GHID DE REDUCERE A COSTURILOR: O piață în care așteptările sunt tot mai mari

Cum arată piața românească de logistică în acest an și încotro se îndreaptă? Sunt informații pe care am încercat să le obținem cu ajutorul președintelui Asociației Române de Logistică (ARILOG), Adriana Pălășan, care a acceptat să facă o scurtă radiografie a situației actuale.

 

Ziua Cargo: Cum a fost 2019 pentru piața românească de logistică?

Adriana Pălășan: Anul 2019 a așezat piața românească de logistică. A fost un an al consolidărilor, al redimensionărilor și investițiilor axate pe optimizări și creșterea nivelului de performanță.

Vorbim despre provocări noi?

Mai degrabă, vorbim despre continuarea prezenței vechilor provocări: lipsa infrastructurii de transport și lipsa personalului calificat. Dacă, pentru infrastructură, mediul privat nu poate face mare lucru, la nivel de personal, companiile fac mutări pe două direcții. În primul rând, putem identifica mișcări puternice de implicare, de creare de școli și centre de excelență, interne sau externe, pentru pregătirea profesională a personalului propriu. În paralel, se automatizează procesele nu pentru înlocuirea personalului existent, ci pentru completarea necesarului de resurse.

A câștigat piața autohtonă ceva nou, din punctul de vedere al practicilor?

Piața are deja reprezentanți ai industriei care se pot lăuda cu modele de succes. Acestea, implementate, testate și îmbunătățite, reprezintă modele de bună practică și de urmat. Companiile sunt mai stabile, mai serioase și o bună parte demonstrează consecvență în oferirea de valoare clienților și partenerilor lor. Clienții sunt precauți în asumarea riscurilor și, implicit, caută parteneri stabili și nu „ieftini”. Așteptările sunt tot mai mari, se investește în automatizarea de procese, fizice și informatice, se extind canalele de distribuție și partenerii din logistică trebuie să fie la înălțimea cerințelor.

Cum puteți caracteriza piața din punct de vedere al know-how-ului?

Așa cum am menționat, deja sunt modele, mai vechi sau mai noi, care și-au dovedit eficacitatea și eficiența și care au apelat la cunoștințe, tehnici și tehnologii noi. Companiile care au luat startul mai târziu au beneficiat de accesibilitatea noilor tehnologii prezente la nivel internațional și de implementări care, astăzi, întrec cu mult chiar nume de referință în industriile în care activează și care, altădată, erau recunoscute ca vârfuri de lance la nivel tehnologic. Companii globale au intrat pe piață oferind experiență și asistență pentru implementarea de proiecte performante. Astăzi, tehnologiile sunt mult mai accesibile din punct de vedere financiar și al ușurinței în implementare și utilizare.

Care sunt tendințele din punctul de vedere al externalizării / internalizării logisticii, atât în România, cât și în Europa?

Tendințele, atât la nivel european, cât și la nivel național, păstrează trendul din ultimii ani, și anume centralizarea competențelor și deschiderea de centre regionale sau globale de oferire de servicii. Noi investiții s-au realizat în acest an sau au fost inițiate pentru platforme logistice de dimensiuni mari, pentru companii deja existente în piață sau companii care deschid operațiuni noi, și se continuă externalizarea în România a serviciilor de dispecerizare a flotelor ce operează în Europa. Noi companii de customer service și-au deschis porțile și oferă asistență pentru clienții din România, sau la nivel global.

Înmulțirea companiilor de vânzări on-line fără experiență în logistică dezvoltă piața de servicii externalizate.

Sunt căutate competențe multiple, iar integratorii de servicii logistice devin din ce în ce mai performanți.

În zona industrială, au apărut noi cerințe de logistică in-house externalizată, pentru a fi concentrate resursele pe dezvoltarea competențelor de bază

Încotro merg în acest moment preferințele clienților? Cale ferată sau rutier?

Din cauza infrastructurii proaste, a vitezei mici de deplasare și a lipsei de terminale modernizate în domeniul feroviar, transportul rutier primează, în preferințele clienților. Pe de altă parte, anumite industrii cu volume și mase mari, cu producție continuă, utilizează calea ferată ca mijloc comun de transport (industria chimică, petrochimică, a cimentului și a altor materiale de construcții, industria constructoare de mașini și agricultura), cu amendamentul că timpii de livrare nu trebuie să reprezinte o problemă.

Un fenomen interesant de creștere a cererii de servicii de cale ferată este generat de timpii lungi pe mare, pentru transferul de mărfuri din China în România.

S-au extins cursele feroviare între cele două țări, ceea ce duce la înjumătățirea timpilor de transport, un mare avantaj pentru companiile care au nevoie de flexibilitate. De asemenea, sunt utilizate serviciile feroviare pentru tranziturile de garnituri complete din portul Constanța până în diferitele terminale din București.

Care este direcția în care merge piața în perioada următoare?

Părerea mea este că se vor continua eforturile de modernizare și automatizare a proceselor, se va digitaliza industria logistică tot mai mult și se va alinia tendințelor de protecție a mediului, care reprezintă priorități pentru comunitatea europeană. Piața dezvoltărilor imobiliare va fi mai așezată, timpii de așteptare pentru noi locații vor fi mai scurți și va trebui să crească nivelul de servicii oferit clienților.

Se vor dezvolta noi modele de interfațare a proceselor între companii (furnizor-client) și se va cere o mai mare transparență a operațiunilor și o vizibilitate în timp real a capacităților de transport.

Se vor digitaliza documentele și confirmările între companii și se vor simplifica mult operațiunile. Personalul va avea nevoie de noi abilități și competențe pentru utilizarea noilor tehnologii. Respectarea legislației europene și naționale va fi, de asemenea, un punct fierbinte, ceea ce va duce, cel mai probabil, și la o aliniere a prețurilor.

Aveți un sfat pentru operatorii din piață?

Da, să se asigure că informația culeasă în derularea activității este înregistrată corect și complet, pentru ca deciziile ulterioare, oricare ar fi ele, să fie bazate pe informații care să ducă la variante potrivite pentru companie și de succes pentru dezvoltarea ulterioară.

Meda IORDAN

meda.iordan@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.