UPDATE 2! Udrea, înhățată de DNA

Elena Udrea a fost dusă cu mandat la DNA de procurorii anticorupție, astăzi la ora 11.00, pentru audiere într-un dosar despre care șeful Direcției, Laura Codruța Kovesi, nu a dat detalii. ”Este adevărat, a fost citată și este audiată într-un dosar mai vechi, despre care nu pot să vă spun nimic înainte de finalizarea audierii”, a precizat procurorul-șef al DNA, la intrarea în sediul instituției.

UPDATE ora 17.20: DNA anunță că a plasat-o pe Udrea sub control judiciar în dosarul Microsoft, pentru infracțiunile de spălare de bani și de fals în declarații de avere.

UPDATE ora 15.55: Elena Udrea a părăsit sediul DNA după aproape 5 ore, spunând că nu a fost audiată, ci a cerut termen să consulte dosarul, urmând să dea o declarație procurorilor.

„Am cerut să văd și eu dosarul, apoi voi da o declarație (procurorilor – n.r.). N-aș vrea să comentez, dosarul este în lucru, a venit avocatul, o să se ocupe el”, a declarat ea la ieșire. 

„Acuzațiile sunt legate de faptul că în declarația mea de avere din 2010 nu am scris că fostul meu soț nu mi-a spus despre niște bani despre care procurorii spun că provin din infracțiuni. Nu puteam să declar bunurile altei persoane, cel mai bine este să fie întrebat domnul Dorin Cocoș”, a adăugat ea.

Surse judiciare spun însă că Elena Udrea va fi pusă sub învinuire în dosarul Microsoft, deoarece s-a folosit de cele 10 milioane de euro obținuți drept șpagă de soțul ei, Dorin Cocoș, arestat preventiv din 29 octombrie 2014.

Legea spune că poți să nu-ți denunți soțul dacă știi de bani, dar comiți o infracțiune dacă te folosești de ei, iar Udrea a achiziționat împreună cu Cocoș mai multe imobile din acești bani, despre care acesta susține că provin dintr-un împrumut.

Cel mai probabil, protejata lui Traian Băsescu și candidata PMP la Președinția României va fi acuzată de fals în declarații și de spălare de bani.

În declarația de avere din 2010, Udrea nu a trecut cei 10 milioane de euro obținuți de Cocoș.

În perioada faptelor, Udrea a deținut funcția de ministru al Dezvoltării și Turismului (2009-2011). 

Acum se explică de ce fostul șef al statului nu s-a înscris în PMP, așa cum anunțase inițial, după încheierea celui de-al doilea mandat la Palatul Cotroceni.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.