Şpăgarul-şef al revoluţionarilor, 7 ani la închisoare. Condamnări pentru toţi cei 10 complici

George Costin, fost secretar de stat pe problemele revoluționarilor, a fost condamnat, miercuri, de Curtea de Apel Pitești, la 7 ani de închisoare pentru fapte de corupție. Pedepse între 2 ani și 6 ani de închisoare au primit şi 10 complici ai şpăgarului-şef al revoluţionarilor, printre care fiul și soția lui Costin. Totodată, instanţa a dispus “confiscarea specială asupra sumei de 9.453.390 de lei, dobândită de inculpații Costin George, Bolocan Mihai, Cotenescu Serafim, Postelnicu Aurel, Bacoi Gheorghe, Costin Florentina, Costin George-Ștefan, Preda Valentin, Gheorghe Marin, Ciulinaru Vasile, Sfârlează Petre prin săvârșirea infracțiunilor, sau confiscarea bunurilor aparținând acestor inculpați până la concurența acestei valori, respectiv câte 945.339 de lei de la fiecare”. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

George Costin a primit 3 condamnări, care au fost comasate astfel încât o va ispăşi pe cea mai mare – evident, dacă instanţa superioară va menţine sentinţa. Iată condamnările:

* 7 ani de închisoare și interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 4 ani, ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat;

* 5 ani de închisoare pentru “folosire a influenței și autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”;

* 6 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În urma contopirii pedepselor pentru fiecare infracțiune în parte, fostului secretar de stat i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 7 ani de închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi.

Din condamnare a fost dedusă perioada de reținere și arestare preventivă, începând cu data de 27 februarie 2012 și până la 27 aprilie 2013, când inculpatul a fost liberat provizoriu sub control judiciar.

6 ani pentru Marius Bolocan

Mihai Bolocan, membru în asociaţia condusă de Costin, a fost condamnat şi el pentru comiterea a 3 infracţiuni:

* 6 şase ani de închisoare pentru iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat

* 4 ani de închisoare pentru folosirea influenţei şi autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite

* 4 ani de închisoare pentru spălare de bani pentru care a fost condamnat la patru ani de închisoare.

Cotenescu, 5 ani

De asemenea, Serafim Cotenescu a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat şi la 4 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei şi autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Pedeapsa finală este cea de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea unor drepturi.

Ceilalţi 8 inculpaţi din acelaşi dosar au primit pedepse privative de libertate între 2 şi 5 ani pentru fapte de corupţie. Printre aceştia, se numără soţia şi fiul fostului secretar de stat.

În judecată din 20 iunie 2012

George Costin şi “lotul” de complici au fost trimişi în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Pitești al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pe 20 iunie 2012, sub acuzațiile de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, spălare de bani și folosirea influenței și autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în perioada 2009 — 2011, George Costin, Mihai Bolocan, Gheorghe Bacoi, Aurel Postelnicu, Marin Gheorghe și Vasile Ciulinaru au constituit un grup infracțional organizat în scopul obținerii direct sau indirect de beneficii financiare pentru membrii grupului.

Grupul a fost organizat în perioada în care persoanele deținătoare de certificat de revoluționar în baza Legii nr.42/1990 au formulat cereri pentru preschimbarea acestui act și pentru obținerea adeverinței în baza căreia urmau să beneficieze de indemnizațiile conferite de Legea nr. 341/2004.

În acest sens, membrii grupului condus de George Costin și-au exercitat influența și autoritatea asupra persoanelor îndreptățite să preschimbe certificatele de revoluționar, membri ai asociației, pretinzând și primind sume de bani de la aceștia, în mod ilegal, atât pentru membrii grupului.

Astfel, George Costin, în calitatea sa de președinte al asociației, le-a impus membrilor să facă demersurile de preschimbare numai prin asociație și nu în nume personal, prin Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, avertizându-i că, în caz contrar, vor fi excluși din asociație.

În acest fel, persoanele îndreptățite să beneficieze de indemnizații au fost determinate să încheie contracte de reprezentare prin care erau obligate, după obținerea drepturilor legale, să plătească asociației anumite sume de bani și anume: 12.000 lei și 5% din suma totală încasată sau 15% din suma totală încasată cu titlu de indemnizație reparatorie începând cu anul 2004.

În baza contractelor de reprezentare, s-a constatat că a fost obținută suma totală de 9.453.390 lei, care a fost însușită de toți membrii grupului.

Pentru a crea aparența că acești bani au fost dobândiți legal, George Costin a încheiat în fals mai multe contracte de reprezentare a membrilor revoluționari ai asociației și 54 de contracte de împrumut false în care a consemnat în mod eronat că asociația a împrumutat cu diverse sume de bani un număr de 53 de membri, clauzele din contractele de împrumut fiind vădit neconforme cu realitatea, întrucât majoritatea persoanelor care au semnat contractele își primiseră deja drepturile în baza Legii nr.341/2004.

În acest demers, George Costin a fost sprijinit de fiul său, George Ștefan Costin.

La rândul său, Petre Sfârlează, cu ajutorul Marinei Lazăr Anca Marina, a întocmit în fals o factură fiscală reprezentând onorariul în sumă de 3.400.000 lei conform unui contract de asistență juridică a aceleiași asociații, care nu prevedea nicio sumă drept onorariu și nici nu existau acte doveditoare a prestării serviciilor menționate în factură.

Această factură, cât și chitanța din care rezulta că Petre Sfârlează ar fi primit această sumă de bani, au fost semnate și de George Ștefan Costin.

În această modalitate, George Ștefan Costin a încercat să justifice o parte din sumele de bani pe care și le-a însușit. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.