Primarul de Tulcea, reţinut pentru mită

Constantin Hogea, primarul municipiului Tulcea, a fost reţinut aseară de procurorii DNA Galaţi pentru că a luat mită un apartament cu 3 camere şi a efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția. Împreună cu edilul a fost reţinut administratorul firmei care i-a dat mită, Constantin Cornel Georgescu.

Cei doi vor fi prezentați astăzi Tribunalului Galați, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, sunt cercetaţi sub controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile soția primarului, Valeria Hogea – pentru complicitate la infracţiunile soţului -, arhitectul-șef al Primăriei Tulcea, Maria Brudiu, și secretarul primăriei, Constantin Valer Pop – ambii pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Ieri au avut loc percheziţii la domiciliile inculpaţilor şi la sediul Primăriei Tulcea şi al firmei omului de afaceri, apoi aceştia au fost audiaţi la DNA Galaţi timp de mai multe ore.

În ordonanțele procurorilor se arată că în 26 octombrie 2007, primarul Hogea, secretarul Pop și arhitectul-şef Brudiu au semnat și eliberat pentru firma lui Georgescu autorizația de construire a unui bloc de locuințe situat în imediata apropiere a unor obiective cu regim special, fără a se fi obținut avizele prealabile de la Ministerul Justiției și Ministerul Apărării Naționale, cum prevede legea.

„Această acțiune a avut ca urmare obținerea de către firma respectivă a dreptului de a construi un bloc de locuințe cu încălcarea condițiilor legale, dar și un profit viitor prin vânzarea apartamentelor construite”, spun anchetatorii.

„Urmare a înțelegerii avută cu inculpatul Georgescu Constantin Cornel, dar și în scopul protejării intereselor financiare ale acestuia din urmă, a cărui societate avea încheiate mai multe contracte de prestări servicii și execuție lucrări cu Primăria municipiului Tulcea, la finalizarea lucrărilor, respectiv la data de 21 ianuarie 2009, inculpatul Hogea Constantin a primit, cu titlu de mită, un apartament cu trei camere situat în acel imobil, ocupat în prezent de fiica acestuia din urmă”, precizează DNA.

Pentru a disimula primirea apartamentului și a crea aparența că imobilul intră legal în proprietatealui Hogea, la aceeași dată, fiica și soția acestuia au încheiat cu omul de afaceri un contract de vânzare-cumpărare în care au atestat în mod mincinos că achitaseră anterior contravaloarea locuinței.

Administrator de fapt al firmei soţiei

“Începând cu luna ianuarie 2015, inculpatul Hogea Constantin, beneficiind de sprijinul soției sale, inculpata Hogea Valeria a desfășurat operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de primar, în sensul că, uzând de funcția pe care o deținea, s-a comportat ca administrator de fapt al unei societăți comerciale ce aparținea acesteia din urmă”, mai arată DNA.

Concret, pentru a obține foloase materiale necuvenite reprezentând sume de bani provenite din închirierea unor spații pentru clipuri publicitare, primarul Hogea s-a interesat de situația juridică a unui imobil din municipiul Tulcea pe care se află amplasat un panou publicitar electronic, de prețul practicat pe piață pentru prestarea unor asemenea servicii, de obținerea unor modele de contracte de închiriere spațiu publicitar, de depunerea de diligențe pentru realizarea spoturilor publicitare, de asigurarea asistenței tehnice de specialitate pentru punerea în funcțiune a panoului și de asigurarea întreținerii funcționării acestuia.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane. Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Avere nejustificată

Edilul Hogea nu are doar această problemă cu justiţia. În noiembrie 2012, inspectorii ANI au descoperit că acesta nu poate justifica 77.000 de euro din averea colosală pe care o deţine.

avere hogea-1

ANI a sesizat Curtea de Apel Constanţa, care i-a dat câştig de cauză, însă Hogea a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magda SEVERIN

Sursă foto: Ziarul de Tulcea

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.