Urmăriţi penal pentru contracte pe şpagă: preşedintele şi vicepreşedintele CJ Dolj, arhitectul-şef, şeful Serviciului Programe Europene şi doi directori de unităţi medicale

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au început urmărirea penală față de: ION PRIOTEASA, președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, pentru luare de mită și abuz în serviciu, în formă continuată; CRISTINEL-NICUȘOR-LEONARD IOVAN, vicepreședintele CJ Dolj, pentru abuz în serviciu, în formă continuată; DAN-RADU-ILIE PAPPA, șeful Serviciului Urbanism din cadrul CJ Dolj și architect-șef, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, în formă continuată; ILEANA MĂJINĂ, șeful Serviciului Programe Europene, LUIZA-CONSTANȚA TULITU, director al directorul unității Medico-Sociale Bechet, şi ILEANA MĂRICUȚOIU director al Spitalului Dăbuleni, toate trei pentru luare de mită și abuz în serviciu, în formă continuată.

Din Rezoluția de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date și indicii potrivit cărora, în perioada 2012 – 2013, învinuitul Prioteasa Ion, ca președinte al CJ Dolj, uzând de autoritatea cu care a fost învestit și beneficiind de sprijinul funcționarilor publici din instituția respectivă pe care acesta i-a numit în funcțiile respective, a intervenit în procedurile de atribuire a unor contracte, direcționându-le către firmele agreate, în schimbul unui „comision” din valoarea contractelor, informează, marţi, DNA.

Concret, învinuiții Prioteasa, Iovan și Pappa au crea condiții tehnice și organizatorice favorizante în aşa fel încât contractele privind modernizarea Aeroportului Craiova și cel privind „Proiectarea și execuția punctului de operare aeromedicală SMURD” să fie atribuite unor firme agreate, aceleași în cazul celor două contracte. Folosindu-și autoritatea, Prioteasa i-a interzis șefului Biroului audit al CJ Dolj să consemneze într-un document oficial aspectele deficitare rezultate în urma unui control derulat în octombrie 2012, arată procurorii.

Câştigător de pe locul 10

În schimbul susținerii la atribuirea lucrărilor din cadrul proiectului „Consolidare, restaurare Palatul Jean Mihail – Muzeul de Artă Craiova” (proiect realizat, în parte, din fonduri europene), Prioteasa Ion a primit o sumă de bani de la unul din acționarii firmei beneficiare.

În desfășurarea acestor activități, Prioteasa a colaborat cu învinuita Măjină Ileana, șeful Serviciului Programe Europene. Aceasta a făcut demersuri pentru interpunerea unei anumite firme în cadrul contractului de achiziție a serviciilor de proiectare aferente obiectivului „Centrul de coordonare și conducere a intervenției în caz de dezastre în regiunea transfrontalieră”, percepând în schimb o cotă procentuală din valoarea contractului de referință. Contractul de lucrări a fost direcționat către firma agreată ca urmare a identificării unor criterii de descalificare a ofertelor depuse de alte societăți comerciale interesate, în contextul în care, inițial, oferta firmei favorizate a fost clasată pe locul al zecelea.

“Din dispoziția președintelui CJ Dolj, Pappa Dan Radu Ilie și Iovan Cristinel Nicușor Leonard, au acționat în vederea interpunerii unei anumite firme în cadrul activităților de proiectare premergătoare aprobării finanțării proiectului „Centrul Cultural Brâncuși – centrul turistic interactiv”. Astfel, ultimii doi menționați au procedat la refacerea (prin antedatare) a unei note justificative”, mai arată procurorii.

Plăţi nejustificate

În scopul obținerii unor avantaje, Prioteasa, Pappa și Iovan au atribuit unei anumite firme serviciile de proiectare aferente unui contract având ca obiect construirea unui corp administrativ la Unitatea medico socială (UMS) Bechet. Acest fapt s-a realizat și în urma intervenției lui Pappa, susținută de Iovan la nivelul directorului UMS Bechet, învinuita Tulitu. Pe segmentul derulării execuției, aceasta din urmă a aprobat și a avizat plăți nejustificate solicitate de către constructor, precizează anchetatorii anticorupţie.

Prioteasa și Măjină, în înțelegere cu reprezentantul unei societăți comerciale, “au acționat pentru promovarea intereselor respectivei societăți, în detrimentul obiectivelor circumscrise proiectului „Reabilitare, modernizare și echipare a ambulatoriului de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova””.

Materiale de construcţii la preţuri supraevaluate, de la firme de casă

“Există indicii temeinice potrivit cărora, în schimbul favorizării societății respective, învinuita Ileana Măjină a convenit cu reprezentanții firmei ca aceștia să achiziționeze, la prețuri supraevaluate, materiale de construcții necesare executării lucrărilor, de la anumiți furnizori la care învinuita avea un interes”, au constatat procurorii.

Din dispoziția lui Prioteasa, în proiectul „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Dolj”, derulat în cadrul POS-Mediu, Iovan și Măjină au făcut demersuri în sensul atribuirii unor contracte către firme aflate în sfera de influență a conducerii CJ Dolj. “Există indicii în sensul că, în schimbul sprijinului acordat de funcționarii publici din cadrul C.J. Dolj, învinuiții Ion Prioteasa și Ileana Măjină au primit o sumă de bani de la o persoana interesată”, se arată în comunicatul DNA.

Contract fragmentat în 14, pentru evitarea licitaţiei

La Spitalul Orășenesc „Așezăminte Brâncovenești” Dăbuleni, Secția Bechet, la solicitarea expresă a lui Prioteasa, directorul unității sanitare, Maricuțoiu Ileana, a înlesnit atribuirea directă a 14 contracte de prestări servicii unei anumite firme, prin „fragmentarea” lucrărilor, pentru a se justifica procedura de achiziție directă.

Procurorii susţin că există indicii că o parte a veniturilor realizate de societatea respectivă i-a revenit președintelui CJ Dolj.

Totodată, în perioada 1 februarie – 7 august 2013, firmele controlate de o persoană apropiată de președintele CJ Dolj au adjudecat, prin achiziție directă, o serie de contracte de lucrări la Școala specială „Sfântul Vasile”, la Spitalul Orășenesc „Așezămintele Brâncovenești” Dăbuleni, la Spitalul Orășenesc Filiași, la Școala specială „Sfântul Mina”.

“În schimbul favorizării anumitor firme în cadrul procedurilor de atribuire și executare de lucrări publice, la data de 29.08.2013, Tulitu Luiza-Constanța a primit suma de 10.000 de euro, iar la data de 08.10.2013 Măricuțoiu Ileana a primit 20.000 de lei”, se adaugă în comunicat.

Învinuiților li s-au adus la cunoștință acuzațiile. În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte personae, mai precizează DNA.

Amintim că, în 11 decembrie, procurorii DNA au percheziţionat birourile inculpaţilor din sediul CJ Dolj, dar şi domiciliile acestora.

Ion Prioteasa se află la al treilea mandat d epreşedinte al CJ Dolj şi a deţinut şi calitatea de președinte al PSD până în luna aprilie, când a demisionat.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.