Primii 9,5 km din Autostrada Timişoara-Lugoj, în circulaţie

Cu 6 luni înainte de termen şi fără ca premierul, ministrul Transporturilor sau vreo altă oficialitate “de la centru” să taie panglici, primii 9,5 km din Autostrada Timişoara-Lugoj, ce leagă Timişoara de Remetea Mare, au fost deschişi circulaţiei auto. La eveniment au venit doar reprezentanţi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, ai constructorilor autostrăzii şi un echipaj al Poliţiei Rutiere. Tronsonul km 44+500 – km 54 face legătura între DN 6 Timişoara-Lugoj şi Autostrada Arad-Timişoara, iar o parte dintre maşinile care vin de la Lugoj nu mai sunt nevoite să intre în municipiul Timişoara. Pentru al doilea tronson, de 26,5 km, dosarele abia se află în evaluare la CNADNR.

Cei 9,5 km, care cuprind 4 poduri, 6 pasaje şi un nod rutier, au fost executaţi de asocierea SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – Carena SpA Impresa di Construzioni începând din octombrie 2011.

Valoarea lucrărilor este de 210.396.462,74 lei (fără TVA), din care 178,8 mil. lei de la UE şi 31,6 mil. lei de la buget. Proiectul face parte din programul finanţat din fonduri comunitare POS-T, Fonduri de Coeziune.

Cum premierul Victor Ponta i-a anunţat deja pe constructori că nu are bani să plătească anul acesta decât 200 de milioane de lei din totalul de 1,3 miliarde de lei cât costă lucrările executate până în prezent, inaugurarea înainte de termen ar putea descuraja unele companii.

“Din cunoştinţele noastre, este primul tronson de autostradă finalizat înainte de termenul contractual. Ar fi trebuit să fie finalizat în 18 luni, dar s-a finalizat în 12 luni. Autostrada este predată la cheie, nu are restricţii de viteză, se circulă cu 130 de kilometri pe oră. De săptămâna viitoare, DRDP va prelua baza autostrăzii, iar peste două săptămâni, după ce se va finaliza licitaţia de întreţinere, vor fi deschise şi spaţiile de refugiu”, a declarat Ioan Ambruş, directorul DRDP Timişoara.

Autostrada Timişoara-Lugoj va avea peste 35 km şi va costa (cu tot cu primul tronson) 1,42 miliarde de lei.

Ea va face parte din coridorul IV Pan-European Dresden – Nurnberg – Praga – Viena – Bratislava – Gyor – Budapesta – Arad, care apoi se ramifică în două:

* Timişoara – Deva – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Constanţa

* Timişoara – Drobeta Turnu Severin -Vidin – Sofia – Salonic.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.