ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Aviație electrică

Data:

În Germania, H2FLY, o companie care dezvoltă sisteme cu pile de combustibil cu hidrogen pentru avioane, a anunțat construirea unei Centru de excelență. Instalația urmează să fie situată pe aeroportul din Stuttgart și este programată să se deschidă la sfârșitul anului 2024. Noua hală pentru aeronavele pe bază de hidrogen va fi construită special pentru dezvoltarea și testarea sistemelor de propulsie hidrogen-electrice pentru aviația de pasageri. Landul Baden-Württemberg sprijină proiectul cu 5,5 milioane de euro.

Cu așa ceva am putea calatori în doi ani

H2FLY și Flughafen Stuttgart GmbH doresc să ofere partenerilor lor oportunitatea de a cerceta și dezvolta concepte inovatoare în domeniul aviației cu propulsie hidrogen-electrice, pentru teste la sol și în aer, chiar în mediul aeroportului. Compania susține că, judecând după progresul actual, în doar câțiva ani, „aeronavele electrice cu hidrogen ar trebui să poată transporta 40 de pasageri pe distanțe de până la 2.000 km”, ceea ce este suficient de departe pentru a conecta toate țările din Europa, dar și din Europa către continentele din jur.

Dan ATHANASIU

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Oana Gheorghiu: CFR Marfă își va declara falimentul până pe 31 mai

Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, într-o conferință de presă...

Platformă unică pentru gestionarea lucrătorilor străini, în România

Guvernul va gestiona printr-o platformă unică, în mod „transparent,...

Conferința anuală ARILOG – logistică & supply chain: The Innovation Paradox

ARILOG – Asociația Română de Logistică organizează ediția 22...

Piața muncii, în T1

Pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online...

CASCO – despăgubiri de 7 milioane de lei, plătite zilnic în 2025

Despăgubirile plătite de asigurători în baza polițelor facultative CASCO...

Ministrul Transporturilor: „Pregătim o modificare esențială a e-Mobility RO”

„Pregătim o modificare esențială a schemei de ajutor de...

MS Projects se extinde la Chișinău

Compania românească MS Projects, specializată în transporturi agabaritice și...