Sechestru pe averea lui Mircea Băsescu. Expertiză cu cântec

Procurorii anticorupţie au pus sechestru pe o casă şi un teren ce îi aparţin lui Mircea Băsescu şi pe 5 terenuri ale lui Marian Căpăţână, în vederea recuperării eventualului prejudiciu – ce va fi confiscat de stat şi nu returnat familiei lui Bercea Mondial, care i-a acuzat pe cei doi că le-a dat mită pentru a-l scăpa din puşcărie pe şeful clanului mafiot. Cei doi au fost aduşi astăzi la sediul DNA pentru a li se prezenta rezultatele expertizei înregistrărilor audio-vodeo și sechestrul în dosarul de trafic de influență în care sunt arestaţi preventiv.

Fratele preşedintelui Traian Băsescu se află după gratii începând din 20 iunie, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, şi nu a cerut până acum eliberarea. Tot de atunci este arestat preventiv şi Căpăţînă, care susţine că banii au fost luaţi cu titlul de împrumut pentru societatea Aversa.

Expertiza filmuleţelor în care Mircea Băsescu e surprins când recunoaşte că ar fi primit 250.000 de euro pentru a-l scăpa pe Bercea Mondial de închisoare a fost finalizată ieri, potrivit lui Pavel Abraham, avocatul clanului interlop, şi a fost prezentată astăzi avocaţilor celor două părţi.

Apărătorii lui Mircea Băsescu au cerut în urmă cu o săptămână verificările imaginilor. Raportul arată că acestea nu au fost montate şi că nu au fost inserate modificări pe film.

“În urma examenului cu echipamente şi sisteme din dotarea laboratorului a înregistrărilor nu au fost găsite urme ale unor intervenţii asupra conţinutului lor”, se arată în expertiza făcută de DNA.

Cravata cu bucluc

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a declarat şi el că din expertiza tehnico-criminalistică rezultă că nu au fost alterate sau modificate copiile de pe înregistrările audio-video făcute de Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, şi transmise procurorilor, dar precizează că nu a putut fi expertizată cravata cu care acuzatorii susţin că s-ar fi făcut înregistrările audio-video, pentru că aceasta nu funcţionează.

Avocatul a arătat că din obiectele depuse de familia Anghel pentru expertiză erau funcţionale doar ceasul şi două stickuri de memorie, dar cu acestea nu s-a făcut nicio înregistrare. Nelu Taşcă a precizat că, în opinia sa, la acest moment expertiza este neclară.

În urma cererii avocaţilor lui Mircea Băsescu şi a lui Căpăţînă, fata lui Bercea, Izaura, a adus la DNA un stick şi una dintre cravatele pe care a fost montată camera de filmat, însă nu şi camera cu care a fost înregistrat Mircea Băsescu.

Abraham: Nu s-a găsit cheia de la cameră

La vremea respectivă, avocatul clanului Bercea, Pavel Abraham, a anunţat că nu au fost depuse şi celelalte două cravate cu camera de filmat montată pe ele din cauză că “nu s-a găsit cheia de la camera în care acestea se află”.

“Din cauza lipsei echipamentelor tehnice utilizate la realizarea înregistrărilor şi a unor repere temporale general recunoscute, nu se poate stabili cu certitudine dacă acestea au suferit intervenţii asupra conţinutului”, precizează experţii DNA.

Expertiza şi imaginile vor fi folosite însă ca probe dacă dosarul va ajunge în instanţă.

“Susţinerile apărării, în sensul inadvertenţelor de natură a releva lipsa de autenticitate şi caracterul posibil contrafăcut al înregistrărilor, nu se bazează pe elemente faptice ori concrete care să contureze o îndoială veridică asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetărilor în cauză se poate proceda la verificarea acestui caracter, în măsura în care se va aprecia ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă o probă ştiinţifică care să aibă un asemenea obiectiv”, a arătat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti care a decis arestarea lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.