Voiculescu mai ciupeşte o amânare în dosarul ICA

Tribunalul Bucureşti a amânat, marţi, pentru 5 aprilie dosarul privatizării frauduloase a Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA), în care unul dintre inculpaţi este liderul conservator Dan Voiculescu, acuzat de corupţie. Motivul amânării este faptul că Viorica Dinu, judecătoarea care s-a ocupat de acest dosar, a fost arestată săptămâna trecută pentru corupţie, astfel încât dosarul va trebui repartizat unui alt judecător. Fostul senator Dan Voiculescu nu s-a prezentat la proces, el fiind reprezentat de avocaţi.

Tot marţi, instanţa a luat act că unul dintre inculpaţi, Gheorghe Domnişoru, a decedat, astfel încât trebuie îndeplinite procedurile în vederea introducerii în dosar a soţiei acestuia, în eventualitatea în care judecătorii vor decide că trebuie plătite daune de familie către părţile civile.

Dosarul privatizării ICA a fost mutat de două ori de la instanţa supremă la Tribunalul Bucureşti, după ce Voiculescu a demisionat din funcţia de senator. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.