STENOGRAME. Judecătorul lui Voiculescu, despre privatizarea ICA: “Aș lua și eu, să dea dracu’! 60 mil. euro să iei cu 100.000?!?”

Judecătorul Stan Mustață, trimis ieri în judecată pentru corupție, a făcut parte din completul de magistrați de la Curtea de Apel București care a judecat dosarul privatizării ICA şi avea de gând să-i dea o soluţie favorabilă lui “Felix”, deşi acesta este condamnat de prima instanţă la 5 ani de închisoare. Iniţial, magistratul a vrut să scape de dosar, pentru a proteja gruparea infracţională pe care o constituise, dar nu a reuşit. Mustaţă a discutat în mai multe rânduri cu complicii săi despre dosarul privatizări ICA, iar la un moment dat chiar a afirmat că şi el ar fi dispus să ia cu 100.000 euro bunuri de 60 milioane euro, cum a făcut-o fondatorul PC.

În rechizitoriul DNA prin care Stan Mustață a fost trimis în judecată apar interceptări ale convorbirilor purtate de judecător cu complicii săi, în care aceștia discută și despre dosarul ICA.

Astfel, în ziua de 24 aprilie 2014, în locuința Ion Boraciu a avut loc o nouă întâlnire, la care au participat Stan Mustață, Mariana Curea (grefieră la Curtea de Apel București) și Florian Alexandru.

La un moment dat, Stan Mustață și cei doi complici s-au retras în grupul sanitar al imobilului, unde au discutat despre dosarele în care urmau să ceară mită pentru a da soluții favorabile unor inculpați.

“Pantiş e omul meu, l-a pus Voiculescu”

“Inculpații au revenit în camera de zi și, la un moment dat, Stan Mustață a surprins o știre la televizor referitoare la dosarul privind privatizarea ICA: Î…! Uite-i omu’ meu! Uite-i omu’ meu PANTIȘ! PANTIȘ e omul meu! PANTIȘ e omul meu! L-a pus VOICULESCU! Păi, el a vândut aia… A vândut… A vândut… cum, ăla, cum îi spune? Bunuri de șaizeci de milioane…”, se arată în rechizitoriul DNA.

Stan Mustață le-a adus la cunoștință interlocutorilor săi și faptul că urmează să pronunțe o soluție în acest dosar și, mai mult, s-a antepronunțat:

“…[neinteligibil]… altul, tot de acolo! A.D.S. Exact în dosarul ăla e! Mă…. Uite, au negat că au fost constrânși să privatizeze ICA. Ăla-i ICA – Institutul Cercetări Alimentare. …[neinteligibil]… că se apropie pronunțarea mea. Marți am pronunțare, MARIANA știe! Da’ de ce nu dă martorul ăla care a zis clar: ‘Domnule, eu, când am scris că este furăciune, că e subevaluată…’ și l-au dat afară? Pe ăla de ce nu-l dă?

De ce? Pe ăla de ce nu-l dă? Un alt martor. L-au dat afară! Ăla era șef serviciu, nu era, mă… frecatores! Șef serviciu! I-a zis: ‘Ia fă-mi dumneata evaluare ca să trecem în… să privatizăm!’. Și ăla a făcut un: ‘Domne, e greșit ce s-a făcut acolo!’. Păi, cum să vinzi bunuri de șaizeci de milioane… Ai lua…? Aș lua și eu, să dea dracu’, aș împrumuta la toți! Cu o sută de mii? Cu o sută cinci mii! Deci, de șaptezeci de ori mai puțin! (…) Bă, tu auzi? Șaizeci de milioane să iei cu o sută de mii?'”.

Pe de altă parte, Ion Boraciu i-a sugerat judecătorului Stan Mustață să “scape” de dosarul penal privind pe Dan Voiculescu (“Tu nu poți să-i faci la dosarul ăla vânt, să nu-l mai ai?”), magistratul fiind în asentimentul interlocutorului său (“Păi, asta-i fac!”), iar grefiera Mariana Curea a adăugat: “Se abține și dacă i-o admite, a scăpat”.

Anchetatorii deţin interceptări cu discuţiile din 11 martie 2014, purtate în biroul lui Ion Boraciu de acesta cu Stan Mustață, Mariana Curea (grefieră la Curtea de Apel București), Florian Alexandru și Ciprian Moraru.

Gruparea criminală dorea să scape de dosar pentru a-şi proteja interesele

“Motivul determinant al solicitării inculpatului Boraciu Ion se regăsește în dorința de a proteja interesele grupării criminale din care făceau parte, membrii grupului devenind vulnerabili în eventualitatea în care judecătorul Mustață Stan ar fi fost obiectul atenției publice, prin judecarea unui dosar penal de interes public”, se arată în rechizitoriul DNA.

La 12 martie 2014, în biroul lui Ion Boraciu din Colentina are loc o nouă discuție despre dosarul lui Dan Voiculescu.

Astfel, Ion Boraciu i-a solicitat lui Stan Mustață detalii despre dosarul penal privind pe Dan Voiculescu: “…și de aia m-am… îi faci amânare… cerere, nu?”, “Cine-i număru’ unu acolo, tu sau…?”, iar judecătorul l-a lămurit că era el conducea completul de judecată (“Eu. Mă dau…(neinteligibil)…”).

Într-o altă discuție din data de 5 martie 2014, Ion Boraciu l-a sfătuit pe Stan Mustață ca, pe viitor, în vederea asigurării conspirativității convorbirilor telefonice și a întâlnirilor, să nu-l mai sune de pe telefonul personal: “Te rog frumos! Mai ai vreo nevoie de la servici, ia telefonu’ lu’ un jandarm”.

Astfel, pentru a explica de ce îi ceruse judecătorului să nu-și mai folosească telefonul personal, Ion Boraciu le-a explicat altor doi interlocutori că Stan Mustață era “vizat” în cadrul Curții de Apel București și că nu întâmplător dosarele lui Dan Voiculescu fuseseră repartizate la acesta și la celălalt membru al completului de apel, judecătorul Duță Florică, dialogul desfășurându-se în șoaptă:

“Nu ai cum…ăștia doi …[neinteligibil]… Ăștia sunt cei mai vizați judecători din Curtea de Apel. Chiar de …[neinteligibil]… Toate alde ăia, ăștia, le-a dat la alții și toți i le dau lu’ ăsta. …[neinteligibil]… Hm? Cu băiatul ăsta… dosarul ăsta. Cel mai greu dosar din justiția română…[neinteligibil]…”.

De asemenea, Ion Boraciu a demonstrat că deținea informații referitoare la cele două dosare penale ale lui Dan Voiculescu:

“Omul n-are nimic. …[neinteligibil]… gata …[neinteligibil]… n-are nimic…[neinteligibil]… Da, da. N-are omu’ nimic. E băgat forțat. Cum e și cu acuma, cu… cum l-a arestat p-ăla cu RCS RC… l-a luat și pe el și pe fii-sa! …[neinteligibil]… Păi, el fondatorul la …[neinteligibil]… și el pe acolo… S-a dus și el acolo, prostul. Și aicea la fel …[neinteligibil]… nici n-are treabă …[neinteligibil]… nici o problemă…[neinteligibil]… Zice că i-a zis lu’ Florin el: “Cumpără, mă, aia!” De-aia e luat. …[neinteligibil]… Păi, cu dovezi, deci…” inclusiv informații referitoare la pronunțarea instanței de apel: “…[neinteligibil]… poate așa, să lase să curgă până în decembrie Nici eu nu mai știu…[neinteligibil]…”. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.