ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Pasarela din staţia CF Arad a fost deschisă publicului călător. Galerie foto

Data:

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că pasarela din staţia CF Arad a fost deschisă publicului călător joi, 9 iunie.

Construirea pasarelei este parte a proiectului „Reabilitare a liniei de cale ferată Frontieră – Curtici – Simeria, componentă a Coridorului IV Pan European, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maxima de 160 km/h Tronsonul 1: Frontieră – Curtici – Arad – km 614”, în care s-a prevazut executarea unor lucrări de modernizare a cladirii de călători şi a peroanelor din staţia CFR Arad.

Lucrările au început în anul 2012 şi au fost executate de Asocierea ”Alstom Transport SA – Swietelski Baugesellschaft m.b.H. – Astaldi S.p.A. – SC Euro Construct Trading 98 SRL – Dafora SA”, lider împuternicit al Asocierii fiind Alstom Trans. Valoarea investiţiei este de 33.405.396,41 lei.

Pasarela din staţia CF Arad se desprinde din holul central al clădirii de călători şi se dezvoltă sub forma unui pod peste linii. Aceasta are un dublu rol: distribuirea pasagerilor la peroane, respectiv spaţiu de aşteptare şi comerţ/servicii pentru călători.

În spaţiul pasarelei s-a amenajat un birou tehnic pentru impiegatii de mişcare, asigurând accesul acestora mai direct şi rapid la liniile de cale ferată.

Aceasta a fost dotată cu toate facilităţile pentru călători şi pentru persoanele cu mobilitate redusă (lifturi, scări rulante, marcaje speciale etc).

Pasarela din staţia CF Arad 9

Pasarela din staţia CF Arad 8

Pasarela din staţia CF Arad4

Pasarela din staţia CF Arad, scara rulanta

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

ZIUA CARGO vă urează Paște binecuvântat! Hristos a Înviat!

Echipa ZIUA CARGO vă urează Paște binecuvântat, cu pace...

Hankook conduce clasamentul producătorilor de top în evaluarea Auto Bild

Producătorul de anvelope premium Hankook obține rezultate excelente la...

GALERIE FOTO. Conferința „am MARFĂ. caut TRANSPORT” – ediția 2026

„Tehnologie. Securitate. Business” - au reprezentat temele principale, care...

Guvernul cumpără acțiunile Danube Logistics deținute de BERD

Guvernul a aprobat printr-o hotărâre, în ședința din 9...

KLM – de 30 de ani pe ruta București-Amsterdam

KLM Royal Dutch Airlines, cea mai veche companie aeriană...

Schimbări în conducerea Nokian Tyres Oradea

Teppo Huovila este numit director general și vicepreședinte al...

AnimaWings – zboruri directe Timișoara-Atena

AnimaWings a inaugurat, pe 5 aprilie, ruta directă Timișoara-Atena,...

Piața asigurărilor din România a continuat să crească, în 2025

Piața asigurărilor din România a crescut cu 10%, în...