Tronsonul de autostradă Deva-Orăştie, deschis circulaţiei

După 2 ani şi un pic de lucrări, tronsonul de autostradă Deva-Orăştie, de 32,5 km, a fost deschis, joi, traficului auto, în prezenţa ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, care susţine că nu s-a înregistrat nicio întârziere, deşi termenul de finalizare prevăzut în contract era februarie. Investiţia, în valoare de 204 de milioane de euro, a fost finanţată prin Programul ISPA al Uniunii Europene. Valoarea fondurilor alocate de Comisia Europeană este de 113,73 milioane de euro, iar 90,3 milioane de euro reprezintă contribuţia Guvernului.

Construirea tronsonului de autostradă a fost câştigată la licitaţie de Asocierea Strabag SRL-Straco SRL.

Lucrările au fost uşor întârziate încă de la început, întrucât pe traseu s-a descoperit un cimitir din secolul al Xl-lea şi o fântână romană, astfel că a durat ceva până s-a finalizat operaţiunea de descărcare de sarcină arheologică.

Tronsonul Deva-Orăştie a fost împărţit în 2 secţiuni:

  • Simeria – Orăştie, cu termen de finalizare luna august 2012
  • Deva – Simeria, cu termen februarie 2013.

În decembrie 2012 a fost deschis circulaţiei tronsonul de 15 km dintre Deva şi Simeria, în avans cu două luni, iar atunci reprezentantul CNADNR şi cel al firmei austriace Strabag au dat asigurări că în 10 mai 2013 va fi gata întreaga rută a Autostrăzii Deva – Orăştie, deşi a doua secţiune, Simeria-Orăştie, ar fi trebuit finalizată încă din august 2012.

De acest termen promis în decembrie se leagă declaraţiile lui Dan Şova, la inaugurare: „Din câte ştiu, termenul de dare în folosinţă, 10 mai, s-a respectat. Din 10 mai am lăsat comisia de recepţie să verifice lucrările”.

Anul acesta în aprilie ar fi trebuit inauguraţi 142 km de autostradă, dar lucrările sunt întârziate pe celelalte tronsoane. Este vorba despre: lotul 4 de la Orăştie – Sibiu, plus loturile 1 şi 2 ale aceleiaşi autostrăzi, lotul 2 al Autostrăzii Nădlac-Arad şi lotul 1 Lugoj – Deva.

Ministrul delegat a spus că în luna august va mai fi inaugurat lotul 1 din sectorul  Orăştie-Sibiu şi apoi lotul 2 de pe tronsonul Nădlac-Arad. Restul, mai în toamnă.

“Sper să ajungem, aşa cum am promis, la 142 de kilometri de autostradă inauguraţi anul acesta”, a afirmat Şova.

La tronsonul Nădlac-Arad lucrările sunt în aer, deoarece patronul firmei care a câştigat licitaţia, Nelu Iordache de la Romstrade, este arestat din 2 decembrie 2012 pentru că a deturnat fondurile europene primite pentru construirea acestei secţiuni din Culoarul 4 Paneuropean, Nădlac-Constanţa.

Fără acvaplanare

Constructorii au precizat că stratul de uzură turnat pe carosabilul dintre Deva şi Orăştie este unul care permite evitarea fenomenului de acvaplanare.

Accesul pe sectorul de autostradă se face pe la podul din localitatea Şoimuş, pentru autovehiculele care vin de la Arad, şi la nodul rutier din Simeria Veche, la intersecţia cu DN 66 Simeria-Petroşani. De asemenea, autovehiculele care vin dinspre Alba Iulia spre Deva pot intra pe autostradă în zona localităţii Gelmar, înainte de Orăştie.

Pe sectorul de autostradă Deva-Orăştie a fost realizat cel mai lung pod rutier peste un curs de apă: podul peste râul Mureş, în zona localităţii Uroi, care măsoară 720 de metri lungime.

Tronsonul de autostradă Deva-Orăştie mai cuprinde 21 de poduri şi pasaje, pe o lungime de 18 km fiind amplasate panouri antifonice.

Autostrada va prelua traficul greu de pe DN7 Sibiu – Deva – Arad şi va funcţiona ca o centură ocolitoare a oraşelor Deva – Simeria şi Orăştie.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.