Trăşculescu a fost ARESTAT

Fostul deputat Alin Trăşculescu, acuzat că a pretins 200.000 de euro pentru a interveni pe lângă autorităţile vrâncene să atribuie contracte de investiţii unor societăţi, a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, joi la 15.40, când Tribunalul Bucureşti a admis cererea în acest sens formulată de procurorii anticorupţie. Mandatul de arestare a fost pus în executare în jurul orei 18.30, de ofiţerii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Procurorul DNA a invocat în faţa judecătorilor starea de spaimă a denunţătorului Mircea Alexandru Vintilescu, care a venit “îngrozit la DNA” să spună că “trebuie să returneze o şpagă unui deputat”, el anunţând şi Poliţia că recuperatorii l-au căutat acasă.

“Îndrăzneala infracţională a acestuia rezidă şi din tocmirea a două persoane, Puiu Corneliu şi Dudeac, care să-i asigure paza şi supravegherea întâlnirilor sale. (…) El a asigurat această pază inclusiv la sediul său de partid, unde la momentul final aştepta confirmarea primirii banilor de către Calotă”, a spus procurorul.

“Autoturismele DNA au fost luate în primire şi urmărite mai bine de şase ore de către oamenii angajaţi de Trăşculescu. (…) Doi martori au recunoscut până la acest moment că au fost instruiţi să depună mărturie mincinoasă şi inclusiv să falsifice documente pe care doreau să le depună chiar în acel moment la dosarul pe care îl instrumentau”, a adăugat procurorul.

Prezent în sala de judecată, Alin Trăşculescu  nu a dorit să dea nicio declaraţie în faţa instanţei, iar avocatul său a cerut instanţei o amânare, invocând vicii de procedură.

Fost deputat PDL, Alin Trăşculescu a demisionat din Parlament în 20 noiembrie, zi în care Camera Deputaţilor trebuia să voteze ridicarea imunităţii pentru ca acesta să fie arestat.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.