Constructorul naval australian Incat a efectuat testele inițiale la Hobart pentru ceea ce susține a fi cel mai mare feribot electric cu baterii din lume, numit Hull 096.

O serie de teste vor urma înainte ca feribotul electric să plece spre America de Sud în lunile următoare.
Feribotul electric cu baterii, lung de 130 de metri, este construit pentru compania de transport maritim sud-americană Buquebus și urmează să opereze între Argentina și Uruguay începând de anul viitor.
Incat Tasmania a primit comanda pentru Hull 096 în vara anului 2023; feribotul a fost lansat la apă în luna mai a acestui an.
Primul test operațional major a fost acum finalizat.
Nava electrică construită din aluminiu, denumită „Incat Hull 096”, are o capacitate de 2.100 de pasageri și echipaj, plus 225 de mașini.
De asemenea, dispune de un magazin duty-free care se întinde pe peste 2.000 mp.
Feribotul va opera pe Rio de la Plata și este echipat cu o cocă asemănătoare unui catamaran.
Feribotul RoPax (o abreviere de la „Roll On, Roll Off” pentru vehicule și marfă și „Pax” pentru pasageri) este construit în Australia pentru a fi utilizat în America de Sud.
Acesta beneficiază de o contribuție-cheie europeană. Sistemul de propulsie este furnizat de grupul tehnologic finlandez Wärtsilä. Iar bateriile, cu o capacitate totală de 40 MWh, sunt furnizate de specialistul norvegian în stocarea energiei, Corvus Energy.
Încât subliniază faptul că sistemul de stocare a energiei este de patru ori mai mare decât orice sistem de baterii construit și instalat vreodată pentru transportul maritim oriunde în lume.
Dan ATHANASIU
dan.athanasiu@ziuacargo.ro









