Subofiţer MApN prins cu mita

Un subofiţer din cadrul Ministerului Apărării Naţionale a fost prins în flagrant de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov, în timp ce primea de la denunţător 300 de lei din cei 4.000 de lei pretinşi pentru a-i facilita transferul  la IPJ Timiş. Flagrantul a fost organizat sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti iar acţiunea a fost sprijinită de SRI şi de Serviciul Operaţii din cadrul DGA. Inculpatul Ş.V. a fost reţinut pentru 24 de ore şi este prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În fapt, în luna februarie a.c., lucrători de poliţie judiciară din cadrul DGA Bucureşti şi Ilfov au fost delegaţi să efectueze acte procedurale în dosarul în care Ş.V. este cercetat pentru trafic de influenţă, în urma denunţului unei persoane căreia inculpatul i-a pretins bani pentru a-i obţine transferul la altă unitate de poliţie.

Totodată, la data de 11 mai s-a înregistrat un nou denunţ împotriva subofiţerului MApN, formulat de altă persoană, pentru fapte similare, precizează DGA.

Flagrantul a avut loc în 16 iunie iar o zi mai târziu procurorul a emis o ordonanţă prin care s-a început urmărirea penală faţă de Ş.V. sub acuzaţia de săvârşire a a două infracțiuni de trafic de influență (prev. de art. 291, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen), astfel:

– a primit 300 de lei de la primul denunţător, din totalul de 4.000 lei pretinşi, căruia i-a promis că îşi va folosi influenţa pentru a obţine transferul la IPJ Timiş.

– a pretins de la al doilea denunţător suma de 10.000 lei, pentru a-şi folosi influenţa în vederea aprobării raportului de transfer la o altă unitate de poliţie din ţară.

Totodată, la aceeaşi dată s-a început urmărirea penală şi faţă de C.Ş., subofiţer la Gruparea de Jandarmi Mobila Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a făptuitorului, faptă pedepsită de Art. 269 CP, constând în aceea că a prezentat primului denunţător pe Ş.V. ca fiind o persoană cu relaţii la nivelul conducerii  instituţiei şi care ar putea să îi faciliteze transferul. 

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.