Investitorii străini, cu ochii pe sectorul industrial și logistic din România

Companii din Polonia, Cehia, Serbia, din Vestul Europei și chiar din Asia se uită tot mai atente la România, atunci când decid să își extindă activitatea în regiunea Europei de Sud-Est. Acestea vizează orașe cu o bună conexiune la infrastructura de mare viteză, respectiv orașe cu deschidere la transportul maritim sau bine conectate la rețeaua feroviară, arată datele companiei de consultanță imobiliară Dunwell, prezentă la începutul acestei luni la Transport Logistic 2019, cel mai mare târg dedicat sectorului industrial și de logistică din Europa, desfășurat la Munchen, Germania.

În ultimii ani, în România au venit din ce în ce mai mulți investitori din sectorul industrial și logistic, ca urmare a dezvoltării nodurilor de infrastructură, a atragerii de capital străin, a personalului bine pregătit, cât și a oportunităților de expansiune, iar prezența țării noastre la târg confirmă, încă o dată, interesul ridicat.

Marian Orzu, managing partner Dunwell

„Am avut întâlniri cu mai multe companii specializate în sectorul industrial și logistic și am observat un interes crescut pentru viitoare oportunități de dezvoltare în România. Față de acum doi ani, la ultima ediție a târgului, discuțiile au fost mult mai concrete și cu un interes deosebit pentru anumite zone cheie ale țării. Companii din Polonia, Cehia, Serbia, din Europa de Vest sau din Asia analizează piața locală pentru viitoare investiții și ne așteptăm ca nume noi să intre in România în perioada următoare”, a declarat Marian Orzu, managing partner Dunwell.

Calea ferată și accesul portuar fac din România o destinație pentru companiile asiatice care își doresc o prezență la nivel european, iar țara noastră dispune de o bună conexiune către Vest, mai arată specialiștii Dunwell.

Daniel Căutiș, managing partner Dunwell

„Am purtat discuții cu mai multe companii din Asia – din India, centrele de business din Hong-Kong sau Shanghai – toate interesate de investiții în România datorită conexiunii facile atât la transportul feroviar, cât și accesului portuar. Constanța ar putea deveni un real pol de business pentru acești investitori în anii următori, investițiile de aici fiind realizate în special de companiile asiatice care țintesc o prezență europeană mai puternică”, a punctat, la rândul său, Daniel Cautiș, managing partner Dunwell.

Târgul Transport Logistic 2019, desfășurat la Munchen (Germania), în perioada 4-7 iunie, a reunit peste 2.300 de expozanți din 62 de țări și mai mult de 64.000 de vizitatori din întreaga lume, fiind cel mai mare eveniment global dedicat sectorului industrial, logistic și mobilității.

Tema principală a evenimentului a stat sub semnul mobilității și a dinamicii pe care sectorul industrial îl resimte din plin, Internet of Things, 5G, aplicațiile software și automatizarea proceselor, acestea fiind direcțiile cheie către care piața se îndreaptă.

La târgul din Germania au fost prezentate ultimele soluții de transport și depozitare ale marilor jucători globali, soluții menite să eficientizeze procese, să minimizeze costuri sau noi tehnologii pentru creșterea sustenabilității ori aplicații care să vină în sprijinul chiriașilor, cât și proprietarilor de proiecte industriale/logistice.

Dunwell a prezentat la târgul din Munchen primul său raport video despre piața industrială din România, o prezentare de business modernă pentru clienții interesanți în a investi pe plan local. 

Din delegația României au făcut parte companii specializate în sectorul imobiliar. Standul țării noastre a fost realizat în parteneriat cu Camera de Comerț Româno-Germană (AHK România), iar printre companiile prezente la târg s-au numărat Dunwell Industrial Brokerage, Euroccoper, Port Bazinul Nou SA (Galați), Constantza Port, Speed and Trust, TTS – Transport Trade Services și WDP România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.