UPDATE! Şmecheriile Omniasig

Parchetul General aduce detalii privind cercetările pe care le efectuează la Omniasig, arătând că angajaţii companiei de asigurare au antedatat poliţe de asigurare facultativă, creând aparenţa că respectivele contracte au fost încheiate într-un moment în care nu exista obligativitatea asigurării obligatorii şi, implicit, a încasării primei de asigurare de 20/10 euro ce îi revenea PAID. „Practic, orice contract de asigurare facultativă încheiat în absenţa unui contract de asigurare obligatorie a creat în dauna PAID un prejudiciu de 20/10 euro per contract”, precizează PÎCCJ.

UPDATE: Situația de la Omniasig este sub control la ora actuală, iar posesorii de polițe de asigurări de locuințe nu vor avea niciun fel de probleme, a declarat, joi, într-o conferință de presă, Mișu Negrițoiu, președintele Autorității pentru Administrare Financiară (ASF).

“Intervenția mea are scopul de a asigura publicul, consumatori de produse de asigurări și clienții Omniasig că situația este sub control. Ne-am asigurat că niciunul dintre posesorii acestor polițe nu va fi afectat. Este vorba despre polițele de asigurări de locuință, atât obligatorii, cât și facultative. Numărul acestora este mult mai mic decât cel vehiculat în presă, la fel de mult și al celor implicați”, a afirmat Negrițoiu.

Potrivit șefului ASF, instituția pe care o conduce a urmărit permanent evoluția societății Omniasig și a intervenit atunci când a fost cazul.

“ASF a urmărit permanent evoluția societății Omniasig, a făcut recomandările și a intervenit atunci când a fost cazul. Drept urmare, societatea este bine capitalizată, întrunește criteriile de prudențialitate iar acționarii au adus peste 100 de milioane de euro în ultimii ani. În plus, există o bună solvabilitate și lichiditate. Din informațiile noastre, Omniasig are constituite rezervele tehnice suficiente. Ne-am întâlnit azi (joi — n.r.) cu acționariatul și conducerea societății și ne-am dat seama că știu ce au de făcut și vor lua toate măsurile necesare pentru ca posesorii de polițe să nu aibă de suferit”, a explicat Mișu Negrițoiu.

Amintim că ieri au avut loc 49 de percheziţii la sediile Omniasig din Bucureşti şi din ţară.

Redăm integral comunicatul Parchetului General, cu precizarea că în continuare nu este arătat numele societăţii de asigurări, dar compania Omniasig a confirmat, printr-un comunicat, că percheziţiile de ieri o vizează:

“În continuarea cercetărilor care se efectuează în cauza având ca obiect emiterea, cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie, a unor poliţe de asigurare a locuinţelor, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Din probatoriul administrat până la acest moment în cauză, a rezultat următoarea situaţie de fapt:

            În exercitarea atribuţiilor de serviciu, mai mulţi angajaţi ai unei firme de asigurare au încheiat cu persoane fizice contracte de asigurare a locuinţelor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie.

Astfel, începând cu data de 27 iulie 2013, s-a instituit pentru proprietarii de locuinţe obligaţia încheierii unei poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD – poliţă de asigurare contra dezastrelor naturale: cutremure, inundaţii şi alunecări de teren), în format electronic, separat de încheierea unei poliţe de asigurare facultativă care ar acoperi aceste riscuri.

            Prin modificările aduse Legii nr. 260/2008 de dispoziţiile Legii nr. 243 din 17 iulie 2013, publicată în Monitorul Oficial din 24 iulie 2013 şi intrată în vigoare la data de 27 iulie 2013, persoanele fizice şi juridice nu mai puteau încheia contracte de asigurare facultativă a locuinţelor decât dacă încheiau, în prealabil, o asigurare obligatorie a acestora. În aceste condiţii, societăţile de asigurare puteau încheia contracte de asigurare facultativă numai după ce verificau condiţiile existenţei asigurării obligatorii a locuinţei, inclusiv, dacă asiguratul a plătit prima obligatorie de 20 euro pentru locuinţele de tip A şi 10 euro pentru locuinţele de tip B. Sumele de 20, respectiv 10 euro, trebuiau virate de societăţile de asigurare în conturile societăţii de asigurare PAID („Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale, societate de asigurare de interes public, componentă esenţială în cadrul programului român de asigurarea catastrofelor).

Antedatând poliţa de asigurare facultativă, s-a creat aparenţa că respectivele contracte ar fi fost încheiate într-un moment în care nu exista obligativitatea încheierii asigurării obligatorii şi, respectiv, a încasării primei de asigurare revenite PAID.

Dacă ar fi procedat conform normelor legale în vigoare, angajaţii companiei de asigurare ar fi trebuit să încheie, într-o primă fază, asigurarea obligatorie şi să încaseze suma de 20/10 euro ce urma a fi virată în contul PAID. Numai după acest moment compania în cauză putea încheia contracte de asigurare facultativă. Practic, orice contract de asigurare facultativă încheiat în absenţa unui contract de asigurare obligatorie a creat în dauna PAID un prejudiciu de 20/10 euro per contract.

În cauză au fost audiate mai multe persoane, iar în urma efectuării percheziţiilor au fost identificate şi ridicate mai multe înscrisuri, care urmează a fi analizate în cadrul probatoriului administrat.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică”. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.