Colliers administrează ELI Park 1

Compania de consultanță imobiliară Colliers International Romania a fost desemnată să ofere servicii de property management pentru prima fază a parcului industrial ELI Park 1, în suprafață de 20.000 mp.

Acesta este primul proiect al Element Industrial, dezvoltator român de spații industriale și logistice, și al patrulea parc logistic administrat de Colliers.

Astfel, suprafața de spații industriale administrate de Colliers în București și în marile orașe regionale ajunge la 130.000 mp, dintr-un total de peste 500.000 mp care include și clădiri de birouri.

În România, piața serviciilor de property management pentru spații industriale și logistice se află în stare incipientă. Prin urmare, este încurajator să vedem un proprietar de astfel de spații, aflat la prima dezvoltare, care externalizează aceste servicii pentru a asigura o mai bună performanță a proiectului”, a declarat Oana Adjudeanu, Director Property Management în cadrul departamentului Real Estate Management Services al Colliers International.

Oana Adjudeanu

Echipa de property management a Colliers a dezvoltat o colaborare de lungă durată cu proprietarii de spații industriale și a ajuns acum la al patrulea proiect logistic administrat, devenind lider pe această nișă. Din portofoliul total de peste 500.000 mp, care include și birouri, 130.000 mp sunt spații industriale”, a încheiat Oana Adjudeanu.

Parcul industrial ELI Park 1, dezvoltat de Element Industrial, este localizat într-un puternic hub logistic, în regiunea Chitila-Buftea, cu bun acces către nordul Bucureștiului și la forța de muncă din zonă. Prima fază de 20.000 mp a fost livrată în luna septembrie și închiriată deja către producătorul de electrocasnice, Arctic. Proiectul este conectat la linii de transport în comun și se află la 4 km distanță de centura Capitalei, având și acces direct la un drum național cu patru benzi, DN7, și acces imediat la autostrăzile A1, A2 și A3.

Suprafața totală a ELI Park 1 va fi de 50.000 mp spații industriale și birouri, faza a doua urmând a fi livrată anul viitor. Întregul proiect va fi dezvoltat respectând standardele internaționale de clasă A, iar investiția totală se va ridica la peste 25 de milioane de euro.

Dezvoltarea la standarde internaționale de clasă A face parte din identitatea Element Industrial, iar administrarea ulterioară a proprietăților din portofoliu în mod eficient și profesionist ne ajută să oferim clienților noștri o experiență completă de înaltă calitate”, explică Muler Onofrei, CEO & Co-Founder Element Industrial. 

Ca parte a mandatului de property management pentru cei 20.000 mp de spații industriale ai ELI Park 1, echipa de Real Estate Management Services a Colliers va gestiona relaţia dintre proprietar, furnizori și chiriași actuali sau potențiali, oferind servicii integrate, de la supervizare operațională, servicii financiare și raportare către proprietar.

Portofoliul administrat de Colliers International mai include: Business Garden Bucharest, The Office din Cluj-Napoca, The Bridge, Hermes Business Campus, Ștefan cel Mare Building, Art Business Center, portofoliul de birouri deținut de Adam America, Allianz Office Building Brașov și Vox Technology Park din Timișoara, precum și trei parcuri industriale în Timișoara, Brașov și Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.