Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) face un nou pas spre energie „verde”, la Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni, care va avea un parc fotovoltaic. A fost lansată, luna trecută, procedura de achiziție pentru serviciile de supervizare a proiectului de instalare a panourilor fotovoltaice, cu termenul-limită pentru depunerea ofertelor data de 4 mai.

Durata totală a proiectului este de 60 de luni, din care 18 sunt alocate proiectării și execuției. Investiția, a cărei valoare este estimată la 1,21 de milioane de lei, face parte dintr-un proiect amplu, finanțat prin Fondul pentru Modernizare, cu o valoare totală de peste 213 milioane de lei.
„Construirea acestui parc fotovoltaic reprezintă un pas esențial în procesul de modernizare a Aeroportului Internațional «Henri Coandă». Investițiile în producerea de energie din surse regenerabile contribuie direct la creșterea autonomiei energetice a aeroportului, diminuarea costurilor de operare, integrarea într-un sistem complex de monitorizare și control, reducând, totodată, impactul asupra mediului”, a precizat Bogdan Mîndrescu, director general CNAB.

Stații ultrarapide de încărcare
Totodată, șapte stații de încărcare ultra-rapidă pentru vehicule electrice vor fi disponibile pentru pasageri, la Aeroportul Henri Coandă. Acestea vor fi instalate în parcarea din proximitatea Terminalului Plecări, până la 29 iunie, conform contractului încheiat cu PPC Blue România, compania care a câștigat licitația.
Fiecare dintre stații va avea două puncte de încărcare, deservind un total de 14 puncte de reîncărcare. Puterea totală instalată va fi de 1,4 MW, cu o putere absorbită de 1,2 MW, oferind utilizatorilor de mașini electrice servicii moderne, rapide și ușor de accesat.
Demersul de a aduce tehnologie de ultimă generație la Aeroportul „Henri Coandă” răspunde direct nevoilor unui număr tot mai mare de pasageri care utilizează autovehicule electrice și își doresc servicii eficiente, accesibile și prietenoase cu mediul, conform reprezentanților CNAB. Inițiativa face parte din programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare și de reducere a amprentei de carbon, prin încurajarea mobilității sustenabile și diversificarea serviciilor oferite la standarde ridicate de calitate.

Stație ITP proprie
O altă noutate, la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București, este deschiderea propriei stații ITP, autorizate de Registrul auto Român (RAR). Aceasta este disponibilă pentru autovehiculele pasagerilor, mașinile angajaților, autospecialele și echipamentele de aerodrom.
Stația ITP se află în Hala Auto a aeroportului, cu acces semnalizat din DN1. Tarifele sunt avantajoase – printre cele mai mici din zonă, potrivit reprezentanților CNAB

12 oferte pentru modernizarea Pistei 1
Mari firme internaționale de construcții și inginerie au depus 12 oferte pentru modernizarea Pistei nr. 1 de decolare/aterizare a Aeroportului „Henri Coandă”. Acesta este cel mai mare proiect de investiții din istoria aerogării, reprezentând, în opinia reprezentanților CNAB, „un pas major pentru dezvoltarea infrastructurii aeronautice din România”. Ultima modernizare capitală a pistei a avut loc în anul 1994.
Proiectul presupune refacerea completă a Pistei 08R-26L, construirea a cinci noi căi de rulare, modernizarea celor două căi existente, înlocuirea integrală a sistemelor de balizaj, a rețelelor de cabluri subterane. Câștigătorul licitației va avea la dispoziție nouă luni pentru proiectare și 16 luni pentru execuția lucrărilor.
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro










