GEFCO își extinde activitatea în Africa de Nord și deschide o filială în Algeria

Grupul GEFCO, lider european în logistica autovehiculelor și un reper global în logistica industrială, își extinde rețeaua în Africa de Nord, intrând pe piața din Algeria.

«GEFCO oferă în Algeria servicii logistice cu o puternică valoare adăugată, conform cu standardele internaționale ale Grupului. Regiunea Maghreb este promițătoare și dinamică în ceea ce privește schimburile comerciale. Putem pune la dispoziția clienților noștri industriali rețelele noastre internaționale pentru dezvoltarea lor locală, precum și posibilitatea gestionarii fluxurilor lor internaționale, provenind din și către Maghreb» declară Jean-Paul Ornano, Director general al GEFCO Maroc și Responsabilul Grupului pentru regiunea Maghreb.

Spre cucerirea unei piețe logistice în plină expansiune

Prin deschiderea acestei filiale în Algeria, una dintre economiile cele mai puternice ale continentului african, (creștere estimată la 5,5% pentru 2015 sursa: Fondul Monetar Internațional – raport 2014), GEFCO își consolidează dezvoltarea în această regiune cu un potențial ridicat.

Având o populație de peste 38 milioane de locuitori dintre care 45% au vârste mai mici de 25 ani, Algeria este o țară dinamică, bogată în resurse naturale și mai ales în hidrocarburi, sector în care ocupă locul 15 pe plan mondial în ceea ce privește resursele petroliere.

Algeria beneficiază de o poziție geografică favorabilă pentru comerţul cu Europa, Orientul Mijlociu, America latină și Asia. Situată în centrul schimburilor comerciale, țara cunoaște o adevărată transformare a sectorului său logistic, susținut de numeroase planuri de investiții și proiecte de modernizare a infrastructurii.

„Cu expertiza GEFCO în managementul lanţului de aprovizionare, astăzi avem ambiția de a contribui la dezvoltarea sectorului logistic de pe piața algeriană. Ne bazăm pe o rețea de parteneri fiabili și eficienți care răspund celor celor mai acute exigente. Intrăm pe piața algeriană cu o echipă dinamică, marcă a valorilor GEFCO privind calitatea serviciilor și excelența operațională, pentru a contribui la performanțele clienților noștri.” afirmă Bertrand de Techtermann, Directorul general al filialei algeriene.

GEFCO, în centrul dezvoltării economice regionale

Jucător important al sectorului de logistică, GEFCO este alături de clienții săi în ceea ce privește ambițiile lor de dezvoltare, atât în regiunile lor actuale, cât și în noile zone de creștere. În Algeria, GEFCO îşi propune să îi susţină pe producătorii din cele două sectoare-cheie în expansiune, sectorul auto și cel al energiei.

Sectorul auto algerian este în creștere, vânzările de vehicule noi au atins 423 000 unități în 2013, mai mult cu 20,6 % față de 2012. Clasificată pe locul 2 pe continentul african, piața auto algeriană este una dintre cele mai promițătoare pe plan internațional. În virtutea unei experiențe a sectorului auto de peste 65 ani, GEFCO răspunde nevoilor producătorilor internaționali care se confruntă cu probleme complexe în cadrul unei economii globalizate. Această expertiză conferă GEFCO atuurile necesare pentru a-i susține pe producătorii de piese auto și pe constructori în procesul lor de dezvoltare în Algeria și în Africa de Nord.

Sectorul energetic (Petrol & Gaze) ocupă un loc aparte în structura economică locală și reprezintă 35% din creșterea economică (sursa: Agenția Centrală de Informații – the world factbook 2013). În prezent, Algeria este a doua țară exportatoare de gaze din lume și producția sa ar trebui să crească cu 8% pe an în perioada 2014 – 2018. Principalii parteneri comerciali ai Algeriei sunt Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, China, Turcia, Brazilia și Argentina, piețe pe care GEFCO a intrat deja la scară largă și ale căror particularități le înțelege.

GEFCO Algeria dezvoltă oferta Grupului GEFCO

Filiala algeriană asigură pentru PSA Peugeot Citroën distribuția de vehicule noi către concesionarii săi. Până la sfârșitul anului 2014, volumurile prelucrate vor creşte de la 90 000 la 105 000 vehicule.

GEFCO Algeria operează și fluxurile de transport  overseas, constând în mărfuri containerizate pentru clienții săi industriali, din Algeria către țările mediteraneene și China. GEFCO propune soluții de optimizare și operațiuni de vămuire care permit producătorilor să controleze parametrii cost/calitate/timp.

Filiala a fost echipată de la data înființării sale cu sisteme de informații care permit schimbul de date la nivel mondial și garantează optimizarea și trasabilitatea diverselor încărcături.

GEFCO (www.gefco.net) este în prezent punctul de referinţă în materie de logistică pentru industrie: puternic în cinci domenii principale de expertiză – Overland Overseas, Warehousing & Reusable packaging, Finished Vehicles Logistics şi Customs & tax representation – GEFCO oferă soluţii globale şi inovatoare pentru orice problemă de logistică industrială, fie internă sau internaţională, atât în amonte cât și în aval faţă de unităţile de producţie.

Prezent în 150 de ţări, GEFCO se numără printre primele 10 grupuri europene. Acesta a realizat o cifră de afaceri de 4 miliarde de euro în 2013 și numără 11.500 angajaţi. Grupul, care numără peste 350 de locaţii în întreaga lume, se dezvoltă în Asia Centrală, Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu, Asia de Est și America Latină. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.