Valentin Preda, urmărit penal alături de un ofiţer DNA pentru divulgarea de secrete de stat din dosare penale

După 12 ore de audieri, Valentin Preda a fost lăsat să plece acasă, dar nu are voie să părăsească localitatea. El este urmărit penal în acelaşi dosar în care este pus sub acuzare un ofiţer de poliţie judiciară din cadrul DNA, Dan Emil Manolachi, şi el cu interzicere de a părăsi localitatea. Pe scurt, Manolachi i-a transmis lui Preda informaţii din dosare penale, iar fostul secretar de stat le-a valorificat. Când a plecat de la DNA, Preda a declarat că este învinuit de deţinerea de documente cu caracter special. DNA informează, într-un comunicat remis marţi, cu puţin înainte de ora 23.00, despre ce este, de fapt, vorba.  

Putem doar bănui că Preda şi-a ajutat colegii de partid cu informaţii din dosarele de corupţie pe care le au la DNA. Aşa se explică de ce PSD Constanţa, condus de Radu Mazăre, şi el cu dosar (plus unul mai nou după referendum), a sărit ca ars când Preda a fost ridicat de ofiţerii anticorupţie.

Liviu Dragnea, şi el cu dosar penal pentru fraude la la referendum, nu putea să îi ia apărarea lui Preda, că doar la el se ducea cu cele două plicuri pe care le avea când a fost ridicat de anchetatori.

Potrivit DNA, Valentin Preda este acuzat de complicitate la folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informaţii în legatură cu fapte de corupţie şi infracţiunea de deţinere, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document ce constituie secret de stat.

Emil Dan Manolachi este acuzat de folosire, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informaţii, infracţiunea de divulgare a secretului care periclitează siguranţa statului şi infracţiunea de favorizare a infractorului în legatură cu fapte de corupţie.

Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există indicii temeinice că în perioada noiembrie 2012-18 februarie 2013, învinuitul Manolachi, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară angajat la DNA, a transmis unor persoane neautorizate informaţii confidenţiale şi date care constituie secrete de stat din dosare penale la care avea acces în virtutea atribuţiilor de serviciu, în acest fel zădărnicind cursul unor anchete penale aflate în instrumentare la DNA.

“În acelaşi interval de timp, cu ajutorul lui Manolachi, învinuitul Preda, secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a beneficiat de o serie de informaţii confidenţiale şi secrete de stat conţinute în dosare penale aflate în instrumentare la DNA, pe care le-a valorificat în scop personal sau în folosul unor alte persoane din anturajul sau“, se arată în comunicat.
Citarea cu mandat de aducere a învinuitului Valentin Preda, susţine sursa citată, s-a făcut conform prevederilor art. 183 alin. 2 Cod de procedură penală, în interesul bunei derulări a anchetei penale.

Amintim că Valentin Răducu Preda a fost demis de premierul Victor Ponta din funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor imediat după ce acesta  a fost ridicat de procurorii anticorupţie din faţa sediului Ministerului Dezvoltării, unde se ducea cu două plicuri maro în mână.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.