din fonduri europene, în această modalitate a fost creat un prejudiciu în bugetul CJ Dolj, precum şi în bugetele Uniunii Europene”, arată anchetatorii.

La instrumentarea cauzei, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații (SRI) și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.