Primarul din Năvodari, reţinut la DNA pentru dare de mită

Nicolae Matei, primarul social-democrat din Năvodari, a fost reţinut după audieri de procurorii DNA, pentru că a mituit un poliţist cu două loturi de teren în schimbul protecţiei pe care dorea s-o obţină de la ofiţer în dosarele penale pe care le are. Aflat la al doilea mandat, edilul urmează a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpatul Nicolae Matei, primarul oraşului Năvodari, judeţul Constanţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită”, informează, joi, DNA.

„În perioada iunie-octombrie 2012, inculpatul Matei Nicolae, primarul oraşului Năvodari, i-a solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere (denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete pe care le inculpatul le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. În schimb, ofiţerului de poliţie i s-a promis o recompensă, materializată prin acordarea, în data de 25 octombrie 2012, a două loturi de teren situate în Năvodari”, precizează anchetatorii.

Darea celor două terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, prin simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de aceştia. Conform contractelor, preţul terenurilor este de 59.000 de lei, arată procurorii anticorupţie.

Primarul Nicolae Matei urmează a fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.