POINT LOGISTIX – Suport pentru o afacere care urmăreşte profitul

Soluţii specializate, stabilitate şi respect în relaţia cu clientul pe parcursul întregii perioade de parteneriat, prin soluţii post-implementare profesioniste. Sunt elemente pe care se bazează strategia Point Logistix, o companie autohtonă, care demonstrează că românii pot oferi calitate pe segmentul de soluţii software de management al depozitelor.

Prezentă pe piaţă din 2008, Point Logistix este dezvoltator şi integrator de soluţii WMS, care oferă inclusiv aplicaţii customizate, ce acoperă toate domeniile conexe. Principalul atu al companiei constă într-o echipă puternică specializată în optimizarea procedurilor din cadrul unui depozit. „Dezvoltăm soluţii software în zona de logistică – mobilitate, warehouse management, fleet management şi proof of delivery. Credem foarte mult în ideea de soluţii specializate ca instrumente de lucru pentru probleme specializate“, a afirmat Andrei Chiteş, Managing Partner Point Logistix. El a precizat că portofoliul de clienţi variat, ca industrii, a ajutat echipa să dezvolte soluţii stabile, care să răspundă unui număr important de funcţionalităţi. „Discutăm despre o singură suită de soluţii, care deserveşte atât zona operatorilor logistici, cât şi a producătorilor, distribuitorilor sau a transportatorilor. Printre soluţiile noastre, cele mai customizabile oferă aproximativ 750-1.000 de funcţionalităţi. În plus, soluţia este implementată în peste 60 de depozite la nivel naţional, ceea ce oferă posibilitatea ca implementările să poată fi adaptate după nevoile fiecărui client, păstrând însă această zonă de customizare sub 10% din dimensiunea unui proiect. Este un element care asigură stabilitate şi un timp rapid de livrare şi de reacţie“, a mai adăugat Andrei Chiteş.

Soluţii ţintite pe partea de post-implementare

În opinia sa, foarte importantă este zona de post-implementare, în care clienţii Point Logistix pot primi suport 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Un element extrem de important îl constituie, în acest context, utilizarea unor soluţii extrem de robuste de o calitate ridicată, care să nu creeze mari probleme pe segmentul de suport. „Mergem pe varianta potrivit căreia persoanele care răspund cererilor post-implementare sunt persoane din interiorul companiei, care cunosc foarte bine proiectul. Am preferat specializarea pe proiectarea resurselor şi păstrarea unor relaţii după finalizarea unei implementări iniţiale între persoanele cheie implicate în proiect de ambele părţi, ceea ce a asigurat de-a lungul timpului inclusiv o înţelegere foarte rapidă a eventualelor întrebări sau propuneri, precum şi o analiză corectă a cerinţelor clientului“.

Amortizare în 1-2 ani

Un parteneriat eficient din punctul de vedere al soluţiilor software trebuie abordat în mod corect din momentul proiectării. „Un element asupra căruia se interesează toţi clienţii ţine de similitudinea proiectelor anterioare. Este însă foarte important de înţeles ce înseamnă aceasta diferenţă sau similitudine de proiecte, pentru că se întâmplă de foarte multe ori ca în companii din aceeaşi industrie, folosind chiar soluţii IT asemănătoare, să existe fluxuri de business complet diferite. De mare ajutor poate fi o analiză a unei companii cu un număr similar de tranzacţii, iar aici mă refer la numărul de operaţiuni care se realizează zilnic şi pe care un sistem trebuie să le asigure cu un timp minim de răspuns. Foarte important este de ştiut, din punctul meu de vedere, inclusiv timpul de răspuns colaborare – post-implementare, de evaluat zona de valoare adăugată pe care o oferă astfel de soluţii în implementare“, a apreciat Andrei Chiteş. Odată implementată în mod corect soluţia potrivită, avantajele încep să vină din mai multe direcţii. În primul rând, creşte semnificativ acurateţea în ceea ce priveşte pregătirea comenzilor, iar timpul de realizare a operaţiunilor se îmbunătăţeşte, în situaţia în care perioada de inventariere este mult redusă. „Am avut surpriza ca investiţia privind introducerea sistemului WMS să fie amortizată într-un an numai din costurile de inventariere“, a precizat Andrei Chiteş, subliniind că avantajele cresc în momentul în care sunt luate în calcul inclusiv economii precum cele obţinute prin reducerea volumului produselor expirate la nivel de depozit, folosindu-se alerte asupra eventualelor promoţii pe care un departament de vânzări poate să le facă. Timpul de recuperare a investiţiei este infim în raport cu impactul pe care un sistem software corect ales îl poate avea în companie. „În medie putem vorbi despre o perioadă de amortizare de 1-2 ani, foarte rezonabilă ţinând cont că o astfel de aplicaţie este implementată pe termen lung. În plus, creşterea acurateţei informaţiei pusă la dispoziţia managementului va scoate în evidenţă costuri ascunse care anterior nu au fost luate în calcul. Iar surprizele pot fi foarte mari pe acest segment“, a concluzionat Managing Partner-ul Point Logistix.

Andrei Chiteş, Managing Partner Point Logistix:

Crosspoint (WMS), produsul nostru de bază, este un sistem robust, complet configurabil, care combină cele mai noi avantaje tehnologice cu metodologiile şi procedurile cele mai complexe care pot fi întâlnite în depozite sau magazii de orice dimensiune.“

Soluţiile Point Logistix sunt complet compatibile cu toate sistemele complementare disponibile (ERP, CRM, sisteme de cântărire, VMS – Volume Management Systems etc).

În livrarea de soluţii, focusul nostru este acela de a dezvolta, alături de clienţi, soluţii care să însemne mai mult decât un suport de utilizator basic. Soluţia trebuie să ofere într-o cât mai mare măsură independenţă beneficiarului, în sensul în care acesta să o poată administra singur, cu un minim de resurse implicate, care să nu însemne neapărat persoane dedicate şi să poată interveni, în măsura unor limite rezonabile, la nivel de creare de rapoarte sau modificări, fără a apela direct la furnizor. Oferim soluţii care să permită realizarea de proiecte noi, iar acest statut care oferă clientului independenţă îi permite libertate în dezvoltare.“

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.