STENOGRAME în dosarul judecătorilor arestaţi: „Împăratul” Moldovan a luat şpagă şi prin intermediul fiului şi nepotului său. Rovenţa s-a dus în parcare, Stanciu – la barieră

Judecătorul Mircea Moldovan, sub numele de cod „Împăratul”, potrivit stenogramelor aflate la dosar, lua mită atât personal, cât şi prin intermediul fiului şi al nepotului său, notează procurorii DNA în referatul prezentat instanţei pentru arestarea preventivă. Magistratul de la Secţia a VII-a Civilă din cadrul Tribunalului Bucureşti se află după gratii, sub acuzaţia că a primit bani şi bunuri pentru intervenţii în dosare de insolvenţă. Ceilalţi 3 judecători – Elena Rovența, Ion Stanciu și Ciprian Sorin Viziru – se demască, practic, şi ei în interceptări. Toţi 4 au fost arestaţi preventiv, ieri, pentru 30 de zile, dar au făcut recurs.

Astăzi, magistratei Elena Rovenţa i s-a făcut rău în arest şi a fost dusă la spital. Ea a primit şpagă 28.000 de lei într-o revistă, în parcarea hotelului Royal, situat în apropierea Tribunalului Bucureşti.

În interceptările ambientale, Rovenţa îşi exprimă temerea că intermediara şpăgii a fost înregistrată: “A venit şi cred că v-a înregistrat! Păi, dacă dumneavoastră i-oţi fi spus de mine? (…) Doamnă, pe mine mă nenorociţi cu chestia asta!”.

Magistratul Ion Stanciu s-a lăsat cumpărat cu o rochie comandată la o casă de modă soţiei lui, Brânduşa Stanciu. În plus, “în fața Tribunalului București, la barieră, denunțătoarea i-a dat judecătorului, cu titlu de mită, 1.500 lei” în 4 decembrie 2013, apoi încă 1.000 de lei, tot la barieră, arată anchetatorii.

Procurorii deţin şi imagini video cu momentele în care şpăgarii au luat plicurile cu bani.

Cel de-al patrulea magistrat, Ciprian Sorin Viziru, intră în panică în momentul în care cea care i-a dat mita îi spune că a aflat de la “un prieten” că a fost înregistrată când număra banii:

“Da’ v-a spus numele meu? Păi, de unde m-a… mă știe…?”, iar când Monica Angela Borza (care i-a dat şpaga) îi spune “Păi… probabil că au filmat! Eu de unde să…? Așa a zis,   c-a… e filmat!”, acesta izbucneşte: “Doamne…! Filmat!? Cu ce, dracu’, e filmat? Păi, e filmat cu camera Tribunalului, că altceva nu…!”.

Redăm aproape integral referatul procurorilor:

“În fapt s-a reținut că numitul Moldovan Mircea, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civilă, personal sau prin intermediul fiului său Moldovan Mircea-Constantin, respectiv a nepotului său, Moldovan  Augustin-Sergiu, a pretins şi primit sume de bani sau bunuri în scopul de a îndeplini/a nu îndeplini sau a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu ori pentru a-şi exercita influenţa pe lângă magistraţii judecători, de la diverse instanţe din Bucureşti sau din ţară, utilizând informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător sindic în cauzele deduse judecăţii, pe care le-a pus la dispoziţia lichidatorilor judiciari Borza Monica Angela, din cadrul SC Activ Lichidator IPURL Bucureşti şi Preda Ilie, respectiv SC Rodicom IPURL Bucureşti.

Astfel, cu privire la dosarul nr. 43077/3/2007, având ca obiect procedura de insolvenţă a SC Argirom International SA controlată de numitul Armaş Iosif, la data de 18.01.2013, Borza Monica Angela i-a relatat judecătorului Moldovan Mircea că Armaş Iosif  a desfăşurat o serie de acţiuni contrare Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Judecătorul Moldovan Mircea i-a comunicat administratorului judiciar că hotărârea AGA este lovită de nulitate şi a sfătuit-o pe Borza Monica Angela să lanseze o invitaţie de participare adunării creditorilor pentru data de 22.01.2013, inclusiv lui Armaş Iosif.

În contextul în care Borza Monica Angela i-a comunicat numitului Armaş Iosif intenţia creditorilor înscrişi în dosarul nr. 43077/3/2007 de a cere convocarea anticipată a acestora, anterior datei de 08.12.2012, acesta din urmă i-a transmis numitei Borza Monica Angela că îi va remite un pachet cu produse alimentare (carne de vită/miel), solicitându-i ca jumătate să-i revină judecătorului Moldovan Mircea.

La data de 13.12.2012, prin intermediul conducătorului autoturismului marca Renault Megane  aparţinând SC Argirom International SA, numitei Borza Monica Angela la domiciliul acesteia în care se afla şi judecătorul Moldovan Mircea, i-au fost remise mai multe pachete, despre primirea şi consistenţa acestora Borza Monica Angela comunicându-i numitului Armaş Iosif, în ziua următoare, dată la care i-a solicitat acestuia ca în ziua de 18.12.2012 să-i transmită o serie de documente necesare în dosarul nr. 43077/3/2007.  

La data de 12.12.2012, judecătorul Moldovan Mircea, care face parte din completul de judecată privind contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor faţă de SC GEA INTERNATIONAL DEVELOPEMENT SRL din dosarul nr. 6099/3/2012 – având ca obiect procedura insolvenţei acestei societăţi comerciale şi în care a fost desemnat lichidator RVA Insolvency Specialists SPRL, i-a relatat numitei Borza Monica Angela (interesată în această cauză) demersurile făcute în această procedură, în scopul contracarării unor acţiuni viitoare.

În acelaşi scop, la data de 10.01.2013, judecătorul Moldovan Mircea i-a comunicat numitei Borza Monica Angela şi modalitatea de înscriere a SC Gea International Developement SRL la masa credală cu privire la creanţele creditorilor chirografari.

În perioada 28.09.2012 – 13.02.2013, judecătorul Moldovan Mircea după desemnarea SC Rodicom IPURL, reprezentată de Preda Ilie ca lichidator judiciar, în dosarele de insolvenţă aflate spre soluţionarea sa, a primit de la acesta sume de bani şi bunuri, astfel:

– la data de 28.09.2012 a primit de la Ilie Preda, prin Western Union, suma de 8000 lei;

– la data de 20.12.2012 a primit de la Ilie Preda, prin Western Union, suma de „115”, comunicându-i că „5” sunt pentru Sergiu (Augustin Sergiu Moldovan), „10” pentru Angi (persoană neidentificată), iar restul pentru „Împăratul” (Mircea Moldovan).

– la data de 29.10.2012 a primit la reşedinţa sa din comuna Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, de la Preda Ilie un pachet conţinând produse alimentare (peşte);

– la data de 24.11.2012,  după transmiterea unor indicaţii cu privire la modalitatea de acţiune, într-un dosar în care Preda Ilie avea calitate activă, acesta a trimis la ferma acestuia din jud. Mureş, prin intermediul nepotului său, Moldovan Augustin Sergiu, o cantitate de făină.

– la data de 13.02.2013, Preda Ilie i-a comunicat judecătorului Moldovan Mircea că  împreună cu, reprezentantul ACSIS SOLV IPURL, intenţionează să-i prezinte un autoturism, fiind invitaţi în biroul judecătorului pentru detalii.

Judecătorul Moldovan Mircea, prin intermediul fiului său Moldovan Mircea-Constantin, la data de 21.11.2012, a pretins şi primit de la administratorul SC X.I SRL, în legătură cu soluţionarea dosarului nr. 46320/3/2009 – având ca administrator judiciar ROVIGO SPURL  – suma de 4.000 de euro.

În perioada ianuarie 2013 – februarie 2013, cu sprijinul numitului Moldovan Augustin Sergiu, Moldovan Constantin Mircea, a avocaţilor din cadrul Baroului Mureş, a pretins şi primit de la numitul Mircea Lăcătuş un autoturism, susţinând că, urmare a relaţiilor pe care le are pe lângă diverşi avocaţi şi judecători din cadrul barourilor şi instanţelor din Bucureşti şi din ţară, va obţine întreruperea executării pedepsei pentru condamnatul Mircea Lucian Lăcătuş, aflat în executarea unei pedepse de 7 luni închisoare.

Practicieni în… infracţiuni

La data de 26.06.2013, practicianul în insolvenţă Borza Monica Angela i-a solicitat judecătorului Moldovan Mircea ca dosarul privind SC Piaţa de Gros SA, având ca obiect procedura insolvenţei, să fie atribuit practicianului în insolvenţă Gros Emil-Ionel, din cadrul Expert Insolvenţă SPRL.

Pe cale de consecinţă, la data de 30.06.2013, Borza Monica Angela i-a comunicat lui Gros Emil-Ionel că a reuşit să-l determine pe judecătorul sindic Moldovan Mircea să-i atribuie acestuia şi dosarul cu SC Andami Comp SRL.

La data de 01.07.2013, Borza Monica Angela i-a relatat lui Moldovan Mircea că va trimite ofertele pentru numirea lui Gros Emil-Ionel în calitate de lichidator prin intermediul şoferului Bălan Dumitru, în ziua de 03.07.2013, judecătorul confirmându-i susnumitului că a acţionat conform înţelegerii.

În aceeaşi zi (03.07.2013), judecătorul Moldovan Mircea i-a relatat practicianului în insolvenţă , reprezentant al Lex Company IPURL, că dosarul privind insolvenţa SC Andami Comp SRL a fost nevoit „din motive obiective” să-l atribuie altui practician în insolvenţă, iar la data de 04.07.2013 l-a asigurat pe acesta că îl va numi ca lichidator într-un dosar de insolvenţă al unei societăţi comerciale în consorţiu cu Prime Insolv Practice SPRL

La data de 10.07.2013, judecătorul sindic Moldovan Mircea a desemnat-o preferenţial pe Borza Monica Angela în calitate de administrator judiciar în dosarul nr. 23900/3/2013 privind insolvenţa SC FC Oţelul Galaţi SA.

În acelaşi context al îndeplinirii în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu şi în scopul atribuirii preferenţiale a unui dosar de insolvenţă, la data de 29.03.2013, judecătorul sindic Moldovan Mircea a contactat-o pe Candea Elena-Cristina, reprezentant al Legal Recovery IPURL, procedeu repetat şi în zilele de 01.04.2013, 03.04.2013 şi 12.04.2013.

Totodată, la data de 18.05.2013, Moldovan Mircea l-a contactat pe Preda Ilie, precizându-i că „îi va da un dosar de ziua lui”, cei doi stabilind o întâlnire „pentru a sărbători”.

La data de 09.07.2013, Preda Ilie i-a solicitat fiicei sale, Preda Ioana Rodica-Iulia, să obţină lista dosarelor aflate pe rolul completului prezidat de Moldovan Mircea cu scopul de a depune oferte şi de a fi numit în mod preferenţial în anumite dosare de insolvenţă.

La data de 13.09.2013, Preda Ilie i-a indicat fiicei sale să depună oferte la Tribunalul Bucureşti pentru  completul nr. 3 prezidat de Stanciu Ion, vizând de asemenea o numire preferenţială în dosarele de specialitate.

În data de 12.08.2013, Preda Ilie i-a transmis reprezentantului SC Suport Colect SRL, Mitraşcă George-Firicel, că sprijinit de judecătorul Moldovan Mircea a obţinut un dosar de insolvenţă a cărui procedură de insolvenţă va fi deschisă începând cu 01.09.2013, iar la data de 13.09.2013, Preda Ilie a contactat-o pe ..din cadrul SC Suport Colect SRL, comunicându-i că numărul dosarului este 30408/3/2013, cu termen la data de 08.10.2013.

– în ziua de 24.07.2013, Moldovan Mircea i-a solicitat lui Preda Ilie să-i procure 90 de metri pătraţi de lambriuri, motivând  că îi sunt necesare la ferma pe care o deţine în localitatea Belciugatele, jud. Călăraşi;

Astfel, Preda Ilie a apelat la H G la data de 25.07.2013, comunicându-i magistratului că  , în perioada următoare, îi vor fi remise „şipcile”. În acelaşi context al discuţiilor, Moldovan Mircea i-a solicitat lui Preda Ilie şi produse furajere „pentru Mureş”, fiind refuzat de practicianul de insolvenţă pentru motivul că este „prea din scurt”.

La data de 30.07.2013, Moldovan Mircea i-a solicitat lui Preda Ilie să obţină mai multă cherestea,  fapt pentru care la data de 06.08.2013 l-a contactat pe un cunoscut, căruia i-a cerut „nişte şipci pentru şefu”, după care i-a confirmat lui Moldovan Mircea că „a dat în lucru alea”, stabilind ca Moldovan Augustin Sergiu să meargă să le ridice. Ulterior, la data de 28.08.2013, Moldovan Mircea i-a mulţumit lui Preda Ilie pentru cheresteaua oferită, iar la data de 02.09.2013, Preda Ilie i-a precizat magistratului că ar mai putea obţine încă 100 de metri pătraţi de scândură, fapt pentru care a luat legătura, din nou, cu colaboratorul său căruia i-a mai solicitat 100 de căpriori pentru Moldovan Mircea.

În ziua de 05.09.2013 Moldovan Mircea a stabilit cu Moldovan Augustin Sergiu modalitatea în care să încarce şi să transporte „căpriorii”;

– în data de 12.08.2013, Preda Ilie i-a transmis lui Moldovan Mircea că este de acord să-i remită magistratului o sumă de bani pe care acesta o solicitase pentru a putea să achite salariile „muncitorilor de la fermă”-

– în data de 17.06.2013, Moldovan Mircea i-a solicitat lui P E suma de 28.000 lei, urmând ca magistratul să-i comunice datele card-ului de salariu emis de BCR, pentru efectuarea tranzacţiei;

– în ziua de 08.05.2013, Moldovan Mircea i-a solicitat  administratorului  al SC Argirom International SA (aflată în procedură de insolvenţă – dosarul nr. 43077/3/2007) suma de 3.000-4.000 lei pe care să i-a trimită la Reghin, pretinderea fiind justificată de magistrat prin aceea că urmează să se deplaseze la Viena pentru efectuarea unui consult medical. La data de 18.06.2013, Armaş Iosif l-a contactat pe judecătorul sindic Moldovan Mircea şi i-a comunicat faptul că îi va trimite „prima tranşă” prin intermediul unei persoane „Dragoş”.

Se reţine, de asemenea, că judecătorul sindic Moldovan Mircea, contrar atribuţiilor sale de serviciu, acţionează în scopul favorizării unor practicieni în insolvenţă prin pronunţarea unor hotărâri favorabile acestora, acordării de consultanţă de specialitate unor avocaţi apropiaţi, respectiv exercitării influenţei de judecător pe lângă alţi funcţionari în scopul dobândirii calităţii de lichidator în favoarea unor persoane, astfel:

– în data de 18.04.2013, Borza Monica Angela i-a solicitat acordul lui Moldovan Mircea pentru a depune concluzii scrise la dosarul de insolvenţă al SC Cuprom SA (44571/3/2008), context în care magistratul i-a atras atenţia cu privire la faptul că va fi un ultim favor pe care îl va face pentru „ei”;

– la data de 31.05.2013, Borza Monica Angela i-a solicitat lui Moldovan Mircea să o consilieze cu privire la modul de a contracara ancheta organelor de poliţie care o vor chestiona cu privire la faptul că „ nu a atras în răspundere” SC Asset Management SRL pentru nepredarea unor documente, în condiţiile în care judecătorul sindic a finalizat dosarul privind societatea respectivă. Astfel, Moldovan Mircea a îndrumat-o pe reprezentanta ACTIV LICHIDATOR IPURL să depună „o cerere” la completul pe care îl prezidează, urmând ca acesta să o respingă;

– la data de 10.07.2013, Moldovan Mircea i-a comunicat reprezentantului Lex Company IPURL, că i-a admis excepţia într-un dosar de insolvenţă, context în care acesta şi-a manifestat mulţumirea, susţinând că va efectua o vizită la reşedinţa judecătorului sindic, cu „o şampanie”;

– la data de 10.07.2013, Moldovan Mircea i-a spus numitei Borza Monica Angela că în dosarul nr. 23900/3/2013 privind insolvenţa SC FC Oţelul Galaţi SA a amânat un termen de judecare pentru data de 04.12.2013, precizând că va soluţiona „opoziţiile şi problemele” ce vor apărea conform intereselor acesteia, reprezentantul ACTIV LICHIDATOR, reproşându-i judecătorului sindic că „se plânge” de singurul dosar pe care i l-a repartizat;

– la data de 05.06.2013, Moldovan Mircea l-a contactat pe avocatul P.F.I şi i-a comunicat că îi va amâna dosarele pentru data de 12.06.2013, fiind necesar însă să poarte o discuţie pentru a preveni „să mai aibă probleme”.

În data de 03.07.2013, Moldovan Mircea i-a solicitat în mod insistent avocatului Petrişor Florin-Ilie să-i remită o sumă de bani prin transfer bancar, „direct pe card”, acesta precizând că îi va înmâna personal banii magistratului, în data de 05.07.2013, motivând că nu ar putea justifica acest transfer în contabilitatea propriei sale firme.

De asemenea, anterior, la data de 26.03.2013, în contextul unei discuţii în care avocatul avea calitatea de apărător, judecătorul sindic Moldovan Mircea i-a pretins avocatului P.F.I un ceas.

Cazul Elena Rovenţa

În contextul instrumentării dosarului nr. 9582/3/2013 privind insolvenţa SC Rosegur SA, completul C8 – judecător Rovenţa Elena, lichidatorul judiciar Borza Monica Angela a cerut unei grefiere să-i mijlocească o întâlnire cu magistratul Rovenţa Elena.

La data de 22.07.2013, Borza Monica Angela a fost contactată şi i s-a comunicat că este aşteptată de „doamna judecător”.

În acest context, Borza Monica Angela i-a solicitat şoferului său Bălan Dumitru să se deplaseze la bancă şi să retragă „bani mari”, pe care să îi înmâneze acesteia în drumul său spre Tribunalul Bucureşti şi să lichideze depozitul de 28.000 lei, după care să introducă banii într-un plic şi o revistă.

În cursul aceleiaşi zile Borza Monica Angela şi magistratul Rovenţa Elena s-au întâlnit în parcarea hotelului Royal, situat în apropierea Tribunalului Bucureşti, înmânându-i acesteia din urmă un plic. După primirea plicului, Rovenţa Elena s-a deplasat la sediul sucursalei unei bănci la Unirii, unde a efectuat o operaţiune bancară.

În data de 31.07.2013, fost vicepreşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, i-a pretins practicianului în insolvenţă Borza Monica Angela, cu referire la dosarul nr. 9582/3/2013 privind insolvenţa SC ROSEGUR SA, un onorariu de 174.000 euro, context în care reprezentanta ACTIV LICHIDATOR IPURL i-a transmis ca o parte să îi fie transmisă şi judecătorului sindic Rovenţa Elena.

În data de 03.09.2013, Borza Monica Angela a stabilit ca în ziua următoare să aranjeze o întâlnire cu judecătoarea Rovenţa Elena în apropierea Tribunalului Bucureşti.

Astfel, în acest context reprezentanta ACTIV LICHIDATOR IPURL i-a solicitat unei angajate să efectueze o nouă operaţiune bancară, respectiv să extragă „ două de 5, din depozitele de 800.000”, angajata confirmându-i că Doru s-a deplasat deja la bancă. În aceste condiţii Borza Monica Angela l-a contactat pe Doru căruia i-a solicitat să cumpere un parfum „Cavalli”, pe care să îl ambaleze ca pe un cadou, motivând că îi este necesar în data de 04.09.2013.

La data de 04.09.2013, Borza Monica Angela i-a solicitat unui angajat în cadrul ACTIV LICHIDATOR IPURL, să îi predea „pachetul lăsat de Doru”, precum şi o revistă „puţin mai plinuţă, nu foarte plină”, după care s-a deplasat în incinta Tribunalului Bucureşti. La ieşirea din sediul Tribunalului Bucureşti, Borza Monica Angela era însoţită de judecătoarea Rovenţa Elena care avea în mână revista cu care intrase în clădire practicianul în insolvenţă, cele două deplasându-se cu autoturismul marca Nissan X-TRAIL până în Calea Victoriei în zona intersecţiei cu str. Mihai Vodă, unde magistratul a coborât, după care s-a deplasat pe str. Lipscani.

În scopul deschiderii ilegale a procedurii de insolvenţă a SC FC Oţelul SA, în dosarul nr. 23900/3/2013, în data de 02.09.2013 judecătorul Moldovan Mircea i-a comunicat numitei Borza Monica Angela că nu a lăsat la arhiva instanţei dosarul menţionat mai sus, întrucât din documente ar rezulta că societatea a înregistrat în cursul anul 2012 un profit de 27 miliarde lei vechi, ceea ce ar putea declanşa un scandal de presă cu privire la faptul că a admis deschiderea procedurii falimentului la o societate aflată pe profit. Ca atare, judecătorul Moldovan Mircea i-a solicitat practicianului în insolvenţă să depună la dosar „concluzii scrise, nu datate, ca şi cum ar fi fost la termen” care să conţină aspecte de natură a susţine decizia de intrare în insolvenţă a societăţii menţionate.

Borza Monica Angela a întocmit concluziile respective, după care a depus concluzii scrise la dosar din care rezultă că bilanţul existent la dosarul menţionat a fost întocmit în mod eronat de către contabilii SC FC Oţelul SA.

Rochia doamnei Stanciu

În contextul instrumentării dosarului nr. 33293/3/2012, având ca obiect procedura insolvenţei SC BAUMAISTER SA, la data de 05.07.2013 Borza Monica Angela în demersul său de a-l cointeresa pe magistratul Stanciu Ion, i-a indicat adresa unde este situată casa de modă „A”, condusă de designerul M P  pentru ca judecătorul să vizioneze anumite articole vestimentare pentru soţia sa. În acest context Borza Monica Angela i-a comunicat designerului faptul că judecătorul Stanciu Ion îi va face o vizită şi a cerut acesteia din urmă să nu  îi permită magistratului să achite contravaloarea produsului ales, întrucât intenţionează să îl plătească ea.

La data de 10.07.2013, Borza Monica Angela a fost contactată de designer care i-a comunicat că judecătorul Stanciu Ion şi soţia sa au ales o rochie, precum şi faptul că i-a transmis magistratului că articolul vestimentar respectiv va fi achitat de practicianului în insolvenţă.

La data de 17.07.2013, Stanciu Ion a stabilit cu designerul ca soţia acestuia, Brânduşa Stanciu, să îi facă o vizită la atelierul ,,A,, pentru măsurători la o rochie.  După 2 zile, Borza Monica Angela a purtat o nouă discuţie cu designerul cu privire la achitarea contravalorii rochiei pentru soţia judecătorului Stanciu Ion, iar ulterior la data de 24.07.2013, Stanciu Ion a contactat-o pe designer, întrebând-o despre contravaloarea rochiei, şi aflând că a fost deja achitată de Borza Monica Angela.

În cursul aceleiaşi zile, judecătorul Stanciu Ion i-a mulţumit numitei Borza Monica Angela că a achitat contravaloarea rochiei, pe care soţia sa o luase de la designer. În data de 26.07.2013 Borza Monica Angela a fost contactată de designer, aducându-i la cunoştinţă că preţul rochiei pentru soţia lui Stanciu Ion este de 690 lei şi că îl va trimite pe şoferul pentru a ridica suma de bani menţionată.

Tot în scopul cointeresării materiale a judecătorului Stanciu Ion la data de 09.08.2013 numitul OD i-a comunicat lichidatorului Borza Monica Angela faptul că trebuie să-i remită o sumă de bani reprezentând „rata de vacanţă”, ce urma a fi dată judecătorului Stanciu Ion,  Borza Monica Angela transmiţându-i acestuia să lase la birou suma de bani respectivă într-un plic închis.

În acelaşi scop al influenţării deciziilor în anumite dosare de insolvenţă (dosar nr. 6099/3/2012, având ca obiect procedura de insolvenţă a SC GEA INTERNATIONAL DEVELOPMENT SRL, dosar nr. 31594/3/2009, având ca obiect procedura de insolvenţă a SC GEMPAT PROPRIETĂŢI SRL), şi al cointeresării materiale a magistratului judecător Ciprian Sorin Viziru, la data de 18.06.2013 Borza Monica Angela s-a deplasat cu autoturismul marca Nissan împreună cu magistratul până în parcarea situată deasupra pasajului Mărăşeşti.

În acest loc, practicianul în insolvenţă şi magistratul au coborât din autoturism şi au mers într-un loc retras, la marginea parcării, unde au discutat aproximativ 10 minute, după care au revenit la autoturism şi apoi la hotelul Royal unde  Ciprian Sorin Viziru a coborât.

La data de 26.06.2013 Ciprian Sorin Viziru a urcat în autoturismul aparţinând ACTIV LICHIDATOR IPURL, marca BMW X5, în care se afla Borza Monica Angela, cei doi deplasându-se pe traseul str. Sfânta Vineri – str. Clucerul Udricani – str. Strehaia – str. Căuzaşi, oprind în cele din urmă lângă autoturismul judecătorului sindic marca Ford. După o discuţie de aproximativ 3 – 4 minute care a fost purtată în autoturism Borza Monica Angela i-a înmânat magistratului Ciprian Sorin Viziru o sacoşă din plastic, cu un conţinut necunoscut, pe care acesta a depozitat-o în autoturismul personal, ulterior cei doi deplasându-se în direcţii diferite.

Prezentarea pe larg a situației de fapt:

Printre atribuțiile judecătorului sindic se numără, conform art. 11, al. 1, lit. c din Legea 85/2006, ”desemnarea motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvenţă compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, fixarea remuneraţiei în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activităţii practicienilor în insolvenţă, precum şi a atribuţiilor acestuia pentru această perioadă. Judecătorul-sindic va desemna administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de către creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de către debitor, dacă cererea îi aparţine. În situaţia în care cel care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu solicită numirea unui administrator judiciar sau lichidator, numirea se va face de către judecătorul-sindic din rândul practicienilor care au depus oferte la dosarul cauzei. În caz de conexare se va ţine seama de cererile creditorilor în ordinea mărimii creanţelor sau de cererea debitoarei, dacă nu există o cerere din partea unui creditor”.

Întrucât legiuitorul a lăsat la latitudinea judecătorului sindic desemnarea administratorului judiciar sau a lichidatorului, în mod provizoriu, inculpatul Stanciu Ion, a găsit în prevederea legală o posibilitate de a valorifica în interes propriu această atribuțiune de serviciu, în scopul obținerii de venituri în mod nelegal.

Astfel, magistratul a profitat de faptul că una dintre sursele practicienilor în insolvență de a obține venituri și a de a se face  cunoscuți în domeniu o reprezintă tocmai desemnarea lor provizorie în dosarele având ca obiect procedura insolvenței, care pe lângă remunerația stipulată în normele legale, putea aduce după sine și solicitarea creditorului majoritar de numire în cauză, pe tot parcursul derulării procesului, cu onorarii mai mari și potențiale câștiguri, stabilite procentual, din valorificarea activelor societăților aflate în lichidare.

Una dintre întreprinderile profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată care era interesată în preluarea dosarelor de insolvență în maniera desemnării provizorii de către judecătorul sindic, a fost LEGAL RECOVERY IPURL, societate înregistrată în la Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, la poziția 205, subsecțiunea Societăți profesionale cu personalitate juridică și este administrată de către suspecta Candea Cristina Elena, practician definitiv în insolvență și totodată avocat în cadrul Baroului București.

Aceasta, fiind în relații apropiate cu un fost grefier la Judecătoria Sectorului 3, unde a colaborat cu inculpatul Stanciu Ion, care a activat în cadrul acestei instanțe, a considerat că poate să folosească această circumstanță pentru a-și asigura accesul la magistrat. Astfel, în cursul lunii iulie 2013, Candea Cristina Elena a convenit cu fosta grefieră  să-l antameze pe judecătorul Stanciu Ion, sens în care s-au deplasat la sediul Tribunalului București, unde au fost primite de către acesta din urmă în biroul său, situat la etajul 4 al imobilului.

Cu această ocazie, fosta grefieră i-a făcut cunoștință suspectei cu judecătorul. Candea Cristina Elena a folosit acest prilej pentru  a-i prezenta inculpatului societatea de insolvență pe care o conducea și a-l lăsa să înțeleagă că dorește ca ofertele de numire în dosarele pe care acesta le judeca să fie luate în considerare și să obțină desemnarea  LEGAL RECOVERY IPURL, în calitate de administrator judiciar provizoriu sau lichidator.

Deşi în cadrul întâlnirii, Stanciu Ion nu a pretins în mod explicit vreun folos pentru  încredinţarea procedurii de insolvenţă societăţii LEGAL RECOVERY IPURL,  atât  Candea Cristina Elena, cât şi judecătorul au înţeles că acest fapt se va realiza, aspect ce reiese din succesiunea ulterioară a faptelor. În acest sens, inculpatul a stabilit că urmează să țină legătura cu practicianul în insolvență prin intermediul fostei grefiere, cu care a și făcut schimb de numere de telefon.

Conform înțelegerii, în cursul lunii septembrie 2013, fosta grefieră  l-a contactat telefonic pe Stanciu Ion, propunându-i să se întâlnească.  Întrucât acesta a fost de acord, martora  a informat-o pe Candea  Cristina Elena cu care a avut o întrevedere, în cadrul căreia i-a fost  înmânată  suma de 1000 lei pentru a fi remisă judecătorului Stanciu Ion.

În consecință, grefiera s-a văzut cu magistratul și i-a dat cei 1.000 lei, în schimbul cărora, acesta la termenul din data de 08.10.2013 a procedat la desemnarea LEGAL RECOVERY IPURL în calitate de lichidator judiciar provizoriu, în dosarele 27595/3/2013 și 11005/3/2013 și ulterior, la termenul din 22.10.2013 la numirea aceleași întreprinderi profesionale unipersonale, în calitate de administrator judiciar provizoriu, în dosarul Tribunalului București 19765/3/2013.

Din analiza datelor furnizate pe portalul instanțelor de judecată, constatăm că anterior numirilor din luna octombrie 2013, LEGAL RECOVERY a mai fost desemnată lichidator sau administrator judiciar provizoriu în cauzele repartizate spre judecată completului C3, condus de către inculpatul Stanciu Ion o singură dată în cursul anului 2012 (dosar 31436/3/2012) și de două ori în anul 2013, în lunile martie și aprilie, în dosarele 26996/3/2012 și respectiv 49177/3/2012, pentru ca ulterior punerii în executare a convenției statuate între Candea Cristina Elena, fosta grefieră și Stanciu Ion,  frecvența acestor numiri să înregistreze o creștere vizibilă.

Consecințele acordului ilicit încheiat între persoanele antemenționate au fost percepute pozitiv de către practicianul în insolvență și sunt reflectate în dialogul pe care Candea Cristina Elena  l-a purtat în data de 25.11.2013, ora 10:08:23, când, în legătură cu dosarul 11005/3/2013, aceasta i-a prezentat fostei grefiere avantajele numirii:

”Pentru mine e important, că înseamnă că are ceva pe leasing, ştii, şi pot să valorific”, în antiteză cu situația celorlalți practicieni: ”Nu contează valoarea. Poate să fie şi zece mii de euro, dar tot contează, faţă de alţii care nu au nimic, ştii?!”. La rândul său, fost grefieră a surprins chintesența acestei înțelegeri:”E bine că eşti în cărţi, acolo”.

Conversația oglindește caracterul bilateral avantajos din punct de vedere pecuniar  pentru cele două părți implicate în procedura insolvenței, magistratul pe de o parte pentru banii pe care îi primea de la Candea Cristina Elena, iar aceasta, pe de altă parte pentru veniturile pe care le putea obține din valorificarea potențialului cauzelor repartizate într-o manieră contrară legii.

După luna septembrie 2013, activitatea infracțională a suspectei, inculpatului și martorei denunțătoare a urmat, în linii generale, același tipar și a urmărit realizarea acelorași scopuri, respectiv numirea în dosarele de insolvență, în ceea ce privește suspecta și suplimentarea veniturilor, în ceea ce-l privește pe inculpat. Astfel:

1. În data de 28.11.2013, Candea Cristina Elena a reiterat dezideratul pe care și l-a stabilit, denunțătoarei, în sms-ul pe care i l-a expediat, la ora 12:39:05: ”Te pup, L!! Vrem dosare noi, tari si mari!”. Răspunsul primit la ora 13:20:26 de către suspectă  ”Nu am niciun semn, astept cuminte”, confirmă existența unei înțelegeri infracționale dintre magistrat, practicianul în insolvență și fost grefieră și relevă faptul că interacțiunea între cei trei se limitează la momentele în care s-a repartizat un dosar către LEGAL RECOVERY IPURL sau urmează a fi preluat un dosar de insolvență de către societate și, prin urmare trebuie îndeplinită obligația corelativă a remiterii mitei către magistrat și că, așa cum a indicat Stanciu Ion, comunicarea dintre participanți se realizează doar prin denunțătoare.

STENOGRAME

Întrucât ”semnul” de la judecător întârzia să vină, în 02.12.2013, la ora 15:13:23,….”Buna! Maine are iar. Ii dai un sms?”, iar aceasta s-a conformat, apelându-l în aceeași zi, orele 15:14:21 pe inculpatul Stanciu Ion, cu care a purtat următorul dialog:

Fosta grefieră: Da? Nu ne mai vedem și noi? N-aveți chef să vă colindăm?

STANCIU ION: …[neinteligibil]…

Fosta grefieră : Da?

STANCIU ION: Da…

Fosta grefieră : Bine…

STANCIU ION: Nu e timp… Când avem timp.

Fosta grefieră : Da?

STANCIU ION: Da.

Fosta grefieră : Ei, poate vă mai faceți timp să mai trecem și noi să mai… bem o cafea. Bine…

STANCIU ION: Ne auzim zilele următoare.

Aparentul caracter de socializare al conversației este înlăturat de faptul că fosta grefieră, când i se adresează judecătorului, folosește pluralul referindu-se, în propunerile pe care le face, la ea și la Candea Cristina Elena, ale cărei interese le reprezenta și de faptul că inițierea dialogului este precedată și urmată de discuțiile dintre fosta grefieră  și practicianul în insolvență.

Astfel, la interval de un minut de la apelul cu Stanciu Ion, i-a comunicat suspectei, la ora 15:16:05: ”A zis ca ne auzim zilele urmatoare”.  Subiectul este reluat telefonic între cele două, la ora 15:50:48, când practicianul în insolvență a  insistat ca denunțătoarea să vorbească a doua zi, din nou, cu magistratul:

Fosta grefieră : Bine. Uite am vorbit mai devreme. Azi iar am vorbit la telefon.

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Da? Şi ești bine?

…………..………………………………………………………………………….

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Vorbim pe mâine.

Fosta grefieră: Păi, da… dacă… el a zis că în zilele următoare, știi? Adică… probabil ei mâine intră…până… știi? Mai durează un pic.

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Bine. Merci! 

Așa cum a promis, în data de 04.12.2013, la ora 13:42:37, inculpatul a apelat-o pe , aceasta nu a răspuns, dar l-a sunat la ora 13:44:54, când au convenit să se întâlnească, în jurul orelor 16.00:

Fosta grefieră: Bună ziua! Îmi cer scuze, nu v-am văzut.

STANCIU ION: Da, ce… ce faceți?

Fosta grefieră: Păi, nu eram în birou și de aceea nu am auzit telefonu’.

STANCIU ION: A…

Fosta grefieră: Ne vedem azi?

STANCIU ION: Păi, când puteți?

Fosta grefieră : Nu știu, când puteți și dumneavoastră.

STANCIU ION: E, păi, eu stau la serviciu pân’ la… mai târziu. Până la şase.

Fosta grefieră : Pân’ la şase? Și pân… pân’ la… pe la patru nu puteți coborî un pic?

STANCIU ION: A, ba da! Ba da.

Fosta grefieră : Da? Pe la patru și zece vin eu.

STANCIU ION: Da, da.

Fosta grefieră : Da?

STANCIU ION: Da, da.

Fosta grefieră: Bine.

STANCIU ION: Da. Bine.

Fosta grefieră : O zi bună!

STANCIU ION: Bine, hai… la revedere!

Fosta grefieră: La revedere!

Remarcăm faptul că, deși  fosta grefiera nu a precizat care este motivul întâlnirii,  magistratul nu a chestionat-o cu privire la acest aspect, de unde se trage concluzia că știa de ce se va întâmpla acest lucru.

Consecutiv (ora 13:47:20), a expediat suspectei un mesaj, cu textul ”Am intalnire!”, primind aprecieri de la aceasta ”Esti tare!”.

La ora 16:09:43, fosta grefieră  a vorbit la telefon cu Stanciu Ion, împreună cu care a convenit să se vadă în fața Tribunalului București:

STANCIU ION: Alo!

Fosta grefieră : Bună ziua! Eu am plecat acum de la serviciu. În cinci minute ajung. Spuneți-mi unde vreți să vin.

STANCIU ION: Păi, unde puteți dumneavoastră?

Fosta grefieră : Păi, ori în față acolo, la barieră, ori unde, de unde vă mai luam eu din lateral. Mai țineți minte?

STANCIU ION: A, da! Da, da, da.

Fosta grefieră : De acolo, din lateral?

STANCIU ION: Da. Sau… sau, da, veniți în fața la barieră.

Fosta grefieră : Acolo, la barieră? Bine.

La 10 minute de la dialogul redat anterior (16:21:04), fosta grefieră i-a trimis suspectei mesajul ”24857” .

Consultând site-ului Tribunalului București, s-a constatat că dosarul 24857/3/2013 se află pe rolul acestei instituții, iar în ședința Secției a VII-a Civilă, din 03.12.2013, completul C3 pe care îl conduce Stanciu Ion  a dispus ”(…)numește administrator judiciar provizoriu pe Legal Recovery IPURL care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege (…)”.

Din probe rezultă că în data de 04.12.2013, în fața Tribunalului București, la barieră, denunțătoarea i-a dat judecătorului, cu titlu de mită, 1.500 lei, primiți de la Candea Cristina Elena, pentru desemnarea LEGAL RECOVERY IPURL în dosarul 24857/3/2013, ca și administrator judiciar provizoriu.

Inculpatul, după primirea sumei, i-a arătat denunțătoarei, pe ecranul telefonului mobil, numărul dosarului în care a desemnat administrator judiciar provizoriu societatea suspectei, număr pe care aceasta l-a copiat în aparatul telefonic, apoi i l-a expediat practicianului în insolvență.

În 10.01.2014, ora 11:33:06, Candea Cristina Elena a consultat-o pe fosta grefieră cu privire la oportunitatea remiterii unei noi sume de bani magistratului Stanciu Ion:

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Crezi că ar fi trebuit să-l sun sau să-i transmit, sau să…

FG : Și eu m-am gândit exact azi.

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: A? Cum facem?

FG(fosta grefieră): Exact azi m-am gândit la el și mă gândesc să-l sun eu.

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Eu mă gândesc să-i dăm un bonus.

FG: Da?

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Exact așa. Sună-l tu și spune-i, că poate pe luni, că ai o felicitare să-i dai.

FG: Da! Îhâm… îhâm… îhâm…

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Nu?

FG: Da, iubita mea!

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Hai, te rog, că-i frumos!

FG: Bine, hai, că acum îi zic.

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Că eu am felicitări pentru voi doi, așa că mai bine …[ambele persoane râd-n.n.] Hai că ne vedem luni. Oricum, ne vedem luni, da? Luni, pe după amiază.

FG: Da. Bine. Hai că-l sun și-ți zic imediat să văd ce mi-a zis, da?

Imediat după dialogul redat, la ora 12:38:13, fosta grefieră l-a apelat pe inculpatul Stanciu Ion, cu care a căzut de acord să se vadă ”luni” (13.01.2014), ”Că am o felicitare pentru dumneavoastră și o țin la mine demult”.

De urmare, suspecta a fost pusă la curent, la orele 12:39:20, prin sms ”A zis ca ne vedem luni”, desigur pentru a putea pune la punct modalitatea în care denunțătoarea va intra în posesia sumei de bani ce trebuia remisă inculpatului. Acest lucru s-a și petrecut, astfel că, la ora 10:55:07, Candea Cristina Elena i-a expediat fostei grefiere un mesaj cu textul ”Te pup! Raluca ajunge la tine cam intr o ora! Sa ai o saptamana frumoasa!!”.

Întrucât la ora 12:31:50, în aceeași zi, suspecta a sunat-o pe fosta grefieră, iar între ele s-a purtat următoarea discuție:

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Te pup! Auzi, îi împarți tu cum vrei, da?

FG: E, îi dau lui o mie, îți dai seama!

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Bine!

FG: Să fie el mulțumit, da?

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Bine. Hai că mai… o să reușesc pe miercuri, sau dacă nu, cel târziu luni, următoarea săptămână, ca să știi tu, pentru tine, da?,

Așa cum se convenise între magistrat și denunțătoare în data de 13.01.2014, ora 12:45:22, fost grefieră, i-a cerut, telefonic, judecătorului să se vadă în acea zi:

FG:  Când ne vedem și noi azi?

STANCIU ION: ĂĂ… păi, acum sunt la birou.

FG: Trec eu pe la patru, cum trec de obicei?

STANCIU ION: Ăă… da, da!

FG: Da? Vă sun atunci…

STANCIU ION: Da, da.

FG: …când sunt în față la barieră, poate coborâți.

STANCIU ION: Da, da, da, da, da.

Având în vedere acceptul exprimat de către inculpat, la ora 16:06:36, fosta grefieră l-a informat pe acesta că ajunge ”în cinci minute… la dumneavoastră acolo, la baraj”.

La întrevedere inculpatul a primit, cu titlu de mită,  1.000 lei de la denunțătoare și, în schimbul acestora, în data de 14.01.2014, în Camera de consiliu,  în dosarul 40736/3/2013, cu care era investit, a  admis cererea de intrare în faliment formulată de debitorul ROMANO EXIM SRL și a numit lichidator judiciar provizoriu LEGAL RECOVERY IPURL.

După ce i-a remis cei 1.000 lei judecătorului Stanciu Ion, fosta grefieră la ora 16:19:16, i-a confirmat suspectei Candea Cristina Elena, ”Rezolvat. S-a mirat”, și a primit și reacția ”Waww!!!! Te pup!” .

3. În 22.01.2014, ora 16:19:37, la inițiativa practicianului în insolvență Candea Cristina Elena, care  la ora 16:15:12, i-a solicitat să ia legătura cu inculpatul: ”Pup! Suni tu sa intrebi de ceva nou? E un moment bun:)”, denunțătoarea l-a contactat pe acesta din urmă pentru a-i transmite, într-un mod discret că practicianul în insolvență ar dori preluarea unor dosare noi:

FG: Da? Nu ne vedem zilele astea?

STANCIU ION: Păi, nu știu!

FG: Păi, nu știu nici eu! [râde-n.n.]

STANCIU ION: A!

FG Credeam că vă faceți dumneavoastră timp.

STANCIU ION: Da.

FG: Ce ziceți?

STANCIU ION: Păi, eu… eu știu?! Ce, e urgent?

FG: Nu! Nu, când ziceți dumneavoastră.

STANCIU ION: A!

FG: Da? Aștept un semn.

STANCIU ION: A, bun!

FG: Când vreți, ne vedem, da?

STANCIU ION: Da, da. Da.

În mod evident, semnul pe care îl aștepta denunțătoarea se referă la numirea LEGAL RECOVERY IPURL în dosarele aflate în lucru la magistrat, pentru că cei doi nu au comunicat în alte împrejurări.

După ce denunțătoarea a liniștit-o pe Candea Cristina Elena, la ora 21:20:30, ”Voiam doar să-ți zic că am vorbit și că e posibil să ne vedem. A zis să aștept că mă sună el”, cele două au așteptat până în data de 30.01.2014, când magistratul a apelat-o pe fosta grefieră , la orele 10:23:20 și a lăsat-o să înțeleagă ca dorește să se vadă, sens în care a informat-o ”eu stau până pe la vreo 6 la birou”.

Denunțătoarea a perceput mesajul și de îndată (orele 10:25:30) a anunțat-o pe Candea Cristina Elena:

FG: Aoleu! Vreau să zic că avem o urgenţă şi eu sunt în… în pat, în casă, în medical. Sunt varză.

CANDEA ELENA-CRISTINA : Ce să fac? S-o rog pe RALUCA? Cum fac?

FG: Păi, nu vrea. Nu vrea decât cu mine.

CANDEA ELENA-CRISTINA : Şi ce…? Cum facem?

FG: I-am zis că dacă găsesc pe cineva mai pe seară să mă ducă şi să mă aducă, îl sun. Ştii?! Că el a zis că mă aşteaptă până pe la şase. Hai, să ne gândim un pic, că nu pot. Deci, sunt varză. Ştii cum sunt?!

CANDEA ELENA-CRISTINA : Păi, stai aşa. Şi ce vrei, să te sune RALUCA totuşi? Eu o să plec. Plec, că iau avionul pe seară, dacă circulă avioanele.

FG: Da. Păi, RALUCA ar trebui să mă sune.

CANDEA ELENA-CRISTINA : Te sună RALUCA în două ore. E bine?

……………………………………………………………………………….

CANDEA ELENA-CRISTINA : Vă gândiţi amândouă cum faceţi. Da?

FG: Da. Bine, iubita.

………………………………………………………………………………..

FG: Atunci pune-o pe RALUCA în legătură cu mine.

CANDEA ELENA-CRISTINA : În două ore… în două ore te sună RALUCA. Da?

La ora 14:02:03, Candea Cristina Elena a demarat procedurile de obținere a sumei de bani ce urma a ajunge la magistrat:

CANDEA ELENA-CRISTINA : Da, LU!

FG: CRIS, m-ai uitat?

CANDEA ELENA-CRISTINA : Nu. Hai, că-i spun ac… Stai un pic, că mă duc eu la bancă, că nu poate să facă nimic. Ştii?! Şi apoi mă duc la birou şi o văd pe RALUCA.

FG: Da?

CANDEA ELENA-CRISTINA : Da. Stai liniştită!

FG: Că mă aşteaptă până la şase şi să văd cine mă duce cu maşina, că şi eu am maşina înzăpezită.

CANDEA ELENA-CRISTINA : Mama mia!

FG: Îhî! De aia zic, ca să apuc şi eu să aranjez treburile, că na! Dacă a zis că mă aşteaptă până la şase. Ce să-i zic?!

CANDEA ELENA-CRISTINA : Hai, c-o pun pe RALUCA să te sune, oricum, da’ ea mă aşteaptă pe mine în momentul ăsta să vin de la bancă şi eu mai am trei operaţiuni.

Pentru rezolvarea ”urgenței”, Candea Cristina Elena i-a transmis ca sarcină martorei Mărguțoiu Raluca să   o sune ”ppe Luana sa stabiliti cum va vedeti. Ajung la birou in 15 min”

În ciuda eforturilor depuse de către practicianul în insolvență, la ora 17:25:36, denunțătoarea a anunțat-o pe suspectă că ”Nu am mai reușit sa ne vedem azi, a rămas pe mâine”.

În data de 31.01.2014, Stanciu Ion a primit de la denunțătoare suma de 1.000 lei, deoarece, la orele 12:03:24, aceasta din urmă i-a expediat practicianului în insolvență un mesaj cu următorul conținut: ”42069”, ceea ce a determinat felicitarea sa ”Ești tare!!!! Pup si multa sănătate!” (31.01.2014, ora 12:03:24).

Derularea evenimentelor în perioada 22-30.01.2014 dovedește în mod indubitabil că în interiorul grupului exista o strânsă coeziune, că regulile stabilite de către judecătorul Stanciu Ion, cu privire la păstrarea legăturii prin fosta grefieră sunt respectate întocmai și că eventualele discuții de clarificare a situației sunt inutile, deoarece toate persoanele implicate cunoșteau exact ce sarcini trebuie să îndeplinească.

Din verificările efectuate pe site-ul Tribunalului București, a reieșit că în dosarul 42069/3/2012 aflat pe rolul Secţiei a-VII-a Civilă, la termenul din  28.01.2014,  completul C3 prezidat de judecătorul Stanciu Ion a  hotărât: ” (…)numește lichidator judiciar provizoriu LEGAL RECOVERY IPURL(…)”. 

Conform uzanțelor, în data de 26.02.2014, ora 14:51:06, Candea Cristina Elena a apelat-o pe fosta și i-a cerut să-l caute pe judecătorul Stanciu Ion: ”Hai că trece luna! Spune-i că trece luna, ce facem?!”.

A doua zi, practicianul în insolvență, în data de 27.02.2014, ora 12:00:55, discutând cu fosta grefieră, și-a manifestat îngrijorarea că magistratul a fost deranjat de plecarea în timpul ședinței a avocatului societății și i-a cerut acesteia să verifice dacă totul este în regulă și să-l asigure de deplina lor colaborare:

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Dar nu-i plac chestiile astea, știi? Trebuia să-l suni…

FG: Bine, hai că-l sun.

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Cum? Da… adică…

FG: O să vorbesc… şi o să-i zic că să ne…

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Spune-i, asigură-l că de acum-încolo îi trimit un avocat serios care va sta de la început până la finalul ședinței și nu trimit începători. Asigură-l tu, te rog frumos! Da?

De urmare, fosta grefieră a abordat într-o discuție această chestiune cu magistratul, care a afirmat că nu sunt probleme.

În data de 05.03.2014, ora 16:23:27, Candea Cristina Elena i-a solicitat denunțătoarei să mai insiste pe lângă magistratul Stanciu Ion, pentru că ”așa trebuie! Asta e cea mai neplăcută parte!” , deoarece în caz contrar ” toată lumea te uită!”.

Conform solicitării, în aceeași zi, la ora 16:29:26, fosta grefieră l-a contactat telefonic pe magistrat pentru  ”a-i reaminti că trăiește”:

GF: [râde-n.n.] Vine primăvara, aşa, şi nu vă e dor de mine? Glumesc. Bine. Păi, am vrut doar să vă mai amintesc că mai trăiesc şi eu.

STANCIU ION: Da, da, bine…

FG: Bine. Haideţi…

STANCIU ION: Da’ ştiu, ştiu…

FG: Ştiţi? Nu mă uitaţi, nu?

STANCIU ION: Da, da…

Din schimbul de replici rezultă fără dubiu că judecătorul a înțeles că denunțătoarea se interesează de numirea LEGAL RECOVERY IPURL în vreun dosar și că de asemenea îi cere acest lucru.

După o săptămână, respectiv în data de 12.03.2014, ora 16:57:56, fosta grefieră l-a sunat din nou pe judecător, împreună cu care a stabilit că  se vor vedea în ziua următoare:

FG: Când ne vedem și noi?

STANCIU ION: Nu știu, mâine!

FG: Mâine?

STANCIU ION: Da.

FG: Dimineață ?

STANCIU ION: Păi, da. …[neinteligibil]…

FG: Da?

STANCIU ION: Da… Când …[neinteligibil]… plec eu.

După câteva minute, denunțătoarea a pus-o la curent pe Candea Cristina Elena cu privire la programul pentru ziua următoare, ”eu mâine am întâlnire”, iar aceasta a întrebat-o ”Și cum face… RALU să ajungă la tine acum?”, pentru a găsi o modalitate de a-i trimite denunțătoarei banii pentru magistrat și a concluzionat că urmează să stabilească fosta grefieră  convenind ca aceasta din urmă să se deplaseze la sediul LEGAL RECOVERY IPURL.

Planul a fost pus în aplicare, așa încât întrevederea a avut loc și s-a finalizat prin remiterea sumei de 1.000 lei destinată judecătorului Stanciu Ion. 

5. În cursul lunii aprilie, fosta grefieră, angajată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, temându-se că inculpatul va refuza să o mai întâlnească, deoarece presupunea că ar putea fi implicată în cauza penală privindu-l pe Vlasov Mihail, i-a expediat acestuia, în data de 02.04.2014, ora 11:38:54, un mesaj, cu următorul conținut: „Buna ziua, îmi cer scuze de deranj, însă vroiam să vă spun ca la mine este totul în regulă.” . Acesta a apelat-o, dialogul fiind redat în cele ce urmează:

Fosta grefieră : Alo!

STANCIU ION: Alo, da!

Fosta grefieră : Ce faceţi?

STANCIU ION: Păi… pe… pe acasă.

Fosta grefieră : Da? Ei, vă mai sunasem mai devreme, şi nu… nu mi-aţi răspuns…

STANCIU ION: Da’ nu… păi, am fost…

Fosta grefieră : Vroiam să vă zic că e în regulă la mine, adică… ştiţi?

STANCIU ION: Da?

Fosta grefieră : Da, nu-i nicio problemă, n-am nicio treabă. Îhâm…

STANCIU ION: A, cu ce, cu…

Fosta grefieră : Da! Aia, povestea lui…

STANCIU ION: A!

……………………………………………………………………………………

STANCIU ION: Da, ne-auzim!

Fosta grefieră : Aşteptăm să ne vedem. Bine…

STANCIU ION: Bine. Hai, bine.

După mai multe încercări de a lua legătura cu inculpatul în data de 10.04.2014, ora 13:51:42  ”Nu ştiu, de unde… uite, nu răspunde ăsta” și ora 20:37:55 ” Da, uite, vezi, eu nu ştiu ce-i cu nebunu’ ăla de nu mă sună…”, în 16.04.2014, ora 13:33:48, fosta grefieră a reușit să discute cu acesta, după cum urmează:

STANCIU ION : Da !

Fosta grefieră : Bună ziua ! Ce faceți ?

STANCIU ION : Pe la birou.

Fosta grefieră : Nu ne vedem și noi?

STANCIU ION : Păi n-avem noutăți!

Fosta grefieră : Nu-i nimic! Așa să ne pupăm de Paște!

STANCIU ION : Păi …când?

Fosta grefieră : Mâine?!

STANCIU ION : Mâine.

Fosta grefieră: Da? Pe la ce oră ? Sau ne vedem dimineață?

STANCIU ION : Dimineața.

Fosta grefieră : Da? Bine atunci. Haideți! Cum plecăm așa de Paște și nu ne pupăcim? O zi bună!

STANCIU ION :Bine, bine…

Răspunsul inculpatului la invitația de a se vedea cu fosta grefieră ”Păi n-avem noutăți!” arată că unicul motiv pentru care Stanciu Ion relaționa cu fosta grefieră era dictat strict de desemnarea de către acesta a societății de insolvență a suspectei în cauzele pe care le judeca și pe cale de consecință de primirea ”recompensei”.

Cu toate acestea, a acceptat o întrevedere cu denunțătoarea, intuind, probabil că sărbătoarea Paștelui va fi marcată de către practicianul în insolvență, în mod corespunzător. Astfel, în data de 17.04.2014, inculpatul a contactat-o pe fosta grefieră  care i-a spus că ”aveam un cozonăcel, care l-am comandat noi special, mare şi frumos şi mi-e că vă căraţi cu el…” și s-a văzut cu ea, primind o plasă care conținea un cozonac și suma de 500 lei. Banii și produsele i-au fost date denunțătoarei de către Candea Cristina Elena, în data de 16.04.2014.

Remiterea a fost confirmată de către denunțătoare, în 17.04.2014, ora 12:42:36:

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Şi cozo, a luat şi cozo?

FG: Da, da! Da!

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: [râde-n.n.]

FG: [râde-n.n.] Da, păi, a venit cu mine la maşină.

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Şi ce zicea de el? Că-i greu, ce zice?

FG: Da, când i l-am dat face: „Aoleu ce greu e!” Zic: „Păi, are vreo trei kile.” „Aoleu!”, făcea.

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Nu i-ai zis, are nişte pietroaie înăuntru. [râde-n.n.].

Din punerea în aplicare a mandatului de supraveghere tehnică emis de către Curtea de Apel București, a rezultat că în data de 17.04.2014, la ora 12,28, inculpatul s-a deplasat la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, locul de muncă al fostei grefiere unde a primit de la aceasta o sacoșă, aspecte care se regăsesc în planșele foto atașate dosarului. Conținutul sacoșei consta într-un cozonac și suma de 500 lei, potrivit  declarațiilor suspectei și ale martorei denunțătoare.

6. Deoarece, așa cum am prezentat mai sus, judecătorul a fost asigurat de fosta grefieră de faptul că activitățile pot continua în siguranță, în data de 23.04.2014, la ora 16:49:54 fosta grefieră a fost contactată de Cândea Elena Cristina și, fără ca aceasta să-i amintească despre subiect, a întrebat-o dacă nu ar fi cazul să ia legătura cu magistratul:

FG: Ce crezi ar trebui să ne bage și pe noi în seamă ?

CÂNDEA ELENA CRISTINA : Ar trebui… dacă vrea.

FG: A fost în ședință ?

CÂNDEA ELENA CRISTINA : Uite asta nu știu … Mâine pot să-ți spun.

FG: Da…

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Lasă pe mâine ! Mai încet …

Fiind temporizată de către suspectă, denunțătoarea a amânat contactarea inculpatului până în data de 29.04.2014, când practicianul în insolvență a sugerat că ar fi momentul să vorbească cu judecătorul Stanciu Ion.

FG: Alo!

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Ă, bună! Ce faci?

FG: Uite, la muncă. Tu?

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Şi eu. Eu alerg între două întâlniri.

FG: Îhâm… n-am niciun semn.

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Nu, da’ noutăţi, aşa? Azi a fost. El are, ştia…

FG: Ştiu, da. Ştiu, da…

CÂNDEA ELENA-CRISTINA: Da… Nu, da’ noutăţi?

FG: Da, îţi dai seama că mă sună cam mâine… Nu!

În aceeași zi, 29.04.2014, la ora 16:46:25, fosta grefieră i-a expediat un sms magistratului, ”amintindu-i” în acest fel de ceea ce are de făcut : ”Bună ziua, mâine am treabă prin preajmă, credeți că ne putem vedea ?”.

Din desfășurarea evenimentelor din ziua respectivă, a rezultat că demersul fostei grefiere a fost inițiat tot la solicitarea practicianului în insolvență Candea Elena Cristina, cu  care, anterior transmiterii sms-ului, s-a întâlnit în jurul orelor  16:30, aspect ce reiese din dialogul celor două persoane de la ora 16:26:51.

Urmare a solicitării formulate anterior, fosta grefieră a fost apelată la data de 30.04.2014, ora 19:54:18 de către inculpatul Stanciu Ion care i-a comunicat că a văzut mesajul, dar a uitat să-i dea un răspuns și i-a propus să se vadă ”pe luni, încolo…”, fosta grefieră fiind de acord.

FG: Bună seara! Ce faceţi?

STANCIU ION: Bună seara! Hai că am văzut că mi-aţi dat mesajele da’… am uitat să…

FG: Aţi uitat să mă sunaţi?

STANCIU ION: Da…

FG: Păi, şi când ne mai vedem acum?

STANCIU ION: Păi, nu ştiu, mâine e întâi mai, deci…

FG: Nu sunt la muncă până luni.

STANCIU ION: Da. Da. Pe luni, încolo…

FG: Da?

Stanciu Ion: Da, da…

UDĂŢEANU LUANA: Vorbim?

STANCIU ION: Da.

FG: Vă sun eu luni, da?

STANCIU ION: Da, da. Da, da!

În data de 02.05.2014, la  ora 14:09:07, fosta grefieră i-a comunicat suspectei, prin sms, ceea ce a convenit cu magistratul ”Luni am întâlnire”, ceea ce a bucurat  practicianul în insolvență: ”Ești tare!” și, tot, în aceeași comunicare telefonică, a asigurat-o pe denunțătoare că  întâlnirea de luni urmează a fi  pregătită corespunzător: ”Ralu te va căuta. Duminică seara. Te pup, Loo”.

Duminică, 04.05.2014, ora 16:55:31, fosta grefieră  a informat-o pe suspectă  că nu se poate întâlni cu Raluca, deoarece aceasta nu se afla în București, iar Candea Elena Cristina a asigurat-o, printr-un sms trimis în aceeași zi la ora 20:59:31 că a doua zi Raluca va ajunge într-un timp scurt, de dimineață, la locul de muncă al său ”Bună! Cum să fac? Dimii, când suni, ajunge Ralu la Curte in 5 min, pt ca nu e distanța. Seara linistită”.

A doua zi, în data de 05.05.2014, la ora 15:48:31, fosta grefieră s-a deplasat la sediul LEGAL RECOVERY IPURL unde, a primit suma de 1.300 lei.

În aceeași zi, la ora 14:16:16, inculpatul Stanciu Ion a încercat să o contacteze telefonic pe fost grefieră, dar nu a reușit să vorbească cu ea decât la ora 14:28:24, dialogul dintre cei doi  fiind următorul:

FG: Nu, a fost LUCA la un… o emisiune de… cum e Next Star-ul…

STANCIU ION: Da…

FG: Şi credeam că se termină încât să mai ajung, dar abia acum am terminat şi nu are rost să mai ajung. Nu vă supăraţi că ne vedem mâine!

STANCIU ION: A, nu, nu!

FG: Sau, dacă vreţi, vă sun mai târziu, după ce duc copilul acasă. Vreţi să ne vedem azi mai târziu?

STANCIU ION: Păi, pe unde… şi aveţi drum prin zonă, mai târziu?

FG: Nu, nu am, dar îmi fac. Îmi fac, îmi fac, o să-mi fac.

STANCIU ION: E, dacă aveţi, dac… Dacă aveţi drum, dacă nu…

FG: Da? Haideţi că vă sun eu. Pe la un patru e bine?

STANCIU ION: Da, da, da, da.

Întâlnirea a fost confirmată  la  ora 15:50:58 :

STANCIU ION: Da!

FG: Ăă… cam într- juma’ de oră, patruzeci de minute, vă dau eu un bip şi ne întâlnim unde ne întâlnim de obicei?

STANCIU ION: Da, da!

Deoarece  fost grefieră a întârziat față de ora stabilită, inculpatul a apelat-o de mai multe ori, iar, în convorbirea telefonică avută cu aceasta, la ora 16:46:36, i-a comunicat că o așteaptă deja la locul stabilit :

FG: Ajung imediat, că mi-a atins cineva oglinda. Staţi numai un pic, să mă înţeleg cu dânsul şi ajung imediat.

STANCIU ION: Aa… m-auziţi… păi, dacă stau de un sfert de oră aici. Ăă…

FG: De un sfert de oră staţi?

STANCIU ION: Păi, şi ce mai…? Atunci, ce fac?

FG: Păi, mă aşteptaţi un pic. Haideţi, că mă înţeleg acum cu domnul şi vin.

Având în vedere întârzierea neașteptată a fostei grefiere, la ora 16:53:58, magistratul i-a propus să se întâlnească a doua zi, dar a fost de acord, apoi, cu rugămintea acesteia de a o întâlni în ziua respectivă.

FG: Imediat ajung!

STANCIU ION: Auziţi?

FG: Da!

STANCIU ION: Păi, dacă nu mai e, dacă nu, rămâne pentru mâine ca să… Nu? Pe unde sunteţi?

…………………………………………………………………………………

FG: În cinci minute cred că o să ajung.

STANCIU ION: Da, hai! Hai, că mai stau. Dacă nu veniţi în cinci minute, plec.

Întrevederea dintre cei doi a avut loc în intervalul orar 16:48:00-17:16:10, după cum urmează:

La ora 16;48:00, în fața Tribunalului București, inculpatul a intrat în autoturismul condus de către fosta grefieră. Conform imaginilor video, în timp ce Stanciu Ion purta o discuție telefonică cu o altă persoană, denunțătoarea a scos din buzunar un plic pe care i l-a înmânat acestuia. Magistratul a luat plicul, fără a spune nimic, l-a introdus în buzunarul stâng al unei jachete, care avea aplicată pe mâneca stângă o emblemă, apoi a continuat dialogul cu aceasta ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. După un schimb de replici fără legătură cu cauza, judecătorul i-a arătat telefonul mobil, ocazie cu care aceasta a întrebat: ”Unde, că nu-l văd!, rostind în continuare”unu, doi…ah, ah, ah, nu, am greșit!…Unu, doi, șase, patru, cinci. Șase, patru, cinci. Stai să-l salvez!”.

În momentul următor, a oprit autovehiculul, iar inculpatul a coborât din mașină, atenționând-o în acest timp să nu ia legătura cu Candea Cristina Elena:

STANCIU ION: Auziți!

FG: Da.

STANCIU ION: Să nu, nu sunați sau …îi dați…!

FG: Nu, nu, nu, nu!

STANCIU ION: Auziți, s-o sunați, să-i dați numărul, să…

FG: Nu, nu acum! Nu! Nu, nu azi!

STANCIU ION: Da? Încă n-o sunați!

FG: N-o sun! N-o sun! Stați liniștit!

STANCIU ION: Pe…neinteligibil…Da?

FG: Nu. Mă duc pe la ea și-i las numărul. Bine!

Așa cum se poate observa cu ușurință, cifrele  rostite de către denunțătoare reprezentau repetarea numărului pe care îl citea de pe ecranul telefonului mobil al inculpatului, număr care indica  dosarul în care acesta  a desemnat societatea de insolvență a suspectei în calitate de lichidator judiciar provizoriu, respectiv 12645/3/2014.

Astfel,  din verificările efectuate pe site-ul Tribunalului București a reieși că la termenul din data de 29.04.2014, completul C3 din cadrul Secției a VII-a civilă, prezidat de către magistratul Stanciu Ion a hotărât: ” Admite cererea debitorului MIRA COMPANY INTERNATIONAL SRL.

În temeiul art.107 alin. 1 rap. la art. 32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului MIRA COMPANY INTERNATIONAL SRL…Numeşte lichidator judiciar provizoriu LEGAL RECOVERY care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege”.

Se remarcă grija deosebită a inculpatului ca denunțătoarea să nu îi comunice practicianului în insolvență numărul dosarului în care a numit-o, pentru a evita o eventuală conservare a probelor care dovedeau comiterea infracțiunii de luare de mită de către el, aspect care dovedește că judecătorul Stanciu Ion a înțeles pe deplin semnificațiile acțiunilor sale, precum și pericolul la care se expunea. 

Ulterior remiterii sumei de 1300 lei, cu titlu de mită, fosta grefieră s-a întâlnit cu Cândea Elena Cristina, căreia i-a relatat modul în care s-au petrecut evenimentele legate de mituirea magistratului:

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Ce-a făcut? Nu ţi-a dat nimic, i-e frică, nu?

FG: Nu, nu, mi-a dat, dar m-a rugat insistent să nu cumva să-ţi trimit prin SMS, să nu cumva să iau legătura prin telefon cu tine! Uite, mi l-a dat! Nu ştiu ce Dumnezeu are că zici că e… că e… cum îi zice? E cam suspicios! Şi mi-a mâncat zilele! Ţi-am mai zis eu, că m-a plimbat şi prin UNIREA, m-a plimbat peste tot când…

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Se referă la el sau la mine? Or şti ăştia ceva ce eu nu ştiu? Ştii că mi-e frică de mă cac pe mine? Mi-e frică!

FG: Păi, şi crezi că el se mai băga dacă era…

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Nu se mai băga, nu?

FG: Eu ştiu? Să-l ia gaia, că-i aşa de fricos… De zece ori: “Te rog eu frumos să nu vorbeşti cu doamna! Vezi, să nu-i trimiţi prin SMS! Te rog, să n-o suni acum!”

………………………………………………………………………………….

FG: Al naibii de telefon dacă ştiu să-l folosesc, băi, frate!

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Şi eu cum îmi notez? C-am închis ăsta, de frică!

FG: Uite, acum! N-ai şi tu…?

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Tu ştii că şi eu sunt aşa…! Nu, eu am crezut că-i mai grav!

……………………………………………………………………………………

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Auzi? Eu zic să-l întrebi:”Domn’e sunteţi mulţumit?”

FG: Crezi că nu-i mulţumit? Că asta mă gândeam şi eu, da’…!

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Întreabă-l dacă-i mulţumit!

FG: De atâtea luni, fată… din septembrie, octombrie, de când îi tot dăm, nu putea să zică?

……………………………………………………………………………………

FG: Auzi? Da’ noi de Paşte, pe lângă cozonacul ăla i-am dat şi bănuţi?

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Cinci sute de lei.

FG: I-am dat cinci sute de lei? Şi doar o fi fost mulţumit? Da’ nu te-a numit!

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Eu zic că nu …[neinteligibil-vorbesc în acelaşi timp]…

FG: Crezi că nu e mulţumit?

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Cred că nu e, deşi sunt unii care dau cinci sute de lei pe dosar.

FG: Da?

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Da. …[neinteligibil]…

…………………………………………………………………………………..

FG: A, a folo…! Uite, asta!

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Da’ nu ştiu pe ce să-mi notez!

FG: Notează-ţi-l pe ceva! N-ai ceva de…

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Care-i? Că-l ţin minte, lasă!

FG: Unu, doi, şase, patru, cinci.

…………………………………………………………………………………..

FG: Sigur îl ţii minte? Că d-aia m-am întâlnit cu tine, să ţi-l dau personal, că dacă nebunul mi-a zis să-l dau personal, eu îl dau personal! Nu tu …[neinteligibil]…

CÂNDEA ELENA CRISTINA: ..[râde]… Eu am crezut că-i ceva mai grav. Stai! Stai, mă, că nu-i grav!

FG: Eu ştiu?

CÂNDEA ELENA CRISTINA: S-a gândit…

FG: Eu ştiu ce naiba e în capul lui?

CÂNDEA ELENA CRISTINA: S-a… Nu? Da’ ce-a zis altceva să fiu atentă?

FG: Nu, că n-a vorbit! Nu, nu ştii că ăsta nu vorbeşte cu mine? Intră, îi dau, pleacă… Mai vorbeam noi de ăla mic, da’ acuma nu i-am povestit decât că…

……………………………………………………………………………………

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Auzi?

FG: Da.

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Stai, mă, să ne gândim!

FG: Auzi? Da’…[neinteligibil]…  tu ce crezi? Că eu pot să-i spun lui…

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Da.

FG: Că nu e mulţumit? Păi, ce pui…?

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Îi spui: ”Domn’e, mă frământă tare o chestie…”.

FG: Ăsta, că nebunul ăsta lu’…

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Nu, tu poți să-i zici: ” Domn’e, mă frământă… Mă frământă tare o chestie …[neinteligibil-vorbeşte în şoaptă]… Sunteţi mulţumit?”. Zici tu la următoarea, încet aşa, că aşa se fac lucrurile astea, nu grăbit!

FG: Îhî!

……………………………………………………………………………………

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Poate c-a intrat în virtutea ire… inerţiei, dar el s-a ținut mult după mine, că …[neinteligibil]…

FG: Da.

CÂNDEA ELENA CRISTINA: S-a ţinut de câteva ori, deci era mulţumit de ăla, ştii?

FG: Îhî! Îhî!

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Dar totuşi, zic, data viitoare…

FG: Să-i bat un apropo, aşa?

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Da. Nu, zici, …[neinteligibil]… :”Domn’e, …[neinteligibil-vorbesc în acelaşi timp]… sunteţi mulţumit …[neinteligibil-vorbesc în acelaşi timp]…?

FG: ”E ok între noi, totul?”. Da.

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Că se… Ne frământăm amândouă.

FG: Te zăpăci… Mda. Că, aşa, suspicios a fost tot timpul.

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Că, eu n-am găsit niciunul din care să iau bani. N-am găsit!

FG: A, ţi-a dat dosare de doi bani, aşa?

……………………………………………………………………………………

FG: Nu, iubita, nu! Eu i-am dat pe ăia toţi, că n-am… Am…

CÂNDEA ELENA CRISTINA: De ce? Că era o mie trei sute!

FG: Păi, da’ cum erau… Că, mă înnebunea! Mă suna din două în două minute, de…!

CÂNDEA ELENA CRISTINA: I-ai dat toţi o mie trei sute?

FG: Da.

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Hai, mă, nu! Îl învăţăm pe ăsta la …[neinteligibil]…

FG: Uite, poate, că acum o fi bine, că nu se …[neinteligibil]… Vedem ce zice, da?

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Îl spurcăm pe ăsta!

FG: …[râde]…

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Serios! Şi-o să vrea şi data viitoare. …[râde]…

……………………………………………………………………………………..

FG: Bine! Deci, cu ăsta aşa să fac! Să-l întreb dacă… dacă e mulţumit sau nu?

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Da.

FG: Nu? Sau să întreb întreb cumva:”Eşti ok? Eşti în regulă sau e totul ok?”

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Da. Şi să-i spui:”Nu s-a putut mai mult! Nu s-a putut mai mult!”

FG: Mda.

CÂNDEA ELENA CRISTINA: “Şi când se poate…” Că el vede din acte… concret.

FG: Da.

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Eu îi dau toate răspunsurile de la EDEI. Dar degeaba a făcut spume! C-a făcut… Ţi-am zis că a zis că ne amendează acu două luni?

FG: Mi-ai zis, da, de…!

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Că se dă răspuns, deja, de la D.I.T.L.-uri. Şi-am făcut retrimitere. S-au dus fetele, au bătut la uşă, la Fisc: “Daţi-ne răspunsul, că nu putem..!” Ne-a dat răspunsul şi le-am zis. Cred că nu-i venea să creadă că nu sunt bunuri. Domn’e, nu sunt bunuri! Dacă-mi dă numai tâmpenii.

FG: Ă!

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Ştii ce face? Eu am văzut. El se uită în astea fiscale şi unde scrie active imobilizate îşi imaginează că are ăla bunuri. Nu-i adevărat! Activele imobilizate îţi rămân acolo valorile chiar dacă le-ai avut cândva. Ai înţeles?

FG: Îhî!

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Şi îţi rămân…

FG: Si poate, că între timp, el le-a vândut sau nu.

CÂNDEA ELENA CRISTINA: Şi între timp toţi le vând. Toţi! Cu trei ani înainte, doi ani le vând. Da’ dacă nu-i contabil… Eu măcar am fost contabil şi ştiu.

II. 1 În data de 23.12.2013, BORZA MONICA-ANGELA i-a transmis numitului G E, reprezentant al societăţii de insolvenţă E. I. SPRL, că va interveni pe lângă un magistrat de la Tribunalul Bucureşti pentru a-l numi într-un dosar de insolvenţă, aspect ce rezultă din conţinutul convorbirilor telefonice purtate între cei 2, în ziua de 23.12.2013, orele 08:59:40 şi 09:01:23. Astfel, BORZA MONICA-ANGELA i-a spus lui G. E că beneficiile rezultate în urma numirii ca lichidator judiciar vor fi împărţite „fifty-fifty”.

În aceeaşi zi şi ca dovadă a realizării intervenţiei lichidatorului BORZA MONICA-ANGELA, judecătorul MOLDOVAN MIRCEA i-a comunicat acesteia numirea EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL ca lichidator, judecătorul afirmând în cadrul discuţiei telefonice „No, vezi că vine şi numirea, notificarea”.

Imediat, la ora 09:58:37, BORZA MONICA-ANGELA i-a comunicat telefonic lichidatorului  G.E că numirea a fost făcută, susţinând că „se face şi numirea acum, că e… urgenţă”.

Din cercetările şi verificările efectuate a rezultat că numirea lui G E a avut loc în dosarul în care a fost cerută insolvenţa S.C. CARREFOUR ROMÂNIA S.A., respectiv în dosarul nr. 21687/3/2013.

Ulterior, la data de 31.12.2013 din discuţia telefonică purtată la ora 15:51:49, de BORZA MONICA-ANGELA cu G.E. rezultă, fără dubiu, că judecătorul MOLDOVAN MIRCEA a procedat la respectiva numire, în baza înţelegerii avute cu lichidatorul BORZA MONICA-ANGELA, scopul urmărit de aceştia fiind obţinerea unor foloase patrimoniale.

Aceasta, în condiţiile în care aceştia sunt conştienţi de faptul că, în situaţia în care S.C. CARREFOUR ROMÂNIA S.A. a făcut cerere de suspendare a procedurii insolvenţei şi se va dispune admiterea acesteia, posibilităţile de a obţine anumite foloase se diminuează.

BORZA MONICA-ANGELA, deşi oficial nu avea vreun rol în această procedură, s-a manifestat, prin conduita sa, ca un lichidator în exerciţiul atribuţiilor conferite de procedura insolvenţei, susţinând că deja a luat legătura cu BRD-ul.

Un aspect relevant cu privire la legalitatea deschiderii procedurii de insolvenţă a S.C. CARREFOUR ROMÂNIA S.A. de către judecătorul MOLDOVAN MIRCEA rezultă tot din conţinutul convorbirilor telefonice purtate între BORZA MONICA-ANGELA exprimându-şi surprinderea şi temerea în ceea ce priveşte deschiderea procedurii insolvenţei acestei societăţi.

Totodată, rezultă interesul material manifestat de BORZA MONICA-ANGELA prin numirea preferenţială a unei firme de pază, dar şi responsabilitatea pe care trebuie să şi-o asume pentru a îndrepta greşeala judecătorului MOLDOVAN MIRCEA.

Susţinerea ideii controlului deplin asupra judecătorului MOLDOVAN MIRCEA rezultă şi din faptul că îi comunică lui G R că îl va putea înlocui pe lichidatorului PREDA ILIE, afirmând „vorba aia… îl scoatem şi gata”.

De asemenea, relaţia „specială” dintre judecătorul MOLDOVAN MIRCEA şi lichidatorul judiciar PREDA ILIE, care justifică desemnarea sa în procedura insolvenţei S.C. CARREFOUR ROMÂNIA S.A., este confirmată de BORZA MONICA-ANGELA prin aceea că îi spune lui G.R., că judecătorul nu a consultat-o atunci când la desemnat pe PREDA ILIE, fapt pentru care va interveni pe lângă judecătorul MOLDOVAN MIRCEA să-l schimbe pe PREDA ILIE, susţinând că „Nu, mamă, rămâne…ăla rămâne…ăla Emil, trebuie să rămână mă că are…oameni, nu Preda…[…]…Vedem. Noi…ei trebuie să asculte deocamdată…[..]…asta e ideea. Să vedem cât ascultă şi cum ascultă, ştii?”.

În contextul discuţiilor menţionate mai sus, interesul patrimonial al lichidatorului BORZA MONICA-ANGELA s-a transferat asupra G.R. care a şi prevăzut oportunitatea schimbării avocaţilor S.C. CARREFOUR ROMÂNIA S.A., astfel: „Vorba aia: dacă îi…ne băgăm noi ca avocaţi, îmi spui ce facem, nu-i o problemă. Să putem să le dăm afară avocaţii şi să-i înlocuim acuma…”.

Imediat după conversaţia cu G.R., lichidatorul BORZA MONICA-ANGELA l-a contactat telefonic, în 2 rânduri, pe lichidatorul judiciar G.E. pentru a se asigura că acesta nu doreşte şi implicarea altor lichidatori şi pentru a-şi reitera intenţia de a-l înlătura pe lichidatorul PREDA ILIE.

Astfel, în contextul deschiderii nelegale a procedurii de insolvenţă a S.C. CARREFOUR ROMÂNIA S.A., al intervenţiei numitei BORZA MONICA-ANGELA pentru a-l desemna pe lichidatorul G.E. în detrimentul altor lichidatori care depuseseră oferte, al numirii preferenţiale de către judecătorul MOLDOVAN MIRCEA a lichidatorului PREDA ILIE şi, pe cale de consecinţă, al influenţei controlului numitei BORZA MONICA-ANGELA asupra hotărârilor luate de judecătorul MOLDOVAN MIRCEA în legătură cu această procedură, la data de 03.03.2014 ora 19:50:27, BORZA MONICA-ANGELA îl contactează telefonic pe judecătorul MOLDOVAN MIRCEA şi îl atenţionează că a fost filmat în timp ce primea un televizor de la lichidatorul PREDA ILIE, înregistrare efectuată de avocaţii S.C. CARREFOUR S.A.

De asemenea, din conţinutul aceleiaşi convorbiri telefonice reiese că judecătorul MOLDOVAN MIRCEA ar fi primit de la lichidatorul PREDA ILIE şi o sumă de bani.

Aceleaşi aspecte ale remiterii unor sume de bani şi a unui televizor de către lichidatorul PREDA ILIE către judecătorul MOLDOVAN MIRCEA, rezultă şi din conţinutul convorbirilor telefonice purtate la data de 14.03.2014 între avocatul ROŞU ROBERT şi PREDA ILIE.

Rezultă că scopul remiterii acestor bunuri şi sume de bani a fost acela al desemnării ca lichidator a numitului PREDA ILIE de către judecătorul MOLDOVAN MIRCEA în dosarul de insolvenţă al S.C. CARREFOUR S.A., înregistrat la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă sub nr. 21867/3/2013.

Din declaraţia martorului GE, din data de 07.05.2014, rezultă că EXPERT INSOLVENŢĂ SPRL, în care deţine calitatea de asociat-coordonator, la solicitarea numitei BORZA MONICA-ANGELA a depus o ofertă în dosarul, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei debitorului CARREFOUR ROMÂNIA S.A., judecătorul desemnat pentru soluţionarea acestei cauze fiind MOLDOVAN MIRCEA.

Totodată, martorul a precizat că, în cadrul unor convorbiri telefonice avute cu BORZA MONICA-ANGELA, aceasta a încercat să se asigure că nu va colabora cu alţi practicieni în insolvenţă şi că nu a cunoscut modalitatea prin care BORZA MONICA-ANGELA ar fi obţinut desemnarea sa în dosar prin manopere ilegale.

În luna septembrie 2013, după terminarea vacanței judecătorești,  Candea Cristina Elena s-a deplasat la biroul magistratului Moldovan – judecător sindic în cadrul Tribunalului București, Secția a VII-a civilă, pentru a discuta cu acesta în legătură cu unul dintre dosarele de insolvență în care era numită.

Cu această ocazie, judecătorul a întrebat-o dacă nu are nevoie la firmă de o ”fată” care să o ajute,care are studii juridice și care știe să întocmească acte specifice insolvenței, cum ar fi rapoartele de procedură.

Întrucât anterior, la solicitarea aceluiași judecător, practicianul în insolvență a fost de acord să fie ajutată la serviciu de către o altă persoană, pe nume ”Crina”, de ale cărei servicii nu a fost mulțumită, a ezitat să dea un răspuns și a stabilit cu magistratul, la inițiativa lui, să mai discute despre subiect în zilele următoare. 

Așa fiind, după câteva zile, Candea Cristina Elena a revenit la biroul inculpatului  Moldovan, prilej cu care acesta i-a cerut din nou să-i găsească un loc de muncă în biroul său persoanei despre care au vorbit și despre care a aflat că este nepoata sa.

Denunțătoarea l-a rugat pe judecător să se asigure că cea pe care o recomandă într-adevăr cunoaște munca în materie de insolvență, subliniind că are nevoie de o persoană calificată, motiv pentru care s-a prorogat luarea unei decizii pentru întrevederile următoare. Astfel, potrivit declarației denunțătoarei, între aceasta și judecătorul Moldovan Mircea au mai avut loc încă una sau două dialoguri, având aceeași temă, nefinalizate prin luarea unei decizii.

Sesizând îndoielile practicianului în insolvență cu privire la oportunitatea angajării nepoatei, inculpatul a încercat să o persuadeze, făcând o apologie a cauzelor importante pe care le-a judecat sau le judecă, exemplificând în acest sens dosarele privind insolvența societăților Vulcan, Hidroelectrica și a altora catalogate de el ca fiind ”dosare bune”.

Prin sintagma ”dosare bune„ în materie de insolvență se înțelege din punctul de vedere al lichidatorului sau administratorului judiciar cauze cu active valoroase de valorificat, ceea ce generează obținerea unor venituri substanțiale de către societatea de insolvență.

După prezentarea importanței dosarelor pe care le-a avut sau le are repartizate spre judecată, magistratul  a subliniat că va avea și altele și i-a spus denunțătoarei că ”va fi bine” dacă o va angaja pe nepoată, deoarece o va numi în cauzele ”bune” cu care va fi investit.

Dat fiind faptul că denunțătoarea  era la începutul activității întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată  LEGAL RECOVERY și avea nevoie de să-și facă firma cunoscută și totodată să-și asigure veniturile necesare, a acceptat să-i dea un loc de muncă nepoatei pentru a fi desemnată în dosare ”bune” de insolvență.

În acest sens, i-a cerut judecătorului să o pună în legătură cu viitoarea sa salariată, iar acesta i-a dat numărul de telefon al nepoatei. Conform depoziției denunțătoarei, dialogul cu inculpatul s-a purtat în una din sălile de așteptare ale Tribunalului București, situată la etajul 4, în partea dreapta față a biroului magistratului. De altfel, tema privind angajarea nepoatei sale de către Candea Cristina Elena mai fusese abordată în acea încăpere, ca urmare a indicațiilor inculpatului, care nu dorea să facă cunoscut subiectul, pentru că se considera supravegheat.     

Candea Elena Cristina a stabilit o întâlnire, la sediul LEGAL RECOVERY IPURL, cu nepoata , la  care aceasta  s-a prezentat ca venind din partea inculpatului Moldovan. Cu acest prilej, i-a comunicat denunțătoarei pretențiile sale  constând în încheierea unui contract de muncă și un salariu de 3000 lei lunar.

Apreciind ca exagerat cuantumul remunerației, Candea Cristina Elena a chestionat-o pe nepoată cu privire la ceea ce ar putea să facă la firmă, ocazie cu care a aflat că nu cunoaște nimic în materie de insolvență și nu știe cum să redacteze actele specifice. În acest context, denunțătoarea i-a comunicat interlocutoarei că îi oferă jumătate din suma cerută și program redus, aspect cu care Costache Anca Mihaela a fost de acord în condițiile în care i se va acorda un procent de 70% din veniturile obținute în urma lichidării activelor societăților debitoare din dosarele pe care le va aduce firmei.

În motivarea pretențiilor, Costache a afirmat că Moldovan Mircea, la care se referea folosind apelativul ”domnul M”, o va desemna pe denunțătoare, în dosarele de insolvență, în  contraprestație pentru angajarea ei.

În considerarea recomandării primite de la magistrat și a angajamentului acestuia de numire a LEGAL RECOVERY IPURL în cauze importante,  angajament dublat de afirmațiile nepoatei, Candea Cristina Elena a acceptat condițiile impuse. Astfel, a angajat-o pe nepoata judecătorului în funcția de consilier juridic, în considerarea studiilor sale și nu a competențelor, începând cu luna octombrie 2013, în mod efectiv și respectiv cu luna decembrie, în mod formal, prin încheierea contractului individual de muncă nr. 1/11.12.2013.

După demararea activității, denunțătoarea a fost anunțată de către nepoată că vor începe să vină și numirile în dosarele judecate de către magistratul Moldovan Mircea și totodată a fost avertizată să nu mai meargă pe la acesta, pentru că nu este bine să fie văzută în compania lui și pentru că pe viitor legătura cu Moldovan Mircea se va ține prin intermediul ei.

De asemenea, la începutul lunii octombrie 2013, nepoata i-a comunicat practicianului în insolvență că societatea pe care o administrează va fi numită în perioada imediat următoare, în  aceeași ședință, în două dosare ale Tribunalului București de către completul C5, prezidat de către judecătorul Moldovan Mircea.

Acest lucru s-a și întâmplat în ședința din data de 09.10.2013, când  LEGAL RECOVERY IPURL a fost desemnată  lichidator și respectiv administrator  judiciar provizoriu în dosarele nr. 32133/3/2013, având ca obiect cererea debitorului SC NOVA HOUSE REAL ESTATE SRL, de începere a procedurii falimentului și 30876/3/2013, având ca obiect cererea debitorului SC  INTERCAR SERVICES 3001 SRL, de intrare în insolvență.

După numirea în dosarele antemenționate, la solicitarea practicianului în insolvență de a fi numită și în alte dosare în care existau premisele valorificării unor active importante și  în care societatea pe care o administrează depusese oferte, noua sa angajată,  a asigurat-o  că va mai primi cauze  și, totodată, i-a transmis din partea judecătorului Moldovan Mircea că deja erau ”fruntași”.

Garanțiile date  s-au materializat prin desemnarea de către completul C5, condus de Moldovan Mircea, a LEGAL RECOVERY IPURL, în calitate de administrator judiciar provizoriu, în dosarul nr. 33507/3/2013 privind cererea debitorului SC STAR TRANSPORT CURIER SRL, la termenul din 06.11.2013, precum și  în dosarul 21871/3/2013 având ca obiect procedura insolvenței debitoarei SC DRUCKER INGINERING SRL, la termenul din 22.01.2014.

Nepoata a lucrat la LEGAL RECOVERY IPURL, din octombrie 2013, până în data de 24.04.2014. În această perioadă practicianul în insolvență a păstrat legătura cu judecătorul Moldovan Mircea, la solicitarea acestuia,  numai prin angajata sa care, adeseori, i-a comunicat că ”sunt probleme” în dosarele sale. Denunțătoarea a apreciat că ceea ce i se transmitea reprezenta în realitate dorința judecătorului de a primi, pe lângă angajarea persoanei recomandate de acesta, și o ”motivație financiară suplimentară”.

Afirmațiile denunțătoarei se coroborează  cu convorbirile  și comunicările telefonice interceptate și înregistrate ca urmare a punerii în aplicarea  mandatelor de supraveghere tehnică emise de Curtea de Apel București, precum și cu înregistrările din mediu ambiental efectuate în cauză.

Astfel, faptul că angajarea nepoatei în cadrul LEGAL RECOVERY IPURL nu a fost făcută în considerarea competențelor profesionale ale persoanei, ci în considerarea  relației pe care acesta o avea cu judecătorul Moldovan Mircea și a promisiunilor acestuia  de a da ”dosare bune” rezultă și din mesajul pe care  practicianul în insolvență l-a primit de la nepoată în data de 11.12.2013, la ora 12:40:40, ”Am fost confirmați în Eurolaur, apare și pe portal ! Noutăți sper să avem sapt viitoare, căci sapt asta nu avem… Va pup !”….

Solicitarea pe care a făcut-o Candea Elena Cristina angajatei sale este reluată la 17.01.2014, când, la ora 00:08:13 i-a expediat un sms: „Stiu, insa in decembrie nu a venit nimic iar acum, ianuarie e deja trecut, miercuri suntem in 22, joi 23. Ne trebuie ceva serios si mare. Stau si vad ca pe portal s au facut desemnari in acest timp. LR a fost sarit. Cei dati in noiembrie nu achita lunar nimic. Vorbim”

Din formularea textului se desprinde ideea că denunțătoarea  este nemulțumită de faptul că promisiunile magistratului, făcute pentru angajarea nepoatei sale nu s-au realizat și că așteaptă în continuare respectarea lor, după cum se poate observa și în mesajul expediat nepoatei tot în data de 17.01.2014, la ora 13:43:13, ”Bună ! Întreabă dacă poate in ds Amicom Hidro Profesional. S a amanat pe 22 dar e bun ds…….. Mersi și weekend placut”. 

Pe rolul Tribunalului Bucureşti se mai afla dosarul nr. 41848/3/2012, privind insolvenţa S.C. ACTIV CONSTRUCŢII INDUSTRIALE S.R.L., fostă BAUMAISTER CONSTRUCŢII CIVILE S.R.L..

BORZA MONICA-ANGELA  a dat de  înţeles că poate să ajute societatea, în sensul obţinerii unei hotărâri favorabile, prin înscrierea S.C. BAUMAISTER S.A. în tabloul creanţelor ca şi creditor majoritar la ACTIV CONSTRUCŢII INDUSTRIALE, în schimbul unei sume de bani ce va trebui dată judecătorului ROVENŢA ELENA, despre care lichidatorul a afirmat că o cunoaşte foarte bine.

După deschiderea procedurii de insolvenţă a S.C. BAUMAISTER S.A., BORZA MONICA-ANGELA a pretins  sume cuprinse între 20.000-40.000 de euro, pentru a continua procedura în favoarea debitoarei.

Ca atare, în cursul lunii decembrie 2013, s-a remis numitei  BORZA MONICA-ANGELA o sumă cuprinsă între 20.000 – 30.000 de euro, pe care denunţătorul a obţinut-o de la A D G şi A A, în urma informării acestora cu privire la solicitarea lichidatorului.

Pentru a disimula provenienţa şi destinaţia ilicită a banilor, director economic în cadrul grupului de firme condus de A D G şi A A, a transferat suma într-un cont al avocatului, în baza unui contract de asistenţă juridică fictiv apoi suma de 100.000 lei, i-a înmânat-o numitei BORZA MONICA-ANGELA.

Practicianul în insolvenţă a remis 10.000 euro judecătoarei ROVENŢA ELENA şi 10.000 de euro judecătorului STANCIU ION, scopul urmărit fiind acela al pronunţării unor hotărâri favorabile….

La termenul din 05.12.2013, completul C8, format din judecătoarea ROVENŢA ELENA, a fost amânată cauza, în vederea depunerii înscrisurilor de pârâţi, la termenul din 19.12.2013 a amânat pronunţarea la data de 23.12.2013 pentru a depune note scrise, iar la respectivul termen, prin hotărârea nr. 111/77/2013, a dispus: „Admite în parte acţiunea în anulare. Anulează în parte contestaţia autentificată sub nr. 479/23.11.2012, în sensul că înlătură dispoziţiile art. 3 alin. 2 din convenţie, referitor la suma de 1.500.000 euro, calculată la cursul BNR din 11 decembrie 2012, reprezentând calcul despăgubire globală fixă. Menţine restul dispoziţiilor convenţiei”.

În urma celor prezentate mai sus, se poate observa că referirile la „doamna” şi „domnu’” erau făcute pentru judecătoarea ROVENŢA ELENA şi judecătorul STANCIU ION, care aveau spre soluţionare dosarele enunţate anterior, iar soluţiile dispuse de cei doi judecători fiind favorabile S.C. SIGUR INDUSTRIAL CONSTRUCT S.R.L., care a obţinut avantajele expuse în hotărâri.

La data de 05.12.2013,  BORZA MONICA-ANGELA este contactată de OD, căreia îi spune că: „A…, la ora două este astăzi stabilit … ă… procesul, ca să nu mai ţinem toată sala după noi… Până atunci aş vrea să mă văd cinci minute cu dumneavoastră”. Referirile lui OD erau făcute în legătură cu dosarele nr. 41848/3/2012/a1 şi 19950/3/2013, judecate de completul C8 al Tribunalului Bucureşti Secţia a VIIa Civilă, format din judecătoarea ROVENŢA ELENA, iar conform fişei e-cris, ora estimată pentru acele dosare la termenul în cauză era 14:00.

În aceste condiţii, BORZA MONICA-ANGELA îl linişteşete pe interlocutor, comunicându-i: „Păi, eu ajung la tribunal…[…]…Eu ajung la doamna Rovenţa”, acesta exclamând: „Perfect”. Cei doi au stabilit să se întâlnească în incinta Tribunalului Bucureşti.

Astfel se poate constata că lichidatorul BORZA MONICA-ANGELA îi comunică interlocutorului că se va întâlni cu judecătoarea ROVENŢA ELENA, magistratul care instrumenta dosarele sale, pentru a-i induce acestuia un sentiment de siguranţă cu privire la cursul procesului….

La data de 14.05.2013, BORZA MONICA ANGELA s-a întâlnit cu judecătorul STANCIU ION, în incinta Tribunalului Bucureşti. Din conţinutul convorbirii purtate în mediul ambiental de aceştia rezultă că judecătorul STANCIU ION  a recunoscut primirea sumei de 15.000 euro de la lichidatorul BORZA MONICA ANGELA în legătură cu dosarele privind procedura de insolvenţă a S.C. BAUMAISTER S.A., în prezent S.C. SIGUR INDUSTRIAL CONSTRUCT S.R.L., acceptând să restituie suma de bani primită cu titlu de mită.

De asemenea rezultă că judecătorul STANCIU ION i-a cerut practicianului în insolvenţă să susţină în faţa mituitorilor că, în realitate, sumele de bani nu i-au fost remise ci au fost păstrate de către aceasta. Aspectele menţionate mai sus, sunt susţinute de conţinutul dialogului purtat în mediul ambiental, după cum urmează:

„BORZA MONICA ANGELA: Auziţi?! Vă spun repede, că trebuie să… să plec la …[neinteligibil]… Deci, a venit D O și a zis: „Domn’e, ai dat cinşpe mii de euro și  …[neinteligibil]…” Şi zice: „Ce se întâmplă, că nu ai rezolvat absolut… că nu s-a rezolvat absolut nimica cum… ce-ai zis! Domn’e, da’ n-ai…?” Eu i-am explicat c… de ce… „Voi ați încălcat, că…”

STANCIU ION [vorbeşte în şoaptă]: Stați o clipă! Stați o clipă! Să nu fie cineva pe acilea! A… …[neinteligibil]…

BORZA  MONICA: Cum ?

STANCIU ION: Zic, vă dau ăia înapoi și-i dați, dacă nu pot să fac nimic, să știți! …[neinteligibil]… multe… E foarte complicat!

 …[…]…

BORZA MONICA ANGELA:  Adică… Zice: „Domn’e, eu i-am dat! Și…”

STANCIU ION [vorbeşte în şoaptă]:  …[neinteligibil]… Să-i spună doamnei că …[neinteligibil]… îi spune: ”Domn’e, eu nu i-am dat nimica! Nu i-am dat nimic!”. Deci, banii …[neinteligibil]… dumneavoastră!? Ă, sunt… sunt la dumneavoastră… Ă?

BORZA  MONICA: Nu am zis asta! Că eu, normal că n-am dat…! Problema e că el așa…

STANCIU ION [vorbeşte în şoaptă]: Da, da, da! Așa să-i spună! …[neinteligibil]… Și asta e! „Eu… Domn’e, vi-i dau!”

BORZA  MONICA: Că el a zis… zice: „ Domn’e, i-am dat…!”

STANCIU ION [intervine în şoaptă]:  Ușor! Ușor! Ușor! Nu…!

BORZA  MONICA [se conformează şi scade intensitatea vocii]: Zice: „I-am dat cinşpe mii de euro!” Zic: „Domn’e, problema e… trebuia… Du-te tu și vorbește… dacă nu mă crezi pe mine, du-te şi vorbeşte! Eu n-am nicio treabă…!”

…[…]…

STANCIU ION:  Aşa… …[neinteligibil]… ne vedem… Duminică ne vedem și vă dau …[neinteligibil]…

BORZA  MONICA: Sau luni!

STANCIU ION:  Da, luni! Și vă dau ăia şi gata! Să fie sănătoși! Deci, …[neinteligibil]…”

La data de 16.05.2014, BORZA MONICA ANGELA şi judecătoarea ROVENŢA ELENA s-au întâlnit în zona magazinului Victoria, din Bucureşti, unde au discutat despre împrejurările remiterii sumei de 5.000 euro, primiţi, în data de 10.12.2013,  cu titlu de mită. Astfel, în momentul în care lichidatorul BORZA MONICA ANGELA i-a relatat că reprezentanţii S.C. BAUMAISTER S.A. şi S.C. ACTIV CONSTRUCTII INDUSTRIALE S.R.L. ar intenţiona să reclame infracţiunea de corupţie săvârşită, ROVENŢA ELENA nu a negat primirea acestei sume de bani, în schimb, i-a reproşat lichidatorului că ar fi spus reprezentantului acelor societăţi că i s-a dat ei suma de 5.000 euro, implicând-o în „chestia asta” şi exprimându-şi temerea asupra consecinţelor penale pe care le-ar putea suporta.

„ROVENŢA ELENA: Păi, de ce, doamnă, m-aţi băgat în chestia asta? Păi, cum… Da’ dumneavoastră i-aţi spus…?

BORZA MONICA ANGELA: Da’ eu nu v-am băgat…

ROVENŢA ELENA: Păi, dumneavoastră i-aţi spus că… că mi-aţi dat …[neinteligibil]…

BORZA MONICA ANGELA: Cum?

ROVENŢA ELENA: Păi şi cum? Dumneavoastră i-aţi cerut?

BORZA MONICA ANGELA: Nu! Cum să-i cer eu? Eu nu i-am cerut lui.

ROVENŢA ELENA: Doamnă, a… m-aţi nenorocit! După ce că eram… am avut azi nu ştiu ce… După, ce mai facem? Dacă …[neinteligibil]… Păi… Doamnă, da’ cum aţi făcut asta? Aţi venit la… asta a fost… Păi, cine mai este, cine mai era?”

În acest sens, deşi atitudinea onestă pe care ar fi trebuit s-o adopte judecătoarea presupunea o negare fermă a primirii unei astfel de sume şi cu un astfel de titlu, aceasta s-a interesat mai întâi de contextul în care a avut loc discuţia dintre lichidator şi reprezentantul societăţilor pe care le judeca, reiterând acelaşi aspect al reproşării lichidatorului a devoalării numelui său.

„ROVENŢA ELENA: Doamnă …[neinteligibil]… Doamnă, m-aţi nenorocit! Şi dacă vă spune că …[neinteligibil]… Vă daţi seama că …[neinteligibil]…

BORZA MONICA ANGELA: Da’ eu ce să fac? De unde să ştiu eu că el e aşa nenorocit?

ROVENŢA ELENA: Păi, da’… păi, dacă dumneavoastră aţi vorbit…ă… vă ref… vă referiţi la mine?

BORZA MONICA ANGELA: Nu, el a… el a… el a… venit.

ROVENŢA ELENA: A venit şi cred că v-a înregistrat! Păi, dacă dumneavoastră i-oţi fi spus de mine? Păi, eu am spus să vorbiţi de mine? Aţi văzut? Păi, doamnă, pe mine mă nenorociţi cu chestia asta! Vă daţi seama, doamnă …[neinteligibil]…? Vă daţi seama? Şi nu mai am nici când să …[neinteligibil]… Păi, cum aţi putut …[neinteligibil]… numele meu?

BORZA MONICA ANGELA: Da’ cine …[neinteligibil]…a ştiut că-i aşa?

ROVENŢA ELENA: Păi, da, da’… da’ de ce vorbiţi?”

În urma impactului emoţional puternic al situaţiei în care se afla judecătoarea ROVENŢA ELENA a realizat posibilitatea ca reprezentantul acestor societăţi să fi înregistrat convorbirile purtate cu lichidatorul şi consecinţele folosirii numelui său în contextul infracţional menţionat.

„ROVENŢA ELENA: Păi, atunci când v-a dat? Sau nu v-a dat? V-a dat ceva?

BORZA MONICA ANGELA: Cinci mii de euro.

ROVENŢA ELENA: V-a dat? …[neinteligibil]… V-a dat cineva ceva aşa?

BORZA MONICA ANGELA: Da.”

Pe parcursul discuţiilor purtate în mediul ambiental, conştientizând riscul de a fi înregistrată de către BORZA MONICA ANGELA, judecătoarea a încercat să se disculpe, susţinând că nu a primit nicio sumă de bani, atitudine care a oscilat de la a nu nega iniţial primirea sumei de bani şi până la aluzia că lichidatorul ar trebui să-şi asume întreaga responsabilitate.

„ROVENŢA ELENA: Deci, doamnă… deci …[neinteligibil]… Doamnă! Şi dumneavoastră ce-aţi spus când v-a-ntrebat? Aţi spus ceva de mine?

BORZA MONICA ANGELA: N-am spus nimica!

ROVENŢA ELENA: Păi, nu! Da’ dacă pe înregistrare… dacă vă duceţi şi vorbiţi în birou?”

Din conţinutul aceleiaşi convorbiri, rezultă că BORZA MONICA ANGELA a informat-o pe judecătoare că STANCIU ION, în urma primirii cu titlu de mită a unei sume de bani, de la reprezentanţii aceloraşi societăţi comerciale lua în considerare, în împrejurări asemănătoare, restituirea sumei pe care a acceptat-o, ROVENŢA ELENA a susţinut, uimită, că acest fapt nu ar fi trebuit să se întâmple.

În vederea preconstituirii de probe în favoarea sa, ROVENŢA ELENA i-a pretins lichidatorului BORZA MONICA ANGELA s-a afirme, în situaţia unei investigaţii penale, că nu i-a fost remisă nicio sumă de bani sau că suma reprezintă onorariul său de lichidator. 

„ROVENŢA ELENA: Îi spuneţi “Asta mi-a dat pentru onorariu!”, Nu, da’ nu recunoaşteţi!” Domn’e..” el a zis că…

BORZA MONICA ANGELA: Păi, eu nu recunosc, da’ eu de asta vreau să văd ce a făcut nemernicul că a venit cu un tupeu, ştiţi? 

ROVENŢA ELENA: A, zi “Da’ când mi i-ai dat, domn’e?  Mi-ai dat mie pentru aşa ceva? Mi-ai dat… mie… am spus că discutăm după ce se …[neinteligibil]… că am onorarii că discutăm după …[neinteligibil]…”. Dar dacă dumneavoastră aţi spus ceva …[neinteligibil]… dumneavoastră aţi spus şi aţi vorbit cu el acum e clar că …[neinteligibil]… şi poate că v-a înregistrat şi de asta vă ameninţă ca să vă prindă! Dumneavoastră ce i-aţi spus când v-a ameninţat? “Domn’e, n-am făcut nimic!” Ce i-ați spus?”. 

Interesul judecătoarei ROVENŢA ELENA pentru dosarele nr.19950/3/2013 şi nr. 41848/3/2012/a1 este evident şi reiese din conţinutul convorbirii telefonice purtate în data de 23.12.2013, între magistrat şi fiica sa. Astfel, la ora 21:25:47, ROVENŢA ELENA i-a cerut fiicei sale „ANDREEA” să verifice portalul Tribunalului Bucureşti pentru a constata dacă soluţiile dispuse au fost implementate în sistemul e-cris. 

Cu privire la dosarul nr. 41848/3/2012/a1, înregistrat la 08.05.2013, având ca obiect o contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor, părţi S.C. SIGUR INDUSTRIAL CONSTRUCT S.R.L. (fostă BAUMAISTER S.A), prin ACTIV LICHIDATOR IPURL, S.C. ACTIV CONSTRUCŢII INDUSTRIALE S.RL. prin administrator judiciar RTZ&PARTNERS FILIALA ALBA – intimat, S.C. CRAWFORD NAPA S.R.L., S.C. ASA CONS TOMANIA S.R.L. şi S.C. HISTRIA INTERNAŢIONAL S.R.L. – intervenienţi în numele altei persoane, cu termene de judecată la 05, 19 şi 23 decembrie 2013.

La termenul din 05.12.2013, completul C8, format din judecătoarea ROVENŢA ELENA, a dispus amânarea cauzei pentru a se lua la cunoştinţă de înscrisurile comunicate, la termenul din 19.12.2013 a amânat pronunţarea pentru data de 23.12.2013, iar la data respectivă, prin hotărârea nr. 11178/2013 a dispus: „admite în parte contestaţia formulată de S.C. SIGUR INDUSTRIAL CONSTRUCT S.R.L. – în insolvenţă la tabelul preliminar al creanţelor debitoarei ACTIV CONSTRUCŢII INDUSTRIALE S.R.L. Dispune înscrierea în tabel a creditorilor S.C. SIGUR INDUSTRIAL CONSTRUCT S.R.L. (fostă BAUMAISTER CONSTRUCŢII CIVILE S.R.L.), cu o creanţă în cuantum de 32.138.094,28, compusă din 28.953.238, 32 lei debit principal şi 3.184.855,96 lei contravaloare penalităţi, certă, lichidă şi exigibilă”.

Referitor la dosarul nr. 19950/3/2013, înregistrat la 30.05.2013, având ca obiect acţiunea în anulare a convenţiei nr. 479/23.11.2013, părţi RTZ&PARTNERS – filiala Alba SPRL – reclamant, S.C. ACTIV CONSTRUCŢII INDUSTRIALE S.R.L, prin curator special S.C. AETERNITAS CONSULT&CONSTRUCT S.R.L., S.C. SIGUR INDUSTRIAL CONSTRUCT S.R.L. – pârâţi, S.C. HISTRIA INTERNAŢIONAL S.R.L. şi S.C. DEROM TOTAL S.R.L. – petenţi, cu termene de judecată, în perioada analizată, la 05, 19 şi 23 decembrie 2013.

La termenul din 05.12.2013, completul C8, format din judecătoarea ROVENŢA ELENA, a amânat cauza, în vederea depunerii înscrisurilor de pârâţi, la termenul din 19.12.2013 a amânat pronunţarea pentru data de 23.12.2013 pentru a depune note scrise, iar la respectivul termen, prin hotărârea nr. 111/77/2013, a dispus: „Admite în parte acţiunea în anulare. Anulează în parte contestaţia autentificată sub nr. 479/23.11.2012, în sensul că înlătură dispoziţiile art. 3 alin. 2 din convenţie, referitor la suma de 1.500.000 euro, calculată la cursul BNR din 11 decembrie 2012, reprezentând calcul despăgubire globală fixă. Menţine restul dispoziţiilor convenţiei”.

În 16.04.2014, practicianul în insolvență Borza Monica Angela s-a întâlnit, în autoturismul său, cu inculpatul Viziru Ciprian, pentru a discuta cu acesta în legătură cu unul dintre dosarele de insolvență în care era numită:

VIZIRU CIPRIAN SORIN: A, ce să vă spun acolo?! Ă… că a cerut încă o dată ăsta, …[neinteligibil]… a cerut …[neinteligibil]… Nu s-a soluționat dincolo contestația. Pe 29 deci, are ăsta.  Și eventual să cer la ambele, ambele …[neinteligibil]… Eu am mai luat două contestații….

BORZA MONICA ANGELA:  Care șe… care șefu? Mă duc încolo?

VIZIRU CIPRIAN SORIN: După aceea a rămas… au rămas două contestații de… Și la ambele trebuie expertiză.

BORZA MONICA ANGELA: Așa… Bun.

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Mă rog, și să ceară …[neinteligibil]… a ambelor …[neinteligibil]…

BORZA MONICA ANGELA:  A, pe șaptezeci și cât?

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Da, șaptezeci și trei.

BORZA MONICA ANGELA: Da.

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Ca să fie …[neinteligibil]… falimentu’. Nu scrie că face planu’.

BORZA MONICA ANGELA:  Plan la…[neinteligibil]… șefu.

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Face plan?

BORZA MONICA ANGELA: Face plan investitoru’.

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Păi, bun, 29 aprilie… Afișați tabelul pe 01 mai…

BORZA MONICA ANGELA:  Am înțeles.

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Și până pe 24 iunie completați planu’.

BORZA MONICA ANGELA: Am înțeles șefu.

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Se poate face asta, nu, în două luni?

BORZA MONICA ANGELA: Da. Bine.

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Da.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că dosarul despre care s-a purtat dialogul antemenționat este înregistrat la Tribunalul București sub nr. 24084/3/2013, este repartizat spre judecată completului C12 prezidat de către magistratul Viziru Ciprian Sorin și are ca obiect ”acțiune în anulare acte transfer proprietate”, formulată la data de 05.07.2013 de către ACTIV LICHIDATOR IPURL, societate administrată de către practicianul în insolvență Borza Monica Angela, împotriva SC MOZZART SPORTS BETS SRL și SC NOREPLY MOZZART SRL.

În această cauză, în data de 29.04.2014 a avut loc un termen de judecată, când s-a dispus amânarea pentru a se lua la cunoștință de raportul de expertiză, fixându-se termen pentru data de 24.06.2014.

După cum se observă, magistratul i-a dat indicații denunțătoarei cu privire la ceea ce trebuie să facă în dosar, respectiv să ceară expertiză și să formuleze, în temeiul art. 73 din Legea 85/2006 contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute în tabelul preliminar de creanţe ”Ca să fie …[neinteligibil]… falimentu”’, să afișeze tabelul preliminar al creanțelor pe ”1 mai” și ”până pe 24 iunie completați planu’”.

Conform celor stabilite, la termenul din data de 29.04.2014 s-a amânat cauza pentru a se lua la cunoștință de raportul de expertiză, următorul termen de judecată fiind stabilit de către judecătorul Viziru Ciprian Sorin pentru data de 24.06.2014, așa cum a convenit cu denunțătoarea la întrevederea din 16.04.2014.

Pentru ”ajutorul” dat, Borza Monica Angela i-a dat magistratului, cu titlu de mită, suma de 10.000 lei, ”pentru păstrarea unei relații profesionale bune”:

BORZA MONICA ANGELA: Îi spun la AMALIA: „Dom’le, eu știi câți am?”

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Parcă două mii cinci sute …[neinteligibil]… Lăsați, nu mai… Nu, haideți că nu …[neinteligibil]… conduce, la…

BORZA MONICA ANGELA: Îî!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: E bine. Și …[neinteligibil]…

BORZA MONICA ANGELA:  …[neinteligibil]…

VIZIRU CIPRIAN SORIN: …[neinteligibil]… Dați în lei.

BORZA MONICA ANGELA: Vă mai trebuie?

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Nu, nu, nu! Pânâ când vin banii. Peste două săptămâni.

BORZA MONICA ANGELA: Bine. Bine. Și-atunci …

Primirea banilor a fost confirmată de inculpatul Viziru Ciprian în data de 15.06.2014, cu ocazia unei alte întrevederi pe care a avut-o cu denunțătoarea, tot în autoturismul acesteia. Redăm mai jos pasaje relevante din dialog:

BORZA MONICA ANGELA: Ă… ă… Mi-a zis cineva că v-am der… că v-am… am…   eu am numărat banii acolo, la fereastră, la… când am dat, la trei… o sută de milioane. Și mi-a zis că m-a filmat când am numărat și când v-am dat eu o sută de milioane.

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Aoleu!

BORZA MONICA ANGELA:  Da!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Păi, stați, că nu… N-ați numărat nimic!

BORZA MONICA ANGELA:  Ba eu i-am numărat la fereastră!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Mamă! V-a spus cine, asta?

BORZA MONICA ANGELA: Băie… Mi-a zis… da’ nu știu dacă e adevărat sau nu e adevărat, dar eu sunt un pic …

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Dar cine… ă… V-a spus cineva din sistem sau… un prieten?

BORZA MONICA ANGELA:  Păi… un prieten!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Bun! Și ce rămâne de făcut? Ce trebuie făcut?

BORZA MONICA ANGELA:  Nu știu! Da’ nu știu!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Păi, stați puțin… ă…

BORZA MONICA ANGELA:  O să… O să-l mai întreb! O să-l … Eu am zis să… să vină azi pe la mine, să vorbesc cu el, știţi? Nu știu… Dar cine? Înseamnă că… acolo, la Tribunal, s-a… nu!

………………………………………………………………………………….

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Păi, stați, că nu e…! E adevărat? Adică, nu mai știu!

BORZA MONICA ANGELA:  Eu… eu… eu-s speriată!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Eu nu mai știu! De când oare?

BORZA MONICA ANGELA:  Da, da!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Da?

……………………………………………………………………………….

BORZA MONICA ANGELA:  Ă… Îl chem… îl chem… îl chem la mine și vorbesc cu el!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Da, chemați-l!

BORZA MONICA ANGELA:  Îl chem la mine și vorbesc cu el!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Aoleu! Când v-a spus asta? …[sesizează intenţia numitei BORZA MONICA ANGELA de a porni autoturismul]… Stați, stați pe loc! Unde mai mergem?

BORZA MONICA ANGELA: Ieri!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Cred că sunteţi agitată… nici n-aţi dormit!

BORZA MONICA ANGELA: Da, da, da!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: O să mă gândesc și eu de-acuma! Mamă!

BORZA MONICA ANGELA:  Hai, că vă duc, aşa…!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Da’ asta a fost acu’…

BORZA MONICA ANGELA:  Da!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Când s… dracu’? Juma’ de an, parcă, sau…! Nu mai știu! …[indică o stradă cu mâna]… Haideți, că eu am lăsat mașina acolo, pe străduța aia!

……………………………………………………………………………………

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Da! Eu mi-aduc aminte de număratul ăla, dar…

BORZA MONICA ANGELA:  Da! Nu știu! Eu… cred că eu sunt de vină… Mă rog, nu știu!

VIZIRU CIPRIAN SORIN [rosteşte pe un ton scăzut]: Mamă!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Înseamnă că e adevărat că… pentru… Cine, dracu’, știa asta?!

BORZA MONICA ANGELA: Nu știu! Nu știu, nu știu, nu știu! Nimic… Nu știu! Ceva e!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Păi, e ceva, că… nu știam decât… Numai noi doi ştiam… de căcatul ăsta!

BORZA MONICA ANGELA:  Ceva e! Ceva e, da’ nu știu ce! Pe mine…

VIZIRU CIPRIAN SORIN: E prieten, deci…  E prieten ăsta, care v-a spus? Sau…

BORZA MONICA ANGELA:  Eu știu?! Mai poți să… ă… E prieten! El… se zice că-i prieten!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: E prieten!? Adică, e prieten de mai mulți ani? E cunoscut sau e…?

…………………………………………………………………………………….

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Da’ v-a spus numele meu?

BORZA MONICA ANGELA:  Da!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Păi, de unde m-a… mă știe…? …[indică traseul]… La dreapta!

BORZA MONICA ANGELA:  Păi… probabil că au filmat! Eu de unde să…? Așa a zis,   c-a… e filmat!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Doamne…! Filmat!? Cu ce, dracu’, e filmat? Păi, e filmat cu camera Tribunalului, că altceva nu…!

BORZA MONICA ANGELA:  Nu știu! Nu… Nu știu! Nu știu!

[Timp de 20 secunde, interlocutorii discută cu privire la traficul rutier, după care continuă.] 

BORZA MONICA ANGELA:  Îl su… Eu îl chem la mine astăzi și…!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Îhm!

BORZA MONICA ANGELA:  Vă mai sun! Bine?

VIZIRU CIPRIAN SORIN [foloseşte o interjecţie care exprimă îngrijorarea]: Pfaa…!!!

BORZA MONICA ANGELA [a oprit autoturismul]: Nu, deci eu sunt foarte… Eu zi… eu chiar sunt speriată!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Da, am înţeles! …[neinteligibil]… o să lipsească zilele astea, că vine NELU de… ăla, din ITALIA şi… mă rog…! Da’ nu se poate, cum…

……………………………………………………………………………………

BORZA MONICA ANGELA:  O să-l sun eu, să vorbesc cu el în după-masa asta.

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Păi ce-o să-i spuneți? Că…!?

BORZA MONICA ANGELA:  Păi, să-l întreb, să văd detalii! Că nu vorbește, el nu vorbește prostii!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Bine, acuma să… Mă rog! Nu știu ce să spuneți acuma… Chiar nu… Să vedeți exact, fără să spuneți da sau nu!

BORZA MONICA ANGELA:  Să văd exact despre ce e vorba! Dacă pot să… Nu știu! Să văd! …[neinteligibil]…

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Da! Ă… …[oftează]… Mă rog, vorbiți și cu mine, da? După ce aflați. Imediat ce aflați!

BORZA MONICA ANGELA:  Da, da, da! Da! Vă sun!

VIZIRU CIPRIAN SORIN: Oricând sunt la dispoz…”. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.