Înlocuire spectaculoasă de flotă în plină criză

Având 15 ani de activitate în transporturi, Luxorcomp din Vâlcea este o firmă care a pornit de jos şi care acum deţine o flotă de 25 de camioane noi, totul făcându-se treptat, sănătos.

Anunţul că Luxorcomp a achiziţionat 25 de camioane noi, Mercedes-Benz, a făcut ceva furori, mai ales în această perioadă. Privind mai în detaliu situaţia, lucrurile sunt perfect normale pentru planul de dezvoltare a companiei conduse de Florin Popa.

Pasiune şi oportunitate

Pasionat de domeniu, dar având şi exemplul de afacere al unor prieteni, actualul manager de la Luxorcomp a ales să intre în transporturi în urmă cu 15 ani. „Am început activitatea în 1997 şi la acel moment am ajuns în acest domeniu pentru că asta era ceea ce îmi plăcea. Aveam câţiva prieteni care începuseră să facă transporturi şi am realizat că este o oportunitate bună. Am început cu transportul uşor, folosind camioane de 7,5 t, cu încălţăminte şi confecţii pe umeraşe. Mai întâi pe relaţia Italia, pentru că am lucrat o vreme acolo şi mi-a fost mai simplu să mă descurc, cunoscând limba. Uşor-uşor, cererea a crescut şi a fost nevoie să achiziţionăm camioane. Iniţial, aveam unul singur, un camion Mercedes-Benz, care mi-a plăcut foarte mult, nu mi-a creat probleme, dar, din păcate, l-am vândut. Acum, probabil dacă l-aş mai găsi, l-aş răscumpăra. După câteva luni, în 1998, a urmat al doilea, şi tot aşa, cam unul pe an. Următoarele au fost MAN şi Iveco, iar în 2001 ajunsesem la o flotă de cinci maşini. Atunci a început să crească şi cererea pentru camioane mari şi am luat trei Iveco, noi, maşini care în aceşti aproape 12 ani au făcut 1.200.000 km şi pe care le-am avut în parc până la momentul trade-in-ului făcut cu Mercedes-Benz Romania“, a spus Florin Popa, director general Luxorcomp.

Trade-in

Deja apăruseră semnele de oboseală ale flotei şi nefiind foarte uşor să scapi de 20 de camioane vechi, managerul Luxorcomp a ales oferta de trade-in a celor de la Mercedes-Benz Romania. „Ideea mi-a plăcut foarte mult. Economiile pe care le ofereau noile maşini, la consumul de combustibil sau piese, acopereau fără probleme rata de leasing şi atunci am luat decizia să încercăm cu cinci maşini. În doar câteva luni, au început să se vadă rezultatele şi atunci am înlocuit şi celelalte 20 de camioane. Cel mai mult a contat economia la combustibil, maşinile reuşind să obţină consumurile care ne-au fost promise. Actuala flotă are un consum mediu de 27,2 l/100 km iar cele vechi consumau undeva între 32-38 l/100 km, mai mult cu 7-10 l/100 km, ceea ce reprezenta cam 80% din rata de leasing, raportată la o cursă. Am ales să luăm varianta de 420 CP, cutie automată, cu o cilindree de 13.000 cmc. Cele vechi aveau 430 CP obţinuţi din 10.000 cmc, o putere mai forţată, cu o turbină mai sofisticată, dar mult mai problematică“, a explicat Florin Popa.

Flotă nouă + economie

Maşinile noi înseamnă economie din mai multe puncte de vedere. Vorbim aici de consum, de piese şi de taxe mai mici. „În primii ani, maşina merge la garanţie, face reviziile şi cam atât, pe când la vechea flotă ajunsesem să am o cheltuială lunară de întreţinere de aproximativ 1.000 euro per camion, unde intrau anvelope, schimburi de ulei, diverse piese etc. Pentru parcul propriu am dezvoltat şi un service, cu circuit închis, pentru intervenţii rapide şi lucrări de mentenanţă“, a spus Florin Popa.

Pe lângă economia obţinută strict prin înlocuirea camioanelor a urmat şi mărirea portofoliului de clienţi şi, implicit, creşterea profitului. „După achiziţia noilor camioane, am păstrat clienţii de bază, dar am contractat şi alte transporturi pe care înainte mi-era teamă să le fac, în Franţa, spre exemplu, din cauza stării tehnice a maşinilor. Cele cinci maşini cu care am suplimentat flota sunt cu remorcă, au un volum ceva mai mare, de 20 mc, şi cu ele deservim un client important al nostru care produce ambalaje din tablă, pe care noi le transportăm în Franţa, Belgia, Germania sau Spania. În acest moment, 50% din flotă lucrează în baza unor contracte ferme. Cealaltă jumătate face curse «spot» – lucrăm cu câteva case de expediţii, serioase, şi avem solicitări din partea lor atât pentru import cât şi pentru export“, a afirmat Florin Popa.

Trendul actual

Momentul 2013 nu prinde lumea transporturilor în cea mai bună perioadă a sa, dar s-a reuşit ieşirea din blocajul anilor trecuţi. „Tarifele sunt foarte mici, marja de profit la fel şi apar tot felul de cheltuieli neprevăzute. Se anunţase o creştere a taxelor de autostradă în Franţa, majorarea taxei de autostrăzi pe Ungaria, destul de mare în comparaţie cu profitul nostru, şi nu putem să nu ţinem cont de majorările de la preţul carburantului. Este greu să-l convingi pe client să creşti tariful pentru fiecare majorare. Acum, faţă de anii trecuţi, se simte o uşoară creştere a volumului de transport. Mulţi dintre concurenţi au ieşit de pe piaţă şi probabil şi acesta a fost un factor care a influenţat creşterea. Sperăm ca această tendinţă de creştere să se menţină şi uşor-uşor lucrurile să se schimbe în bine“, a declarat directorul general Luxorcomp.

Fabrica de europaleţi

Pe lângă afacerea de transport, viitorul se leagă şi de dezvoltarea unei alte afaceri – producţia. „Una din ideile pe care am apucat să le pun în practică deja este construcţia unei fabrici de europaleţi. Acesta este un produs care nu este complicat de realizat şi este folosit peste tot în Europa unde există activitate de producţie. Faptul că, de ceva vreme, transportăm europaleţi second-hand pentru un client în Italia ne-a deschis multe uşi şi avem multe contacte cu această piaţă. Fabrica ar trebui să producă aproximativ 2.000 de unităţi pe zi, capacitatea de încărcare a trei camioane, dar aşteptăm 2014 să vedem care vor fi condiţiile de accesare a Fondurilor Europene. În cazul în care nu vom reuşi să obţinem finanţare, vom merge mai departe cu acest proiect, pe cheltuiala proprie. Deţinem deja 20.000 mp de teren amplasat chiar lângă garajul Luxorcomp. Dacă reuşim să dăm drumul la lucru, vom angrena toate vehiculele existente şi din acel moment cred că dublarea flotei n-ar reprezenta o problemă“, a concluzionat Florin Popa.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.