Primarul din Năvodari a fost arestat

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, joi, arestarea preventivă pentru 29 de zile a primarului oraşului Năvodari, Matei Nicolae (PSD), acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de dare de mită. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, ce se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit DNA, în perioada iunie – octombrie 2012, Matei Nicolae, primarul oraşului Năvodari, i-a solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere (denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în acestea, edilul considerând acele anchete ca fiind ”abuzive, nejustificate şi motivate politic”.

În schimb, edilul – aflat la al doilea mandat – i-a promis ofiţerului de poliţie o recompensă, materializată prin acordarea, în data de 25 octombrie, a două loturi de teren în Năvodari.

Terenurile au fost date indirect, prin simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de intermediari. Conform contractelor, preţul terenurilor este de 59.000 de lei.

Primarul a fost reţinut miercuri noapte pentru 24 de ore, după care DNA a solicitat instanţei arestarea preventivă a acestuia. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.