Poliţişti şpăgari de la Circulaţie, trimişi în judecată

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Nicolae Niţu, inspector principal la IPJ Vâlcea – Serviciul Rutier, pentru  3 fapte de luare de mită, 2 de fals intelectual şi abuz în serviciu, şi a lui Constantin-Cristian Găbrian Vasilescu, agent principal de poliţie judiciară la aceeaşi instituţie, pentru complicitate la luare de mită, la fals intelectual şi la abuz în serviciu, precum şi pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriu, procurorii arată că în cursul anului 2013, Nițu  a pretins de la 3 conducători auto sume între 300 lei și 100 euro și a primit efectiv, în 14 august 2013, suma de 300 lei, pentru a nu le aplica acestora sancțiuni contravenționale reale, la regimul circulației.

Nițu a fost ajutat de Găbrian în realizarea demersului infracţional.

„De fiecare dată, în cuprinsul proceselor verbale întocmite, inculpatul Nițu Nicolae nu a constatat contravențiile reale săvârșite de conducătorii auto respectivi sau a constatat contravenții nereale şi, în acest fel, nu a aplicat amenzile contravenționale corelative, prevăzută de legislația în vigoare”, precizează anchetatorii.

La data de 22 noiembrie 2013, Găbrian a omis cu știință neconstatarea unei contravenţii săvârșită de un conducător auto care circula cu o viteză de 83 km/h pe un tronson de drum unde limita maximă de viteză admisă era de 50 km/h.

„Procurorii au dispus măsura asigurătorie de poprire a sumelor de bani datorate cu titlu salarial de către IPJ Vâlcea inculpaților Nițu Nicolae și Găbrian Vasilescu Constantin-Cristian, până la concurența sumei de 2.020 lei, reprezentând prejudiciul produs bugetului local al municipiului Pitești”, arată DNA.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI şi DGA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Vâlcea, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.