Primarul Nichita, în arest la domiciliu (decizie definitivă). Acasă la soţie

Judecătorii Curţii de Apel București au admis astăzi contestaţia procurorilor DNA la decizia din 1 mai a Tribunalului Bucureşti de plasare sub control judiciar a primarului municipiului Iași, Gheorghe Nichita, acuzat că şi-a spionat cu Poliţia Locală amanta, dar nu au admis arestarea lui preventivă, cerută de procurori, ci l-au plasat în arest la domiciliu.

Dar cum apartamentul de lux în care a locuit cu amanta este cumpărat pe numele altcuiva, Nichita va sta în arest la domiciliul care figureayă în actul de identitate, adică la reşedinţa unde locuieşte fosta lui soţie.

Florentina Nichita a venit în sala de judecată să pună o vorbă bună pentru omul cu care a fost căsătorită 30 de ani, până anul trecut. „Îl susţin şi îl voi susţine în continuare. Este tatăl fiicelor mele şi le iubeşte foarte mult”, le-a declarat el jurnaliştilor, dar şi instanţei.

În schimb, Nichita s-a făcut din nou de râs: „Nu ştiam că în România a te indragosti de o femeie înseamnă un delict. Nu ştiam că, dacă i se aprind călcâiele unui barbat, care este despărţit, este un delict. Restul este o chestiune de cancan, pe care îmi permit să o lămuresc după ce voi afla verdictul şi, de ce nu, pe masură ce vor merge mai departe cercetările, astfel încât să nu împiedic cercetările şi să pot răspunde la întrebări”.

Va afla, la judecarea pe fond a dosarului, că este delict să foloseşti angajaţii Poliţiei Locale ca să o urmăreşti pe cea pentru care ţi s-au aprins călcâiele.

Întrebat de ziarişti despre soţie, el a răspuns fără echivoc: „Îmi este prietenă!”.

Îi pare rău de Adomniţei

La ieşirea din sala de judecată, Nichita a mai declarat că îi pare rău că președintele CJ Iaşi, liberalul Cristian Adomniței, a fost reţinut de procurorii DNA, el exprimându-şi speranța că vechiul său colaborator din USL va fi eliberat cât mai repede posibil.

Adomniţei va afla în această seară dacă magistraţii Tribunalului Iaşi îl vor plasa în arest preventiv pentru 30 de zile, tot pentru fapte de corupţie. “La pachet” cu el este reţinută şi fina lui Nichita, administratorul firmei căreia Adomniţei i-a plătit un contract din banii CJ Iaşi fără ca prevederile din acesta să fie respectate.

Nichita la soţie, amanta la Primărie

Cât despre Nichita, arestul la domiciliu pentru 30 de zile îi interzice să mai ocupe fotoliul de la Primăria Iaşi, aşa cum a făcut în timpul controlului judiciar, astfel că va trebui să delege atribuţiile către unul dintre viceprimari.

În schimb, tânăra amantă (30 ani) a lui Nichita va rămâne în înalta funcţie de city manager al municipiului Iaşi – adică mâna dreaptă a primarului, după ce chiar el a promovat-o, din postul de secretară.

Ceilalți doi inculpați din dosar – Liviu Hliboceanu, directorul general al Poliției Locale Iași, și Ștefan Avîrvarei, șef serviciu în cadrul poliției – vor fi cercetați sub control judiciar, ceea ce înseamnă că vor continua să meargă la serviciu.

Magda SEVERIN

Sursă foto: www.puterea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.