Sa cuceresti VESTUL

Sa scapi de criza luand o felie din tortul european. Sa fii mai flexibil decat competitia. Sa oferi pretul corect. Sa recurgi la Vest atunci cand Estul a amortit de tot. Sau, pur si simplu, sa gasesti solutia anticriza. Asa cum a pus-o in practica o companie 100% romaneasca, dar care functioneaza ca una germana.

Pentru Aquila, 2009 a marcat extinderea operatiunilor de transport intracomunitar pe baza unor contracte stabile. „Lucram in prezent intr-o mult mai mare masura pe segmentul de transport intracomunitar. Avem 100 de camioane alocate la international, dintre care utilizam intracomunitar 60. Soferii stau maximum 3 luni consecutive afara, in timp ce vehiculele ajung in tara o data la un an pentru revizii, pentru reparatii majore sau in tranzit atunci cand sunt curse catre Bulgaria sau Grecia“, ne-a declarat Bujor Stanescu, manager de logistica al Aquila, precizand ca societatea are clienti in strainatate care au solicitat majorarea flotei dedicate, adaugandu-se, de asemenea, in portofoliul Aquila un client nou, foarte important, care are un trafic sustinut la export.

De la Jucu, la Viena

TNT este una dintre companiile care si-a extins colaborarea cu Aquila. „Am inceput anul trecut sa facem curse pentru TNT, de la Jucu. Initial, era vorba despre 2-3 curse pe saptamana, apoi am ajuns la 6-7 camioane pe zi pentru ca, ulterior, volumul sa scada. Acum, traficul este din nou in crestere. În acest context, TNT ne-a propus sa facem, de asemenea, incarcari dinspre Austria catre restul Europei, tinand cont de faptul ca unul dintre huburile pe care le foloseste Nokia se afla la Viena“, a explicat Bujor Stanescu. Aquila a inlocuit astfel transportatori austrieci si unguri, punctele forte ale companiei constand in flexibilitatea si disponibilitatea vizavi de solicitarile TNT, care au vizat introducerea de sisteme noi sau adoptarea unui mod de lucru structurat. Aquila lucreaza, in paralel, cu DHL, proiectul dezvoltat in acest sens implicand prezenta constanta a doi dispeceri ai companiei la Köln.

2 soferi – 18.000 km pe luna

Bujor Stanescu a explicat ca jumatate dintre camioanele angajate in curse intracomunitare au echipa formata din 2 soferi. „Este cerinta clientului, care solicita timpi extrem de scurti in conditii de siguranta. De exemplu, de la Viena pana in Marea Britanie, in zona Birmingham, se permite un timp de tranzit de 36 de ore. De asemenea, exista cursa cu timp limitat de la Paris la Malmo in Suedia. Camionul nu are voie sa intarzie mai mult de un sfert de ora, iar programul este astfel calculat incat sa nu permita decat pauzele legale pentru soferi. Nimic in plus. De altfel, toti clientii pe international si, mai ales, pe comunitate, accepta 15-30 minute ca timp maxim de intarziere. Peste 30 de minute se considera incident si trebuie sa dam explicatii, sa facem anchete, sa ne asiguram ca, daca este din vina noastra, nu se va mai intampla. Sunt camioane care fac 18.000 km pe luna“, a spus managerul de logistica al Aquila, subliniind ca soferii nu sunt incurajati sa nu respecte programul de odihna. „Mesajul pe care l-am transmis de fiecare data a fost: daca o faceti, indiferent de motiv, este responsabilitatea voastra, noi nu va cerem sa incalcati programul de odihna“, a continuat el.

Achizitii noi

Toate camioanele din flota Aquila sunt dotate cu GPS din doua motive: pentru siguranta si pentru monitorizarea consumului de carburant. La flota de intern, compania lucreaza cu Sateltrack iar la extern cu societatea olandeza Qualcomm. Comunicarea cu soferii se face cu telefonul mobil pe intern iar pentru extern Qualcomm implementeaza un sistem de mesaje. În opinia managerului de logistica al Aquila, unul dintre avantajele romanilor a constat in faptul ca vehiculele s-au putut achizitiona la preturi foarte bune anul acesta in Romania, mai mici decat in Vest. De asemenea, manopera de service ramane mai ieftina pe plan local, iar pentru piese, compania a negociat cu reprezentanta DAF in Romania tarife foarte bune. Aquila a achizitionat peste 20 de camioane in acest an, pentru a majora flota alocata transportului intracomunitar, parcul total al companiei ajungand la 240 de autovehicule.

Planuri de extindere

De altfel, plusul obtinut pe piata din Vest a compensat contractia pietei interne. „Transportul intern a scazut vizibil, dar ne-am aflat sub protectia contractelor incheiate cu clientii mari. În logistica, au cazut vanzarile si in primele 6 luni ale anului. Am avut de livrat cu 20-30% mai putin decat anul trecut. De la jumatatea lunii august, s-au inregistrat insa cresteri“, a mentionat Bujor Stanescu, explicand ca, in 2009, au crescut termenele contractuale de plata. „Vrem sa ne extindem atat pe plan intern, cat si pe plan extern. Extinderea va fi probabil mai rapida pe segmentul international, pentru ca sunt oportunitati mai mari. Cred insa ca primele trei luni ale anului 2010 vor fi, pe plan intern, deosebit de dificile“, a concluzionat managerul de logistica al Aquila.

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.