VOLVO TRUCKS – Tehnică în slujba buzunarului tău

Reducerea costurilor legate de combustibil şi de utilizarea vehiculului în sine poate părea, la prima vedere, un concept extrem de complex, mai ales când ne gândim la cât de mult efort investesc fabricanţii de vehicule comerciale în dezvoltarea unor sisteme şi echipamente de natură să aibă grijă de bugetele clienţilor lor. Dar tocmai aceasta este şi ideea: sisteme complexe care să simplifice activitatea utilizatorilor.

Volvo Trucks se bucură deja de o amplă recunoaştere în rândul cărăuşilor ca fiind un partener de încredere în activitatea lor de zi cu zi şi un adevărat inovator atât în privinţa tehnologiilor, cât şi a serviciilor pe care le oferă clienţilor săi. Astfel, printre iniţiativele constructorului suedez se numără şi gruparea celor mai eficiente opţiuni de reducere a consumului de combustibil în două pachete concentrate exact pe cele două componente amintite: vehicul şi servicii. Împreună, acestea pot genera o reducere a consumului de carburant de până la 11%. Iar în acest context luăm ca exemplu modelul Volvo FH, destinat transportului de lungă distanţă. Pachetul de opţiuni pentru vehicul privind reducerea consumului de combustibil, dedicat transportului de cursă lungă, include I-See cu I-Cruise, sistem de oprire a motorului la ralanti, alternator de 24 V, 150 A sau compresor de aer decuplabil, de 900 litri/minut. Pachetul de servicii pentru reducerea consumului de combustibil, dedicat transportului de lungă distanţă, presupune un serviciu de Consiliere combustibil, pachetul Dynafleet Fuel and Environment şi cursuri de instruire pentru şoferi în vederea unei conduceri eficiente.

Tradiţie… şi inovaţie

Unul dintre sistemele cheie care contribuie la reducerea consumului de combustibil este sistemul automatizat de schimbare a vitezelor I-Shift. Sub aspectul acestui adevărat simbol al excelenţei pentru transmisiile moderne, se ascunde un tradiţional schimbător de viteze manual, nesincronizat. Secretul constă în unitatea electronică de comandă inteligentă, care asigură controlul sistemului pneumatic ce gestionează ambreiajul şi schimbarea treptelor de viteză. Primind permanent informaţii despre viteza, acceleraţia, greutatea vehiculului, înclinarea drumului, cuplul motor şi altele, poate realiza fiecare schimbare a treptelor de viteză cu precizie maximă. De asemenea, comunică şi cu motorul, care reglează, la rândul său, turaţiile şi efectul de frână de motor, pentru o schimbare rapidă şi confortabilă a treptelor de viteză. Dar nu numai atât. I-Shift contribuie la confortul în conducere şi reduce stress-ul la volan, iar dacă şoferul doreşte, totuşi, să se implice mai mult, butoanele de pe selectorul treptelor de viteză permit şi schimbarea manuală a acestora. Este disponibilă şi o funcţie I-Roll, utilizată la rularea în pantă, care decuplează în mod automat motorul, pentru a folosi inerţia autocamionului în locul combustibilului, având ca rezultat o reducere a consumului de combustibil de până la 2%. Volvo Trucks oferă, de asemenea, mai multe tipuri de software, care permit personalizarea I-Shift potrivit condiţiilor de rulare ale clienţilor din diferite domenii: distribuţie şi construcţii, transport de cursă lungă – focalizat pe economie de combustibil, transport de cursă lungă cu I-See sau transport de mare tonaj.

O memorie de elefant

Combinând I-Shift cu GPS şi cu un sistem inteligent de control al vitezei de croazieră, Volvo Trucks a obţinut sistemul I-See, care învaţă topografia drumului şi o stochează într-o bază de date centralizată. În timpul conducerii, acesta utilizează în mod automat informaţiile cunoscute, potenţialul de reducere a consumului de combustibil fiind de până la 5% pe parcursul unui ciclu de deplasare (atunci când pilotul automat I-Cruise este cuplat pe întregul parcurs). I-See nu se bazează pe hărţi, ci memorează pantele efective, iar noua versiune le stochează într-o bază de date pe care celelalte autocamioane o pot utiliza gratuit. Dacă s-a deplasat cineva pe respectiva rută în trecut, I-See poate descărca datele şi poate începe să economisească imediat combustibil.

Atunci când I-See ştie că urmează o rampă, permite sporirea vitezei, până aproape de limita superioară, pentru a prinde inerţie. Autocamionul poate rămâne mai mult timp într-o treaptă superioară. La urcare, I-See îşi utilizează informaţiile stocate pentru a evita schimbarea nedorită a vitezelor, până în vârful rampei, urcarea realizându-se fără a irosi combustibil într o treaptă inferioară. În vârful rampei, înainte de coborâre, sistemul împiedică autocamionul să accelereze în mod inutil. Apoi, exact înainte de coastă, lanţul cinematic se decuplează temporar, permiţând rularea liberă a autocamionului. Acest lucru economiseşte energie şi reduce la minimum necesitatea de frânare. În fine, I-See ştie când se termină o pantă. Prin urmare, atunci când se prinde viteză la coborâre, poate cupla din timp frâna de motor – în loc să frâneze brusc la sfârşit – pentru a se pregăti pentru topografia următoare: dacă o pantă este urmată imediat de o rampă, sistemul permite autocamionului să ruleze, să prindă viteză şi inerţie, pentru a urca fără a folosi puterea motorului.

Curentul creşte consumul

Volvo Trucks atrage atenţia, de asemenea, asupra importanţei aerodinamicii pentru reducerea consumului de combustibil. Diferenţa dintre utilizarea unui sistem pentru curenţii de aer şi lipsa acestuia este echivalentă cu un consum de combustibil cu 8% mai mare pentru un autotractor de 44 tone ce efectuează transporturi de cursă lungă. Diferenţa dintre utilizarea unui sistem aerodinamic complet şi utilizarea unui spoiler de plafon este echivalentă cu un consum de combustibil cu 5% mai mare. Importantă este şi reglarea corectă a deflectoarelor. Dacă deflectorul de aer al unui autocamion de cursă lungă este montat cu 100 mm prea jos, acest lucru poate spori consumul de combustibil cu 3%, iar dacă este montat cu 100 mm prea sus, cu 1,5%. Aşadar, acestea sunt, pe scurt, câteva dintre sistemele pe care Volvo Trucks le pune la dispoziţia clienţilor săi pentru un grad cât mai înalt de eficienţă. Aşteptăm cu interes dezvoltările următoare, fiindu-ne cunoscut faptul că, pentru Volvo, viitorul… a început deja ieri.

Volvo FH – dotări pentru optimizarea consumului de combustibil

– Program I-Shift Economie de Combustibil

– Eco Stop: oprire motor după 3 minute de mers la ralanti

– I-See inclusiv I-Cruise

– răcitor ulei

– compresor de aer cu 2 cilindri, debit max. 900 l/min.

– alternator 12 V, 110-150 A

– deflectoare de aer pentru şasiu

– deflector de aer pe cabină

– deflector aer lateral spate cabină

– capace roţi

 

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.