Percheziţii la escroci: Înscenau accidente ca să încaseze bani din asigurări

Poliţiştii efectuează, joi, 19 percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Dâmboviţa la sedii de firme şi la domiciliile unor persoane suspectate în înşelăciuni în dauna mai multor societăţi de asigurări, prin înscenare de accidente rutiere sau avarierea intenţionată a unor autoturisme de lux pentru a încasa primele de asigurare. Prejudiciul este de aproximativ 750.000 lei. Oamenii legii vor pune în executare 19 mandate de aducere.

“Gruparea a fost monitorizată în perioada martie – mai 2013. (…) În fapt, aceştia sunt bănuiţi că achiziţionau autoturisme de lux (Jaguar, Maserati, Mercedes, Audi, Porsche) pe numele unor societăţi comerciale fantomă, le asigurau în sistem full CASCO, după care, în mod intenţionat, înscenau accidente de circulaţie sau provocau diferite avarii la elementele de caroserie în vederea încasării primelor de asigurare”, informează Poliţia Română.

Pentru a induce în eroare inspectorii de daune de la societăţile de asigurări, suspecţii prezentau, prin persoane interpuse, autovehiculele avariate, iar după întocmirea formalităţilor de daună solicitau plata unor prime de asigurare între 150.000 şi 200.000 lei.

Prejudiciul urmează a fi recuperată prin identificarea şi indisponibilizarea autoturismelor şi bunurilor aparţinând membrilor grupării.

“Până în acest moment s-a reuşit documentarea unui număr de 11 infracţiuni de înşelăciune sau tentativă, iar pe parcursul cercetărilor s-a reuşit oprirea de la plată a 6 dosare de daună în care erau solicitate despăgubiri cu sume de bani cuprinse între 120.000 şi 200.000 lei”, precizează Poliţia Română.

Instrumentarea cazului a fost efectuată de poliţiştii Secţiei 5 Poliţie, împreună cu specialiştii Direcţiei de Operaţiuni Speciale- IGPR, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului.

La descinderi participă peste 200 de poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie, cu sprijinul secţiilor 1- 4 de la DGPMB, luptători SIAS – IGPR, trupele SAS, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale – IGPR şi DGA.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.