HANKOOK DL10+ e-cube max

Hankook propune pieței românești un model de anvelopă de tracțiune, premium, dedicată distanțelor lungi. Aceasta se numește DL10+ și este parte din generația de anvelope e-cube.

E-cube reprezintă „formula“ prin care Hankook își manifestă atenția față de mediul înconjurător, de consumul de combustibil și de productivitate.

Filosofia anvelopei premium de la Hankook

Cei care au proiectat această anvelopă au avut în vedere toate nevoile pieței. Astfel, umerii anvelopei sunt formați din blocuri inovative, cu spații optimizate pentru a preveni uzura neregulată și pentru a oferi performanțe excelente în tracțiune. Șanțurile proiectate 3D ajută la creșterea duratei de viață și a numărului de kilometri ce pot fi parcurși, prin îmbunătățirea aderenței și a tracțiunii. Spațiile dintre „blocurile“ de cauciuc aflate pe suprafața de rulare oferă o foarte bună respingere a pietrelor întâlnite pe carosabil. Reținerea pietrelor poate încetini mișcarea acestor blocuri, fapt ce influențează major rezistența la rulare a anvelopei.

Clasificare europeană

Conform sistemului de etichetare a anvelopelor la nivel european, acest model de anvelopă a primit clasificarea C în ceea ce privește consumul de combustibil și tot calificativul C pentru nivelul de aderență și de frânare la rularea pe carosabil ud. Cel de-al treilea indice specificat pe eticheta europeană se referă la nivelul de zgomot produs de rulajul anvelopei, în cazul modelului prezentat, DL10+ e-cube max, acesta ajunge la 75 decibeli. Nivelul de zgomot este influențat în mare parte și de profilul anvelopei, iar în această situație discutăm de o anvelopă dedicată timpului rece, având indicativul M+S.

Tehnologiile Hankook

„K“ din Kontrol Technology înseamnă „Kinetic“ sau mișcare. Această mișcare reprezintă filosofia tehnologiei folosite la anvelopele Hankook. Mișcarea anvelopei poate controla interacțiunea dintre șofer și vehicul, între vehicul și drum, și între drum și șofer. În plus, aceasta reprezintă principiul de tehnologie de control al performanțelor, astfel încât elemente ce țin de rulaj, manipulare, putere, stabilitate, sau de mediu ar putea fi aplicate în mod optim pentru beneficiul clientului.

Totodată, anvelopa beneficiază și de o nouă tehnologie în ceea ce privește straturile ce compun anvelopa, între cele clasice, făcându-și loc și o „curea de oțel“, grație acesteia crescând rezistența la încărcare, oferind mai multă durabilitate. Pentru a aduce îmbunătățiri și pe partea de consum de combustibil, inginerii ce au proiectat această anvelopă au conceput o structură specială de carbon, la nivel molecular, ce au îmbunătățit cifrele obținute în teste. Concret, vorbim de o creștere a eficienței cu 8 procente, dar și a durabilității anvelopei cu 55 de procente.

Dimensiuni disponibile

315/70R22.5

315/80R22.5

315/60R22.5

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.