Țara Galilor a lansat un studiu prin care compară vehiculele de colectare a deșeurilor cu propulsie pe bază de hidrogen și cele electrice pe bază de baterii.

Demonstrația din Țăra Galilor va strânge date din viața reală de exploatare privind consumul de energie, autonomia și performanța operațională pentru a sprijini deciziile viitoare privind flotele municipale cu emisii zero.
Proiectul este susținut cu peste 420.000 de lire sterline de către Guvernul Țării Galilor prin programele sale de Inovare Climatică și Economie Circulară și este coordonat de Regiunea Capitalei Cardiff, un parteneriat regional al zece autorități locale din sud-estul Țării Galilor.
Inginerii și administratorii de flote vor analiza consumul de energie, autonomia vehiculelor, performanța operațională și adecvarea tehnologiilor pentru diferite rute și terenuri.
Potrivit oficialilor de la Cardiff, scopul este de a genera informații din lumea reală care pot sprijini deciziile de investiții privind vehiculele grele cu emisii zero.
Guvernul Țării Galilor consideră studiul ca parte a strategiei sale mai ample de reducere a emisiilor în sectoarele dificil de decarbonizat.
Autoritățile locale implicate în proiect au subliniat, de asemenea, potențialul vehiculelor cu emisii zero în serviciile municipale.
Dan ATHANASIU
dan.athanasiu@ziuacargo.ro








