UPDATE! Prim-procurorul Tomiţă Neagu, arestat pentru mită. A fost denunţat de primarul Jilavei, abia eliberat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, joi, arestarea preventivă a procurorului Tomiţă Neagu, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în dosarul în care este acuzat de luare de mită în formă continuată. El a fost denunţat de primarul comunei Jilava, Adrian Mladin, la rândul său arestat preventiv pentru fapte similare, în februarie 2012, dar recent eliberat de instanţă. Curtea de Apel Bucureşti respinsese, în 19 ianuarie, propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare pentru 29 de zile a inculpatului Neagu. Acesta s-a prezentat în cursul după-amiezii la arestul Poliţiei Capitalei.

UPDATE 10 ianuarie 2014: Tomiţă Negu a fost condamnat la 5 ani de închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi, pentru luare de mită. El a mai primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru fals în declaraţii, dar prin contopire i se dă pedeapsa cea mai grea.

Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti (CAB) nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 10 zile.

Potrivit aceleiaşi decizii, Tomiţă Neagu urmează să fie încarcerat din nou, fiind încetată liberarea provizorie. Această măsură este executorie. El a fost încarcerat din ianuarie până în decembrie 2013. Din pedeapsă i se va scădea perioada de detenţie preventivă 

Judecătorii Curţii de Apel l-au achitat pe Neagu în privinţa acuzaţiei procurorilor că ar fi primit mită un sejur de aproape 3.300 de euro la Beverly Hills, de la primarul Mladin.

În acelaşi dosar este judecată şi soţia sa, Olimpia Neagu, dar magistraţii au hotărât să o achite pentru infracţiunile de complicitate la luare de mită şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Totodată, procurorul Dumitru Cătălin Vlad, care lucra la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la data comiterii faptelor, a fost condamnat de CAB la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită.

Un alt complice al lui Tomiţă Neagu, avocatul Adrian Richartt Zamfirachi, a fost condamnat la 2 ani de închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Un al cincilea condamnat în dosar este Ovidiu Szasz, care a primit o pedepasă de 3 ani de închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Instanţa a mai dispus şi confiscarea sumei de 40.000 de lei de la Tomiţă Neagu, precum şi restituirea către primarul Adrian Mladin a unui televizor în valoare de aproape 8.300 de lei, a unui teren intravilan de 3.000 mp în comuna Jilava, dar şi unui alt teren situat în aceeşi comună, de 707 mp.

Rechizitoriu

Potrivit procurorilor DNA, în aprilie 2009, inculpatul Neagu Tomiţă Ionuţ a pretins şi primit de la denunţător, prin intermediul lui Zamfirachi Adrian Richartt şi Szasz Ovidiu, un teren în comuna Jilava, jud. Ilfov, teren care a fost achitat cu suma de 170.000 euro de denunţător. La schimb, la Parchetul condus de prim-procurorul Neagu Tomiţă Ionuţ urma să fie soluţionat favorabil un dosar format în urma unei plângeri depuse de denunţător.

Formalităţile de achiziţionare a terenului care a revenit soţilor Neagu s-au realizat cu sprijinul lui Szasz Ovidiu, în calitate de împuternicit al vânzătorului.

Totodată, în perioada ianuarie-februarie 2010, Neagu a acceptat şi primit de la acelaşi denunţător, prin aceeaşi intermediari, cu titlu de mită, contravaloarea cheltuielilor (transport, cazare, cheltuieli personale) de aproximativ 10.000 dolari ocazionate de un sejur petrecut de inculpat şi de soţia acestuia, Neagu Olimpia, în localităţile Las Vegas şi Beverly Hills, din SUA, precizează DNA.

În cursul lunii februarie 2010, Neagu a primit de la denunţător şi un televizor în valoare de 8.300 lei.

Remiterea acestor foloase condiţionau soluţionarea dosarelor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu în care era cercetat denunţătorul, într-un mod favorabil acestuia.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.