Sechestru pe averile lui Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad. Denunţătorul Boeru scapă de arestul la domiciliu

Procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru asigurător pe averile primarului Andrei Chiliman şi a complicilor săi Vlad Moisescu, Ioana Costescu şi Ion Brad, până la concurența sumei de 3 miliarde de lei, echivalentul a 670 de milioane de euro.

Tot astăzi, omul de afaceri Gheorghe Boeru, directorul SC Romair Consulting SRL  – cel care l-a denunţat pe Chiliman – a scăpat de arestul la domiciliu, printr-o sentinţă definitivă a instanţei supreme.

Boeru va fi cercetat sub control judiciar, la fel ca directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu – ambii fiind inculpaţi în dosarul de corupţie al lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

“Pe declarația mea de avere s-a pus sechestru. Mai mult nu spun” a declarat Chiliman la ieşirea din sediul DNA Ploieşti. Avocata sa a anunţat că va depune contestaţie.

Chiliman a fost reținut în 18 iunie de procurorii DNA Ploiești, fiind acuzat de constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată. Alături de el au fost reţinuţi şi complicii, însă instanţa a decis ca ei să fie cercetaţi sub control judiciar.

Fostul trezorier al PNL, Vlad Moisescu, a declarat şi el, la ieșirea din sediul DNA Ploiești, că probabil va contesta decizia, precizând că procurorii anticorupție au instituit în cazul său sechestru pe conturi, bunuri și acțiuni până la suma de trei miliarde de lei, echivalentul a 670 de milioane de euro.

Despre contractul de împrumut găsit de procurori la domiciliul său, prin care soacra sa își împrumuta fiica (soția lui Moisescu) cu 670 de milioane de euro, Moisescu a spus: “Nnu există acești bani. Este vorba despre o eroare materială de nominare”.

Consilierul local Ion Brad, preşedinte de şedinţă al Consiliului Local Sector 1, a fost şi mai tranşant: “Cred că frații Grimm sunt extrem de invidioși pe DNA. Sunt niște invenții”. Întrebat ale cui sunt invențiile, Brad a răspuns: “Asta mă întreb și eu. Pot să fie interese politice”.

Consiliera personală a lui Chiliman, Ioana Costescu, a declarat că toată averea ei este compusă dintr-un “apartament care nu costă mai mult de 100.000 de euro”, anunţând că va depune contestaţie.

Grup infracţional organizat

Potrivit DNA, începând cu anul 2004 după alegerile locale, la inițiativa trezorierului PNL Vlad Moisescu – consilier al premierului de atunci Călin Popescu Tăriceanu -, a fost constituit un grup infracțional organizat, compus şi din primarul Chiliman, consiliera lui personală Ioana Costescu și preşedintele de şedinţă al CL Sector 1 Ion Brad.

Gruparea a instituit o practică la Primăria Sectorului 1: obținerea unor “comisioane” între 10% și 15% din valoarea contractelor atribuite pe criterii clientelare unor firme.

Vlad Moisescu este cel care coordona grupul, solicita și încasa comisioanele și dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora, Ioana Costescu și Ion Brad derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora iar Andrei Chiliman garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și, ulterior, pe parcursul derulării acestora.

Chiliman, partea leului

Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale au fost împărțiți în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% PNL — filiala Sector 1.

Diferența de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcționarilor care au sprijinit, în diferite modalități, la derularea activităților ilicite, mai arată DNA.

8 milioane de euro de la Horpos şi Boeru

Gruparea ar fi obținut, astfel, peste 8 milioane de euro de la:

– SC Straco SRL, reprezentată de Traian Horpos și Alexandru Horpos, sumă ce reprezenta 10% din plățile efectuate de către Primăria sectorului 1 către firmă, în perioada 2007 — 2014

– SC Romair Consulting SRL, reprezentată de Gheorghe Boeru, suma de 300.000 lei.

Acest dosar a fost constituit în urma investigațiilor DNA Ploiești în dosarul în care sunt cercetați Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, deputaţii Sebastian Ghiță și Vlad Cosma, președintele suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma, directorul SC Grossman, Ilie Drăgan, directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu, și directorul SC Romair Consulting SRL, Gheorghe Boeru.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.