The Drivers’ Fuel Challenge 2014 – Eşti gata?

Ai încredere în abilităţile tale de şofer de camion şi vrei să arăţi că eşti cel mai bun? Vrei să îţi testezi performanţele? Ţi-ar plăcea să câştigi un Volvo S60? Atunci Volvo Trucks îţi adresează provocarea de a concura în cadrul The Drivers’ Fuel Challenge 2014!

 

Cea de-a treia ediţie naţională a competiţiei The Drivers’ Fuel Challenge se desfăşoară în perioada martie – iulie 2014. Şoferii vor conduce noul Volvo FH în condiţii reale de trafic şi se vor întrece pentru a obţine cel mai mic consum pe un traseu prestabilit, într-un timp maxim alocat. După etapa de calificări locale, va avea loc finala naţională, în cadrul căreia se vor întrece şoferii cu cele mai bune rezultate din fiecare oraş. Câştigătorul etapei naţionale va reprezenta România la finala regională. Pentru înscriere, şoferii au nevoie de permisul auto categoriile C, E, de cardul pentru tahograf şi de acordul angajatorului. Finala regională, la care vor lua parte câştigătorii etapelor din cele 15 ţări participante din Europa Centrală şi de Est, se va desfăşura la Bratislava, în data de 29 august.

La finala regională din Slovacia, cel mai economic şofer va câştiga un autoturism Volvo S60, iar compania la care lucrează va primi un voucher în valoare de 10.000 euro. Primii trei clasaţi vor reprezenta regiunea la finala globală din Suedia.

Finala globală a competiţiei The Drivers’ Fuel Challenge 2014, la care vor participa cei mai eficienţi şoferi de autocamioane din 25 de ţări din lume, va avea loc în oraşul de origine al companiei Volvo, Goteborg, Suedia, în luna septembrie 2014.

La ediţia globală din 2011 a competiţiei, a cărei finală a avut loc tot la Goteborg, campionul The Drivers Fuel Challenge din România, Ionuţ David, de la firma prahoveană Kalomin, a reuşit un rezultat excelent în privinţa consumului, clasându-se pe locul 2 la nivel european.

În 2013, ediţia regională a fost câştigată de Zoltán Simon din Ungaria, şofer la compania de transport SIMON Zoltán EV Company, care a demonstrat abilităţi deosebite în ceea ce priveşte condusul economic. El a reuşit să menţină un echilibru perfect între viteză, timp şi consumul de combustibil, devenind astfel Campionul The Drivers’ Fuel Challenge 2013 pentru regiunea CEE. La această ediţie regională, România a fost reprezentată de Florin Olteanu, angajat al companiei Costi Trans.

Un concept spectaculos…

Principalul scop al competiţiei iniţiate de Volvo Trucks la nivel global este acela de a demonstra importanţa vitală a şoferului în reducerea consumului de combustibil. Oricât de avansată este tehnologia camionului, şoferul rămâne factorul decisiv atunci când trebuie redus atât consumul de combustibil cât şi emisiile poluante, ceea ce înseamnă beneficii substanţiale deopotrivă pentru mediul înconjurător şi pentru profitabilitatea firmei de transport.

The Drivers’ Fuel Challenge a fost organizată în diferite formate – etape globale şi regionale – încă din anul 2009. Popularitatea acestei competiţii a crescut permanent, iar ediţia globală organizată în anul 2011 a atras nu mai puţin de 3.600 de şoferi din 22 de ţări.

Etapa globală de anul acesta este organizată puţin altfel, calificându-se direct ocupanţii locului 1 în cadrul etapelor din ţările Europei de Vest, din Australia, Kazakhstan, Belarus, Rusia şi Ucraina. Din ţările Europei Centrale şi de Est, vor participa, aşa cum am amintit, primii trei clasaţi în cadrul competiţiei regionale. Ca premiu, organizatorii promit campionului absolut o experienţă Volvo de neuitat, care rămâne, deocamdată, un secret.

…şi o ofertă pe măsură

The Drivers’ Fuel Challenge se înscrie perfect în contextul campaniei Volvo Trucks „Fiecare picătură contează”, un concept-umbrelă pentru toate produsele şi serviciile constructorului suedez, care contribuie la reducerea consumului de combustibil. De exemplu, specialiştii Volvo subliniază faptul că, în prezent, cursurile de pregătire pentru şoferi pot aduce o economie de 15%, care poate fi menţinută în timp cu ajutorul programului de Consiliere Combustibil.

Cunoscând în detaliu potenţialul de reducere a consumului de combustibil prin intermediul sistemelor tehnice – şi nu numai, Volvo Trucks a pregătit o ediţie specială a binecunoscutului său FH destinat transportului internaţional, care include toate funcţiile şi serviciile ce au rol de economisire şi care este disponibilă acum pentru clienţi fără niciun cost suplimentar. Oferta specială include un pachet de optimizare a consumului de combustibil (pilot automat inteligent, sistem Eco Stop de oprire a motorului, program I-Shift economie de combustibil, deflectoare de aer pentru şasiu şi cabină etc), un nivel de echipare cabină Drive+, pachet de dormit pentru două persoane, pachet vizibilitate+ etc. Dar mai mult decât atât. Volvo oferă pentru acest camion Serviciul de Consiliere Combustibil inclus pentru un an, sistemul telematic Dynafleet, pachetul Combustibil şi Mediu inclus pentru un an şi un curs pentru perfecţionarea şoferilor (condus economic).

 „Cel mai important este să participi”

Cu ocazia etapei de la Bucureşti a The Drivers’ Fuel Challenge, am avut prilejul să stăm de vorbă cu Ioan David, campion naţional în 2011 şi câştigătorul locului 2 al ediţiei internaţionale din acelaşi an, care a subliniat importanţa acestei competiţii, atât din perspectiva şoferului de camion, cât şi din cea a patronului de firmă de transport.

Ziua Cargo: Cine este, de fapt, campionul Ioan David?

Ioan David: Am pornit ca şofer de camion, dar acum administrez, împreună cu fratele meu, propria companie de transport, Kalomin. Ca fost angajat, consider că resursa umană este deosebit de importantă pentru bunul mers al afacerii.

Contează foarte mult să ai angajaţi profesionişti, care să îşi facă meseria cu plăcere şi responsabilitate. Chiar eu sunt responsabil de politica de reducere a consumului de combustibil a firmei, urmărind performanţele şoferilor. Avem în prezent 23 de camioane, dintre care 22 sunt Volvo. Am achiziţionat recent şi un FH EURO 6 şi cu siguranţă că, atunci când vom lua decizia de a ne mări sau înlocui flota, vom rămâne fideli acestei mărci. Nu am parcurs un program de training înainte de concursul anterior, ci m-am bazat exclusiv pe aptitudini şi experienţă. Nici nu ştiam la ce anume să mă aştept, dar am participat… şi am avut o performanţă foarte bună. Aşa se scrie istoria.

Ce a însemnat pentru dumneavoastră succesul în The Drivers’ Fuel Challenge?

Rezultatele obţinute, titlul de campion naţional şi locul doi în competiţia internaţională, mi-au dat mai multă încredere în mine şi în stilul meu de conducere. De asemenea, au fost de natură să îmi motiveze foarte mult şi şoferii. Au văzut că nu le cer ceva ce nu pot la rândul meu să fac. Consider că pentru orice companie este util ca şoferii să participe la The Drivers’ Fuel Challenge, deoarece reprezintă o evaluare a aptitudinilor şi performanţelor lor, arătându-le ce anume trebuie îmbunătăţit.

Care ar trebui să fie motivaţia şoferilor la The Drivers’ Fuel Challenge?

Bineînţeles că fiecare şi-ar dori să câştige, dar cred că este mai important să participi. Indiferent de rezultat, mai bun sau mai rău, este un stimulent pentru îmbunătăţirea stilului propriu de condus. Este o bună evaluare a aptitudinilor proprii şi este o competiţie în aceeaşi măsură cu tine însuţi, cât şi cu alţi şoferi. Este, de asemenea, o bună oportunitate pentru mulţi dintre şoferi să ia contact cu noul model FH şi să se convingă de performanţele acestuia.

Ce contează cel mai mult pentru obţinerea performanţei într-o astfel de competiţie şi, implicit, în activitatea de zi cu zi?

Talentul contează în mare măsură, dar cu un profesor bun poţi atinge aceleaşi performanţe, iar în cazul acesta talentul este substituit de tehnică. Am întâlnit chiar exemple concrete, de şoferi nu foarte talentaţi, dar care caută şi reuşesc să se perfecţioneze. Am câţiva şoferi foarte tineri, de 22-23 de ani, care sunt foarte receptivi şi învaţă foarte repede tehnicile de conducere economică.

Care sunt cele mai importante elemente ale conducerii economice?

Aş spune că unul dintre cele mai importante elemente în conducerea economică este anticiparea; astfel, conduci şi preventiv, ai grijă de maşină, de consum şi eşti şi mai odihnit. Le spun şoferilor mei că foarte important este să privească în perspectivă, iar în cazul şofatului perspectiva înseamnă distanţă.

Astfel, mai ales pe drumurile noastre naţionale, anticiparea nu înseamnă doar economie de combustibil, ci şi prevenţie, poţi să observi din timp posibilele obstacole. Practic, poţi accelera sau încetini când trebuie, poţi evita frânările inutile, poţi folosi frâna de motor. Chiar am făcut un experiment, de la Oradea până la Ploieşti, cu aceeaşi sarcină, acelaşi tip de marfă şi cam la aceeaşi oră: am mers o dată sportiv şi a doua oară normal, în stilul meu economic, anticipativ. Nu ştiu dacă, atunci când am mers sportiv, am ajuns cu 20 minute mai devreme, dar diferenţa de consum a fost de aproape 4 l/100 km.

De asemenea, atât sistemul I-shift, cât şi pilotul automat sunt foarte eficiente în realizarea unei reale economii de combustibil, în acelaşi timp protejând maşina împotriva uzurii. Mai ales la noul FH, pilotul automat inteligent este foarte performant. Am şoferi care merg aproape 80% cu pilot automat şi au un consum foarte bun.

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.