Plăți întrerupte pe POSDRU. Matematica lui Ponta

Comisia Europeană (CE) a întrerupt rambursări de 500 de milioane de euro pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) și va reverifica proiectele, deoarece este ultimul an de decontare din exercițiul bugetar 2007-2013, prelungit cu 2 ani din cauza incapacității autorităților române de a absorbi fondurile europene.

Urmeaxă ca un audit al CE să vină în aprilie la Bucureşti și, cel mai devreme, în luna mai vor fi reluate plăţile.

Departe de a fi îngrijorat, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că este o întrerupere „temporară”, fiind o situaţie pe care a anunţat-o de ceva timp.

„Am spus că în 2015 este posibil să apară astfel de situaţii nu doar pe POS DRU, ci şi pe alte programe operaţionale. Fiind un an de final (pentru exerciţiul financiar 2007-2013), lucrurile încep să fie reverificate şi poţi să constaţi anumite situaţii nu tocmai corecte. Şi asta înseamnă că va trebui să reverifici absolut tot şi să trimiţi Comisiei Europene situaţia la zi”, a spus el.

Amintim însă că, acum o lună, procurorii DNA au făcut percheziții la minister pentru a verifica existenţa unor documente false depuse la un dosar de către cei care au solicitat finanţare europeană pentru proiecte AM-POSDRU.

52 nu fac 55

Până în prezent, gradul de absorbție a fondurilor europene abia a depășit 50%, dar ministrul Teodorovici (despre care Traian Băsescu a spus că este „dandy” și „discotecar”, motiv ca acesta să anunțe că a verificat mai atent cum arată)se laudă că până la sfârșitul anului va ajunge la 80%.

Greu de crezut, din moment ce în ianuarie rata a crescut cu doar 0,06% faţă de decembrie 2014, de la 51,81% (9,954 miliarde de euro) la 51,87% (9,966 miliarde de euro), iar în februarie față de ianuarie, cu 0,72%, de la 51,87% la 52,59%, potrivit datelor postate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.

Dar pentru premierul Victor Ponta matematica este alta decât pentru noi toți: „Gradul de absorbție al fondurilor europene a ajuns la 55%, meritul fiind al miniştrilor social-democraţi, liberali şi conservatori care au avut de gestionat programe operaţionale”.

Ponta vrea felicitări la moțiune

„Domnule ministru (Eugen Teodorovici – n.r.), astăzi mergeţi la Parlament să explicaţi încă o dată că aşteptăm felicitări şi noi şi colegii noştri liberali”, i-a spus el subalternului său astăzi, la începerea şedinţei de Guvern.

Evident, l-a îndemnat să nu uite să spună că Guvernul USL a preluat în 2012 de la guvernarea PDL o rată de absorbție de doar 7% și a dus-o în 3 ani pe culmile de astăzi.

În această după-amiază va fi dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor, de la ora 14:00 și cu vot final începând de la ora 16:00, moţiunea simplă „Fondurile europene în guvernarea PSD – între Făt-Frumos şi Fata Morgana”, semnată de 109 deputaţi ai PNL, ai grupului democrat şi popular şi neafiliaţi.

Codașa UE

România se plasează în coada statelor UE la absorbţia fondurilor europene, fiind singura ţară cu rată sub 60% și cu 20% sub media înregistrată la nivelul Uniunii, a avertizat în februarie şefa reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Filote.

Despre finanţări de proiecte pe programul pe 2014-2020 nici nu poate fi vorba, deşi suntem în 11 martie 2015. Finalizarea Master Planului General de Transport este întârziată cu aproape doi ani; abia astăzi și mâine proiectul final va fi prezentat de ministrul Ioan Rus experților Comisiei Europene pentru a primi avizul, urmând a fi aprobat prin lege, de Parlamentul României, cel mai devreme în aprilie.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.