Şefa Resurselor Umane din Primăria Sector 2, prinsă cu 11.000 de euro MITĂ pentru locuinţe ANL

Daniela Năstase, şefa Serviciului resurse umane de la Primăria Sectorului 2, a fost reţinută azi-noapte, de procurorii DNA, după ce a fost prinsă în flagrant când lua mită 11.000 de euro pentru a înregistra ilegal 5 dosare în vederea obţinerii de locuinţe ANL. Ea va fi prezentată astăzi Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.

Redăm integral comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 15.01.2015 ora 2:55 până la data de 16.01.2013 ora 2:55, a inculpatei NĂSTASE DANIELA, șef Serviciu resurse umane la Primăria Sectorului 2 București, cu privire la săvârşirea infracțiunii de trafic de influenţă.

În ordonanţa de reținere se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii noiembrie 2014, la propunerea unei persoane, denunţător în cauză, inculpata Năstase Daniela care ocupă postul de șef al Serviciului resurse umane la Primăria Sectorului 2 București, a acceptat ca, în schimbul sumei de 11.000 euro, să intervină pe lângă un alt funcţionar din aceeaşi instituţie, angajat la Serviciul spațiu locativ, pentru ca acesta să înregistreze 5 dosare pentru solicitarea de apartamente ANL ale unor persoane recomandate de denunţător, fără ca solicitanții să fie prezenți personal, așa cum impun dispozițiile legale.

Pentru acest serviciu, inculpata Năstase Daniela intenționa să ofere celuilalt funcţionar 1.000 din cei 11.000 euro.

De asemenea, în schimbul sumei amintite, inculpata și-a luat angajamentul față de denunţător să facă demersuri pe lângă persoane cu putere de decizie din instituția în care își desfășura activitatea pentru ca cererile depuse fie aprobate, garantând în acest sens.

La data de 14 ianuarie 2015, inculpata NĂSTASE DANIELA a primit de la denunţător suma de 11.000 euro, potrivit celor convenite anterior, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante

Inculpatei i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentată, la data de 15 ianuarie 2015, la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.