Vâlcov a DEMISIONAT dar Ponta îl mai ține „să termine Codul Fiscal”

Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, și-a înaintat astăzi demisia, după apariția în presă a probelor deținute de anchetatori potrivit cărora acesta a primit șpagă 2 milioane de euro în pungi de plastic și a intervenit în activitatea de control a ANAF, instituție în subordina lui directă, astfel încât Direcția Antifraudă să nu controleze firmele care îi dădeau lui „comision” 20% din banii publici primiți pentru contractele încheiate cu Primăria Slatina.

“Am discutat astăzi la prânz cu domnul Vâlcov care bineînțeles că mi-a înaintat demisia domniei sale. Am vorbit după aceea și cu președintele”, a declarat Victor Ponta, în această seară, la televiziunea prietenului său Sebi Ghiță, România TV.

Ieri, Ponta își declara susținerea totală față de Vâlcov și excludea varianta demiterii acestuia, chiar și după ce procurorii DNA i-au reținut pe primarul de Slatina, Minel Prima, și pe fostul șofer al lui Vâlcov, Lucian Petruț Șușală, acum directorul SC Imobiliare Consloc SRL, firmă administrată de Primăria Slatina.

„Cel mai important proiect al Guvernului în anul 2015 este Codul Fiscal (la care Darius Vâlcov a avut și va continua să aibă un rol determinant !). Vreau să asigur pe toată lumea că acest proiect merge mai departe, cu orice preț și în orice conjunctură politică ! Dezvoltarea economică a țării este direct legată de adoptarea și implementarea acestui nou Cod – posibilă datorită muncii oamenilor din această țară și rezultatelor guvernării din 2012-2015!”, a scris Ponta ieri dimineață pe pagina sa de Facebook.

Tot ieri, nici Vâlcov nu avea de gând să demisioneze din Guvern.

Astăzi însă, întrebat dacă a acceptat demisia lui Vâlcov, Ponta a spus că da, însă a insistat că îl mai ține ministru două-trei zile, probabil până la ședința de miercuri a Guvernului: „Aștept de la domnul Vâlcov, care a avut un rol important și pozitiv, ca în zilele următoare să termine proiectul de Cod Fiscal, iar imediat o să mă gândesc la cel care va fi numit și îi voi înainta propunerea președintelui”.

“Vreau să propun pe cineva care să ducă mai departe, la nivelul la care a dus Darius Vâlcov, adică foarte înalt, proiecte importante”, a adăugat premierul.

Iohannis s-a înfoiat

Ce nu spune Ponta este că președintele Iohannis i-a cerut să demareze procedura de revocare din funcție a lui Vâlcov.

“Având în vedere că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de ministrul Finanțelor, domnul Darius Vâlcov, m-aș fi așteptat ca domnul Vâlcov să demisioneze din funcție, înțelegând că afectează activitatea și credibilitatea guvernului, ceea ce nu s-a întâmplat. În această situație, solicit premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcția de ministru al Finanțelor a domnului Darius Vâlcov”, se arată în mesajul transmis de șeful statului astăzi la ora 18.00.

După Băsescu

Reacția lui Iohannis vine însă la 20 de ore după ce fostul președinte Traian Băsescu i-a avertizat de aseară atât pe el, cât și pe Ponta, pe pagina sa Facebook:

“Domnule Preşedinte Iohannis,

Domnule Prim Ministru Ponta,

Ştiu că este weekend, dar ministrul de finanţe al României a fost pus sub învinuire pentru presupuse fapte de corupţie (nu spun că este vinovat).

Vă rog înţelegeţi că orice oră întîrziere în remanierea ministrului de finanţe Vâlcov are efecte grave de credibilitate politică în exterior, pe pieţele financiare dar şi pe cursul de schimb.

Faceţi remanierea domnului Vâlcov înainte de ziua de luni (am sperat că o faceţi azi).

PS: Dacă era vorba de ministrul de la cultură, mediu, transporturi, tineret şi sport poate mai puteaţi aştepta până luni”, a scris Traian Băsescu.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.