UPDATE! Primarul din Izvoarele şi fost şef al campaniei lui Chiţoiu la parlamentare a fost reţinut de DNA

Alin Stănică Stanciu, primarul comunei Izvoarele şi şef al campaniei fostului ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, la parlamentarele din 2012, a fost reţinut de DNA pentru că a cerut şpagă 200.000 de euro ca să intervină la ANAF în favoarea Avicola Crevedia, ce fusese supusă unui control fiscal care descoperise nereguli. El a fostridicat şi adus la DNA cu mascaţii astăzi la prânz, în urma percheziţiilor efectuate de procurorii anticorupţie în această dimineaţă atât la primărie, cât şi la domiciliul edilului, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.

UPDATE ora 16.20: Primarul Stanciu a fost reţinut şi va fi prezentat instanţei Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

El a cerut şpagă 200.000 de euro ca să intervină la reprezentanţi ai ANAF – Direcția Generală Mari Contribuabili -, în cazul unui control la Avicola Crevedia, spun surse judiciare. A primit o primă tranşă de 50.000 de euro în vara anului 2013 şi şi-a traficat influenţa pentru a ajuta această societate comercială să înlăture consecințele negative ale controlului ANAF desfășurat anterior iar şefii inspectorilor fiscali să dispună efectuarea unui nou control la societate iar concluziile să fie favorabile acesteia.

Numai că manevra nu i-a prea reuşit, iar cel care l-a mituit l-a denunţat.

DNA confirmă acest lucru, fără a divulga numele firmei.

Redăm integral comunicatul DNA, remis la ora 16.00:

“Din ordonanța de reținere întocmită de procurori a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, în cursul lunii iulie 2013, ca urmare a unui control efectuat de către funcționari din cadrul Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la o societate comercială, s-au stabilit, în sarcina contribuabilului respectiv, obligații de plată totalizând 98.908.334 lei (constând în 74.525.273 lei TVA suplimentar, 13.204.270 lei dobânzi/majorări de întârziere și 11.178.791 lei penalități de întârziere).

Pentru a încerca să înlăture consecințele negative ale acestui control, martorul denunțător, un apropiat al persoanelor din conducerea firmei respective, s-a deplasat în județul Giurgiu, unde, printr-un intermediar, a luat legătura cu inculpatul Stanciu Alin – Bănică.

Imaginea de persoană cu influență a primarului din comuna Izvoarele era fundamentată pe informația publică potrivit căreia, acesta fusese șeful de campanie al unui fost ministru, la alegerile parlamentare din anul 2012.

Cu acest prilej, inculpatul Stanciu Alin – Bănică i-a spus martorului denunțător că problema ”poate fi rezolvată”, deși situația este foarte dificilă, însă, pentru a o soluționa, este nevoie de plata unei sume de 200.000 euro, din care 50.000 euro trebuie remiși în aceeași zi, lucru care de altfel s-a și întâmplat.

Pentru a determina martorul denunțător să accepte plata imediată a celor 50.000 euro, inculpatul Stanciu Alin – Bănică a afirmat că soluția constă în intervenția lui la persoane cu putere de decizie din cadrul Direcției Generale Mari Contribuabili a ANAF care, în schimbul banilor ce le vor fi remiși, vor dispune un nou control fiscal la firma respectivă, ale cărui concluzii vor fi diametral opuse celor ale inspectorilor care luaseră măsuri împotriva societății.

Întrucât inculpatul Stanciu Alin – Bănică nu și-a respectat promisiunile, după trecerea unui interval de câteva săptămâni de la primirea de către acesta a sumei de 50.000 euro, martorul denunțător a insistat să se întâlnească cu acesta, pentru a-l chestiona în legătură cu stadiul lucrurilor.

După ce inițial inculpatul s-a eschivat, în cele din urmă a acceptat să se întâlnească cu martorul denunțător, pe care, pentru a-i crea impresia că se ocupă de problema respectivă, l-a condus la un avocat care ar mai fi avut succes în demersuri juridice similare. Inculpatul i-a explicat martorului denunțător că avocatul va redacta o contestație împotriva concluziilor Raportului de Inspecție Fiscală.

Inculpatului Stanciu Alin – Bănică, i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 26 septembrie 2014, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații”.

Iniţial, DNA precizase, într-un comunicat scurt de presă, că „această cauză vizează suspiciuni de săvârșire, în perioada 2013 – 2014, a unor infracțiuni de corupție de către funcționari publici cu funcții de conducere în plan local”.

“Sunt efectuate percheziții domiciliare în trei locații situate în județul Giurgiu, din care una este sediul unei instituții publice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”, adaugă DNA. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.